Şeful Starbucks pleacă de la conducerea companiei, după 36 de ani: Va candida la Preşedinţia SUA?
Schultz va renunţa la poziţia sa din comitetul de conducere al companiei pe 26 iunie, transmite BBC.
Dar se pare că are ambiţii politicie. Asta pentru că, într-un interviu pentru New York Times, el nu a exclus o candidatură pentru ocuparea fotoliului de la Casa Alba: „Unul dintre lucrurile pe care vreau să le fac în următorul meu capitol este să îmi dau seama dacă aş putea la rândul meu să dau înapoi. Nu ştiu încă ce înseamnă acest lucru”, a explicat acesta, potrivit News.ro.
El a adăugat: „Vreau să îmi servesc ţara, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să candidez într-o funcţie publică pentru a face acest lucru”.
Howard Schultz, în vârstă de 64 de ani, a început să lucreze la Starbucks în 1982 ca director de operaţiuni şi marketing. El conduce consiliul de administraţie din 1985.
În timpul mandatului său, Starbucks a crescut de la 11 cafenele la peste 28.000 în 77 de ţări, iar preţul acţiunilor firmei a crescut cu 21.000%.
Citate inspiraţionale de la Howard Schultz
- Nu face un lucru în acelaşi mod în care a fost făcut de atâtea ori înainte
- Trebuie să ai încredere 100% în principalul tău motiv de a trăi
- Crede în visurile tale şi îndrăzneşte să ţinteşti cât mai sus
- Cred că moneda de schimb pentru leadership este transparenţa
- Visează mai mult ca cei care gândesc practic
- Riscă mai mult ca ca cei care acţionează precaut
Cum a ieşit Starbucks din cea mai recentă criză
Reamintim că Starbucks a trecut printr-o criză de curând. Compania a închis, pentru o zi, toate cele 8.000 de unităţi din Statele Unite după un incident.
Potrivit The Times, doi bărbați de culoare au intrat într-un Starbucks din centrul orașului Philadelphia și s-au așezat, așteptând un prieten. Aceștia au cerut să utilizeze toaleta, dar pentru că nu au cumpărat nimic, angajații nu le-au permis. Ei au fost în cele din urmă rugați să plece, iar când au refuzat, un angajat a chemat poliția.
De atunci, incidentul a declanșat încă o conversație națională pe tema relațiilor rasiale.
Vă invităm să rămâneți alături de noi!
Sunteţi de acord să vă abonaţi la newsletter-ul nostru?
*Datele personale prelucrate pot fi: nume, prenume, adresa de e-mail, funcția pe care o dețineți în companie, numărul de telefon. Citiţi AICI mai multe informaţii despre prelucrarea datelor personale.