Sorin Preda, noul director comercial BAT în România
British American Tobacco (BAT) l-a numit pe Sorin Preda în funcția de Director comercial pentru România și Republica Moldova, acesta devenind astfel membru în echipa de conducere a Ariei Europa Centrală și de Sud. În acest rol, Sorin va conduce o echipă de 600 de persoane, coordonând echipele de comerț și activitățile de promovare din România și Republica Moldova.
Sorin Preda lucrează în cadrul BAT de peste 20 de ani, iar recent s-a întors acasă în România, după 4 ani, în care a ocupat posturi internaționale în cadrul companiei.
”Sunt fericit și mândru să contribui la dezvoltarea afacerii în țara mea natală, având acum o perspectivă de business pe care doar o experiență internațională o poate oferi. Contextul cu care ne confruntăm în prezent este plin de provocări, atât din punct de vedere al afacerii, cât și la nivel profesional, dar noi în BAT suntem destul de rezistenți și am încredere deplină în capacitatea și dorința echipei mele de a performa”, a declarat Sorin Preda, noul director comercial România și Republica Moldova în BAT.