Emerson sărbătorește 15 ani de prezență în Cluj-Napoca
Emerson, companie americană de tehnologie, inginerie și producție, sărbătorește 15 ani de prezență pe piața locală din Cluj-Napoca. Aniversarea marchează o etapă importantă în procesul de inovație și extindere, compania fiind unul dintre cei mai importanți angajatori la nivel local și regional. Pe lângă încununarea unui lung parcurs de succes, evenimentul aniversar pune în perspectivă și noile planuri ale Emerson pentru următorii 15 ani.
La eveniment au participat reprezentații Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ai autorităților locale și ai instituțiilor de învățământ superior. Au fost prezenți: David Muniz, ambasador interimar al SUA la Bucureşti, Irina Munteanu, sub-prefectul județului Cluj, Camelia Sălcudean, sub-prefectul județului Cluj, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Istvan Vakar, vice-presedinte al Consiliului Județean Cluj, Dan Ștefan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Conf. univ. dr. Christian SĂCĂREA, prorector al Universității Babeș-Bolyai, Alina Negru, Director Emerson Cluj și John Nita, Președinte Emerson Automations Solutions Europe.
„Făcând o restrospectivă a ultimilor ani, pot spune că am valorificat fiecare oportunitate, ne-am depășit limitele și am dezvoltat soluții durabile. Am dezvoltat cu succes o serie de 11 start-up-uri de producție, două centre de afaceri importante care susțin ambele platforme de afaceri Emerson la nivel european și global, un hub de inginerie și patru centre de servicii HR, IT, logistică și financiar”, a menționat Alina Negru, Director Emerson Cluj.
De asemenea, compania a abordat mai multe direcții de cooperare cu universitățile locale, printre care și programe de mentorat pentru studenți, peste 10 ediții de programe de practică de vară și programe de internship. Anul acesta compania a inaugurat un laborator tehnic în cadrul Facultății de Chimie a Universității Babeș-Bolyai și a modernizat laboratorul Emerson de la Universitatea Tehnică, din cadrul facultății de Automatică și Calculatoare, folosind cele mai noi tehnologii și soluții de automatizare, de tipul Industry 4.0.
”La Cluj, Emerson este de 15 ani acasă, face parte din comunitate și este alături de ecosistemul nostru de inovare, atât pentru a contribui la arhitectura proceselor strategice pentru un viitor cu locuri de muncă și o comunitate dezvoltată în inima Transilvaniei, cât și pentru a susține tinerii, sau inițiativele din domenii conexe, atât de importante pentru o ridicată calitate a vieții. Viitorul aparține cu siguranță celor curajoși, iar alături de parteneri de drum motivați, creativi și cu misiune, viitorul nostru aici, la Cluj-Napoca promite să fie unul foarte bun. La mulți ani, Emerson” este mesajul transmis de primarul Emil Boc cu ocazia aniversării.
Un viitor dedicat dezvoltării, inovației și sustenabilității
Pentru următorii 15 ani, Emerson își propune ca scop principal dezvoltarea continuă și reproiectarea soluțiilor oferite, înglobând toate cunoștințele acumulate în urma experiențelor de până acum.
„În 15 ani, am crescut la peste 2900 de angajați, am realizat investiții de peste 160 milioane de dolari, respectiv o cifră de afaceri de 241 milioane de dolari în anul fiscal trecut. Vom continua să ne dezvoltăm în toate domeniile noastre de activitate: operațiuni, centre de afaceri și grupuri de servicii funcționale. Și, în același timp, rolurile și responsabilitățile noastre vor deveni mai complexe, vom proiecta și implementa noi procese, digitalizarea fiind un element central”, a mai adăugat Alina Negru.
De asemenea, sustenabilitatea va rămâne și de acum înainte un pilon strategic fundamental în practicile de operare ale Emerson, ea regăsindu-se de altfel în toate practicile de business și reprezentând unul dintre factorii importanți care au contribuit la succesul înregistrat până acum.
Site-ul din Cluj este alimentat integral cu energie regenerabilă, iar compania își sporește eforturile și rămâne dedicată angajamentului de a reduce amprenta de carbon, de a diminua cantitatea de deșeuri și a-și aduce contribuția pozitivă asupra societății în care activează. Emerson va continua să dezvolte comunitatea STEM (Science, Technology, Engineering & Mathematics) la nivel local, prin investiția în dezvoltarea programelor existente, respectiv dezvoltarea unor noi programe, cu scopul de a promova şi susţine educaţia STEM prin parteneriatele cu mediul academic și autoritățile clujene.
Pentru mai multe informații, vizitați Emerson.com.