Creștere cu 9% a numărului de cumpărători online și ultimele zile înainte de GPeC SUMMIT
Numărul cumpărătorilor online a crescut cu 8% în 2020 față de 2019
Numărul cumpărătorilor online a crescut cu 8% în 2020 față de 2019, iar numărul persoanelor care plătesc online cu cardul a crescut cu 14% în acest an față de 2019, conform cercetării de piață realizată de iSense Solutions pentru GPeC, cercetare de piață ce va fi prezentată pe larg la GPeC SUMMIT 2-3 Noiembrie. Conform datelor ARMO, sectorul de e-commerce din România va atinge 5,5 miliarde EUR în 2020, creșterea fiind de 30% față de anul precedent.
Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions, va prezenta pe larg principalele cifre și concluzii ale studiului de piață realizat pentru GPeC în cadrul GPeC SUMMIT 2-3 Noiembrie, eveniment ce se va desfășura 100% online.
Printre concluziile interesante ale studiului se numără și faptul că 71% dintre cei care cumpără online preferă să plătească un preț mai mare pentru produse, dacă serviciile pe care le oferă magazinul online sunt superioare (ex.: livrare rapidă și servicii post-vânzare calitative).
Mai departe în cadrul conferinței, Iulian Stanciu (CEO eMAG) va vorbi despre evoluția comerțului online în timpul pandemiei, dar și despre verticalele în creștere, schimbările comportamentului de consum și alte tendințe pe piața de e-commerce, într-un dialog deschis întrebărilor participanților cu Andrei Radu (CEO GPeC).
“Pe 2-3 Noiembrie, sărbătorim 15 ani de GPeC cu cel mai bun lineup de până acum: peste 30 de speakeri și traineri internaționali și români și peste 38 de ore de conținut practic dedicat antreprenorilor, magazinelor online și tuturor celor interesați de a se dezvolta în E-Commerce și Digital Marketing”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.
GPeC SUMMIT 2-3 Noiembrie: 100% E-Commerce & Digital Marketing
Ediția aniversară de 15 ani a GPeC – cel mai important eveniment de E-Commerce & Digital Marketing din România – va avea loc exclusiv online în zilele de 2 și 3 Noiembrie 2020.
Peste 30 de speakeri internaționali și români vor urca pe scena virtuală a GPeC SUMMIT Online, iar potrivit organizatorilor “este cel mai bun line-up din istoria GPeC din cei 15 ani”.
Dan Ariely este în topul Bloomberg al celor mai influenți 50 de gânditori contemporani, fiind Profesor Universitar în Psihologie și Economie Comportamentală la Duke University, cercetător științific, speaker și autor al bestseller-urilor Irationally Yours, Predictably Irrational, The Upside of Irrationality și The (Honest) Truth About Dishonesty.
Lui Dan Ariely i se vor alătura alți 7 speakeri internaționali de excepție – unii dintre cei mai buni specialiști din întreaga lume: Andy Crestodina, Talia Wolf, Els Aerts, Karl Gilis, Nancy Harhut, Wil Reynolds și Rand Fishkin.
Potrivit organizatorilor, pe lângă speakerii internaționali, GPeC SUMMIT Online reunește peste 25 de speakeri și traineri români cu o vastă experiență în E-Commerce și Digital Marketing: Iulian Stanciu (eMAG), Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Raluca Radu (ANSWEAR & MTH Digital), Cristi Movilă (VTEX), Ioana Acsinia (Orange), Sebastian Cosmor (Retargeting.biz), Bogdan Colceriu (Frisbo), Florin Filote (eMAG Marketplace), Dorin Boerescu (2Performant), Valentin Radu (Omniconvert), Roxana Hurducaș (Consultant Marketing), Florin Toma (DHL), Anabela Luca (adLemonade), Cosmin Dărăban (Gomag), Horia Neagu (Napoleon Digital), Cristian Ignat (Canopy), Andrei Cânda (iSense Solutions), Mihai Vînătoru (DWF), Monica Cadogan (Vivre), Alexandru Negrea (Social Smarts), Alexandra Tudor (Canopy), Dragoș Smeu (Mavericks), Liviu Taloi (ECOMpedia), Cătălin Macovei (MOLOSO), Eugen Potlog (UX Studio), Bogdan Manolea (TRUSTED.ro) și Andrei Radu (GPeC).
“Cred, sincer, că toți cei care doresc să aibă un magazin online cu reale șanse de succes, precum și cei interesați de Marketing Online și de a se dezvolta profesional în acest domeniu, nu ar trebui să rateze GPeC SUMMIT, mai ales că totul are loc exclusiv online și este, deci, mai accesibil decât oricând”, conchide Andrei Radu.
Agenda evenimentului pe zile și pe ore este disponibilă pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-online/agenda/
Cu o tradiție de 15 ani, GPeC este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din România și se va desfășura exclusiv online în zilele de 2 și 3 noiembrie. Înscrierile se pot face pe website-ul organizatorilor: https://www.gpec.ro/gpec-summit-online/#inscriere
Detaliile complete despre eveniment pot fi accesate pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-online/
——————————————————-
GPeC SUMMIT Online 2-3 Noiembrie 2020 este un eveniment powered by FAN Courier
Gold Partner: VTEX
Brought to you by: Orange
Silver Partner: Retargeting
Eveniment susținut de: Banca Transilvania, Canopy, Debonaire, DHL, DWF, eMAG, Frisbo, GTS Telecom, NETOPIA Payments
Radioul Oficial: Kiss FM
Hosting Oficial: Hosterion
Wine served by: Crama Rotenberg