Ileana Alexandru: Impactul schimbărilor. Valori și calități umane esențiale pe timp de criză
De-a lungul istoriei, omenirea a trecut prin tot felul de crize. De fiecare dată au fost pierderi financiare, au fost victime, dar, în întregul ei, umanitatea a rezistat. Niciun atac însă nu a fost atât de dur precum pandemia de coronavirus, care a generat o criză globală de sănătate, catalogată de mulți psihologi și sociologi drept testul suprem al umanității.
Care sunt cele mai importante lecții pe care Ileana Alexandru, VP Resurse Umane Mega Image, le-a învățat în aceste luni de pandemie, ca profesionist și ca om, și cât este de adevărat că o societate sau o organizație poate face față unei crize doar dacă e unită, agilă și rezilientă, în interviul de mai jos.
Ileana Alexandru este în Mega Image din 2001, cumulând 20 ani de retail. Ea este dublu licențiată, în Drept și în Comunicare și Relații Publice. Are 9 ani de experiență în drept, din care 6 ani a condus Departamentul Juridic. De aproape 12 ani conduce departamentul de Resurse Umane, ca Director, membru în Comitetul Executiv, iar din 2015 este Vice Președinte Resurse Umane.
Cum ne remodelăm social, organizațional și individual, astfel încât să depășim șocul sanitar, economic, social și emoțional?
Un aspect pe care l-am observat în această perioadă de criză a fost accentuarea nevoii oamenilor de a simți, mai mult decât oricând, că fac parte dintr-o comunitate, în interiorul căreia se simt protejați și să poată trece de situații greu sau imposibil de depășit la nivel individual. Ideea aceasta de a ne uni, dând naștere a ceva mai mare și mai puternic decât noi, care poate face față unor pericole venite din afară există dintotdeauna, dar cred că apariția și dezvoltarea individualismului (care a început să se vadă în prezent și la națiuni) ne-a făcut să o uităm. Cred că asistăm la rescrierea ideii de conviețuire, bazate pe întoarcerea la „cetate”, ca mod de organizare pentru protejarea indivizilor. Dar, să nu uităm că în interiorul cetății există drepturi și libertăți, dar și obligații, iar respectarea acestora, în egală măsură, reprezintă singura modalitate de funcționare a acestui mod de organizare a grupurilor de indivizi. O soluție este, deci, reinventarea „cetății” , adaptate la contextul actual, o cetate în interiorul căreia indivizii să se simtă protejați, uniți și valorizați.
Ca organizație, aceasta fiind și ea o formă de comunitate, cheia succesului în aceste vremuri constă în ascultarea și înțelegerea experiențelor colegilor și folosirea acelor informații pentru a produce schimbări pozitive. Când cei din jurul nostru se simt susținuți, auziți, înțeleși, devin mai încrezători și motivați să ne ajute în bunul mers al lucrurilor.
De aceea, acum, mai mult decât oricând, calitatea liderilor de a înțelege natura umană, de a accepta și gestiona reacțiile oamenilor în perioade de criză, atât de diferite și de imprevizibile față de perioadele obișnuite, a fost esențială. Capacitatea de a înțelege de unde vin aceste reacții, de a analiza background-ul acestora, prin cunoașterea foarte bună a oamenilor din echipa lor, cu situația lor personală și istoricul acestora au făcut diferența între a avea o echipă unită și productivă sau una deconectată și nefuncțională. În aceste perioade este nevoie să înțelegi oamenii ca individualități, cu problemele și experiențele lor anterioare, cu grijile și prioritățile lor personale. Sunt oameni cu o toleranță mai mică la pericol și neprevăzut, oameni pe care frica îi blochează, îi face să devină egoiști și, uneori, agresivi, oameni care nu mai pot susține cerințele rolului lor sau munca în echipă și pot deveni „molipsitori” și instigatori, atrăgând în această stare alți colegi din echipă. În aceste cazuri, o atitudine dură, formală și autoritară din partea liderilor, care se confruntă și ei cu fricile și dubiile lor, nu ajută, ci complică situația personală a colegilor mai sensibili și a echipei, în general. Aici empatia este esențială și singura soluție pentru a restabili calmul, starea de siguranță și funcționalitate. Empatia aici o înțeleg ca pe o capacitate de a înțelege fiecare caz în parte, cu specificul lui, în contextul dat, și de a prezuma buna credință și bunele intenții, dincolo de comportamentul indezirabil.
Cum ne schimbăm prioritățile astfel încât să ne păstrăm compasul moral, dar și să profităm de toate oportunitățile pe care le aduce schimbarea?
Pandemia a adus, pe lângă provocări nenumărate, oportunitatea de a remodela lumea muncii și de a o alinia mai bine la nevoile și cerințele angajaților din ultimii ani: comunicarea transparentă, digitalizarea, programul flexibil. Ne-am folosit de această ocazie pentru a ne adapta rapid la noile condiții și continuăm să avem grijă de colegii noștri și nevoile lor, nevoi remodelate de acest context.
La nivel personal, unii dintre noi ne-am conectat mai mult cu noi înșine și cei apropiați nouă, ne-am resetat prioritățile, ne-am revizuit relația cu timpul, ne-am rearanjat sistemul de valori. Cu toții cred că suntem de acord că aveam nevoie de aceste lucruri, ca o încetinire a ritmului amețitor în care se desfășura viața noastră, o revenire la valorile de bază și la simplitate erau mai mult decât necesare. Am auzit mulți oameni în jurul meu vorbind despre lucrurile bune care li s-au întâmplat în această perioadă, dincolo de toate celelalte lucruri mai puțin pozitive.
Cred că oricare ar fi aceste beneficii, important este să știm să le capitalizăm, să nu „pierdem” această criză și să o folosim pentru a marca o nouă etapă în evoluția noastră individuală și de grup.
