Puterea unui simbol. Strategia pe care și-o permit marile companii
Uroborus (cunoscut și sub numele de Uroboros sau Ouroboros) reprezintă un puternic simbol. Un simbol antic. Asemănător unui șarpe sau dragon care își înghite propria coadă. Formează, cu ajutorul corpului, un cerc. A fost folosit de-a lungul istoriei pentru a înfățișa multe lucruri. Dar, de cele mai multe ori simbolizează unitatea primordială. Nu în ultimul rând, în secolul al XIX-lea a fost interpretat, psihologic vorbind, ca având o anumită influență asupra psihicului uman…
De ce această poveste a unui simbol? Pentru că puterea unui simbol e nemăsurată. Mai ales în ceea ce privește viitorul. Și mai ales când vorbim despre viitorul companiilor. Compania de plăţi digitale Mastercard Inc. a anunţat luni că a decis să elimine numele companiei din siglă. Nu este singura, mai există companii care au adoptat această strategie – puterea unui simbol. Oare de ce?
Sus numita companie de plăți digitale a optat în schimb pentru binecunoscutele cercuri suprapuse. Cercurile fiind simbolul Mastercard pentru milioane de consumatori, după cum precizează The Wall Street Journal. Potrivit analiștilor, decizia este o continuare a unei strategii destinate diminuării componentei “card” din numele companiei. Aceasta pe măsură ce se extind noile metode şi tehnologii de plată. În plus, Mastercard se alătură altor companii de renume, precum Apple şi Nike. Care au decis să renunţe la numele companiei, în favoarea simbolurilor vizuale. Mastercard a derulat o cercetare amplă timp de peste 20 de luni. Pentru a avea siguranța că oamenii pot identifica compania doar prin siglă. Chiar şi în absenţa numelui, potrivit directorului de comunicare şi marketing Raja Rajamannar. “Nu poţi niciodată să fi arogant, să spui că eşti un simbol şi să renunţi la numele brandului’, spune Rajamannar.
Timp, consecvenţă şi o siglă bună
Dar…Ce-i al Cezarului e al Cezarului. Renunţarea la numele companiei poate funcţiona pentru Mastercard. “Acest lucru nu e valabil pentru multe branduri”, e de părere Debbie Millman – School of Visual Arts. “Singurele branduri care pot să facă acest lucru sunt cele care au pus la punct o siglă recunoscută de decenii la nivel mondial. Este nevoie de timp, consecvenţă şi o siglă bună pentru a putea face acest lucru”, a mai spus Debbie Millman.
Prin schimbarea siglei, Mastercard încearcă să se alinieze cu alte mărci iconice – notează și Vox. Mărci care sunt atât de bine cunoscute încât nu trebuie să fie identificate prin cuvinte. “Mastercard a avut marele succes de a fi reprezentată de cercuri interconectate, încă de la fondarea sa în 1977”, a declarat Michael Beirut, partener al firmei de design Pentagram. Firmă care a și proiectat de altfel noul logo. “Acum, permițându-i acestui simbol să strălucească singur, Mastercard introduce un cadru de elită a mărcilor. Care sunt reprezentate nu prin nume, ci prin simbol: un măr, o țintă, un swoosh”, a mai adăugat Beirut, menționat tot de Vox.
Foto: Ouroboros by Charlie Wagers