Fără laptopuri în avion: UE pune piciorul în pragul Washington-ului
Un oficial din cadrul Ministerului de Interne al SUA a precizat că autorităţile americane plănuiesc să interzică laptopurile la bordul avioanelor ce vin din Europa.
Dacă va fi aplicată, măsura ar veni ca o extindere a interdicţiei impuse zborurilor din mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa.
În martie, Washingtonul a interzis pasagerilor călătorind la bordul curselor directe spre SUA, plecând din zece aeroporturi situate în opt țări (Turcia, Egipt, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Maroc, Qatar și Iordania), să ia cu ei la bord tablete, laptopuri și alte dispozitive electronice mai mari ca un telefon mobil.
Decizia vine ca urmare a avertismentelor venite din partea experţilor în securitate, care au atras atenţia asupra planurilor teroriştilor de a confecţiona o bombă sub forma unei baterii de laptop.
Drept urmare, Comisia Europeana a chemat oficialii americani la masa discuţiilor, transmite AFP.
"SUA și UE au o colaborare îndelungată și fructuoasă în domeniul securității, în special în domeniul siguranței aeriene" și această scrisoare vizează "continuarea acestei cooperări și un răspuns comun la amenințările comune", a precizat un purtător de cuvânt al Executivului european.