Oricum ar fi, la capătul acestei crize putem ieși mai buni, mai solidari, mai conectați la oamenii de lângă noi, mai capabili de a ne adapta la un mediu din ce în ce mai imprevizibil și instabil.
Cum păstrăm în echilibru ecosistemul uman, relațiile interumane, controlul gândurilor și sentimentelor?
Ceea ce a funcționat pentru noi a fost comunicarea continuă și transparentă cu fiecare dintre colegii noștri, prin canale de comunicare specifice: e-mail, intranet, televiziunea internă, mesaje ale liderilor. Am adunat și transmis sute de mesaje de încurajare din partea colegilor, în special pentru colegii din magazine, cei aflați în linia întâi, mesaje cu momente de succes și de care ne era tuturor dor, cu scopul de ridica moralul colegilor și de a-i ține motivați și implicați. De asemenea, am organizat evenimente online de recunoaștere a rezultatelor deosebite ale colegilor noștri, prin care am sărbătorit succesul împreună. Surpriza a venit și din faptul că am simțit aceeași emoție, aceeași bucurie pe care le simțeam și în cadrul evenimentelor clasice, semn că suntem o echipă puternică și că am reușit să rămânem. Elementul esențial în toată această perioadă a fost comunicarea, cu ajutorul căreia am reușit să păstrăm un climat prietenos, de siguranță, susținere și încurajare.
Până unde ne putem refugia în mediul virtual, cu ce beneficii, cu ce costuri?
Aș putea spune că evoluția tehnologiei, digitalizarea, apariția platformelor și instrumentelor de comunicare la distanță, care au precedat pandemia, ne-au salvat atât la nivel profesional, dar și personal. În cele mai multe dintre companii, activitatea a continuat din prima zi aproape fără întrerupere, doar cu mici sincope generate de mecanismele și procesele de adaptare, din mers, la o nouă modalitate de colaborare și comunicare. Din punct de vedere tehnic, procesual, lucrurile au funcționat, chiar bine, aș putea spune.
Din punct de vedere emoțional, însă, al relațiilor interumane, chiar dacă la început oamenii s-au repliat repede pe noi modalități de interacțiune și comunicare, care au părut chiar distractive la început, în timp, am început cu toții să simțim o înstrăinare, o alienare care s-a adâncit pe măsură ce pandemia avansa. Suntem ființe sociale, dependente de interacțiuni care presupun o anumită apropiere, inclusiv fizică, o anumită prezență, un anumit mediu delimitat în spațiu și timp, o anumită intimitate. Profesional, mediul fizic de lucru reflectă cultura unei organizații, specificul unei comunități, este un spațiu în care îți este mai ușor să îți joci rolurile profesionale. Mediul virtual nu le poate oferi în totalitate, în unele situații chiar deloc. Mai mult, amestecul până la contopire a mediului profesional cu cel personal a dus la confuzie și dificultate în a delimita rolurile și responsabilitățile pe care le avem ca indivizi. Chiar dacă această criză va accelera transformarea digitală, aspect ce este incontestabil unul dintre beneficiile acestei perioade, cred că rasa umană nu este pregătită să se mute în totalitate într-o lume virtuală, fiind în continuare dependentă de o interacțiune bazată pe apropiere fizică, ce permite o strângere de mână, o îmbrățișare, o mână pusă încurajator pe umăr. De aceea, noul normal de care vorbim și pe care îl scriem acum trebuie să păstreze într-o măsură destul de mare, spații și contexte în care o astfel de apropiere să poată avea loc.
Cum putem deveni mai abili și mai agili în fața crizelor, cum ne construim și păstrăm reziliența?
Cel mai important în această perioadă a fost să ne adaptăm schimbării, chiar și din mers, să fim mai deschiși circumstanțelor din ce în ce mai diferite și dificile.
Contextul pandemic ne-a testat din toate privințele, am descoperit cât de rezistenți putem fi în lupta directă cu o criză, să reconsiderăm ce ar trebui să facem și, mai ales, cum putem face ca totul să funcționeze în parametri normali sau chiar mai bine ca înainte.
Cred că, în perioade de criză, funcționăm mai mult pe instinct și intuiție decât pe învățare formala. Redescoperim, astfel, un alt fel de învățare, esențială, o învățare adaptativă, înțelegem, ascultăm, procesăm, avem toate simțurile ascuțite la maximum, simțim, acționăm, ne repliem și acționăm din nou. Învățăm din mers și, mai mult ca niciodată, învățăm că ne putem reinventa, ca putem depăși fricile primare, că ne putem conecta și munci în moduri pe care până acum nu le-am acceptat ca fiind suficiente și satisfăcătoare în conduita noastră tradițională de conectare și muncă. Cel mai important este să rămânem responsabili, echilibrați, să ne încurajăm unii pe ceilalți.
De asemenea, cred că perioada pe care o traversăm de aproape un an este un exercițiu de adaptare ca specie umană și la nivel de individ, cu siguranță necesar în evoluția noastră. Numai cei care vor accepta să se transforme și să se reinventeze vor ieși învingători. Auzim din ce în ce mai des oameni care își exprimă dorința de a se întoarce la normalitate, însă normalitatea este chiar cea pe care o trăim în prezent și ceea ce va urma. Este vital să acceptăm și să vedem transformarea ca pe ceva firesc, să nu uităm să privim cu optimism către viitor și ceea ce ne va aduce acesta. Adaptarea rămâne condiția esențială pentru evoluție, evoluția fiind și condiția esențială pentru supraviețuire.
foto: Ileana Alexandru, VP Resurse Umane Mega Image
Acest articol este preluat din ediția nr. 270 a Revistei CARIERE
Pentru abonare, click aici
