Sunt pregătiţi angajaţii români să lucreze remote?
Ca manageri, avem nevoie şi noi să ne adaptăm acestei realităţi. Simpla prezenţă sau timpul petrecut la birou nu mai sunt indicatori de performanţă. Măsurăm performanţa în funcţie de rezultatele efective livrate de angajat, de impactul pe care activitatea lui îl are asupra evoluţiei businessului.
DOMENIILE/SECTOARELE/ INDUSTRIILE ÎN CARE SE POATE LUCRA DE LA DISTANŢĂ
Probabil că majoritatea activităţilor care presupun lucrul la birou pot oferi această flexibilitate. Desigur, poziţiile care presupun interacţiunea directă cu clienţii – la ghişeu sau cele din zona de producţie – nu se pretează unui astfel de program.
CÂŢI ANGAJAŢI LUCREAZĂ REMOTE ÎN ROMÂNIA?
În Microsoft avem un număr mic de angajaţi care lucrează exclusiv de acasă, în special în roluri de Inginer de suport, însă oricare dintre angajaţii noştri poate lucra remote atunci când există o necesitate din punct de vedere al business-ului sau personal.
CUM SUNT REMUNERATE ACESTE JOBURI?
Angajaţii, cel puţin cei din domeniul IT, consideră flexibilitatea un beneficiu. Astfel putem spune că munca remote este un instrument de fidelizare şi motivare pentru angajaţi.
CE SPUNE LEGISLAŢIA ROMÂNEASCĂ DESPRE MUNCA DE LA DISTANŢĂ?
Codul Muncii prevede posibilitatea lucrului de acasă, iar angajarea se face sub un contract de lucru la domiciliu. Acesta prevede aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru părţi ca în cazul contractului normal, însă avantajul angajatului constă în libertatea în alegerea programului de lucru. Codul Muncii stabileşte că angajatorul are dreptul de a verifica activitatea salariaţilor care lucrează de acasă, deşi nu am observat o practică în acest sens. Totodată putem spune că nu avem prevederi detaliate când vorbim despre munca la domiciliu şi observăm o necesitate în acest sens, în special când vine vorba despre reglementări specifice care să-i poată îndruma atât pe angajator, cât şi pe angajat în stabilirea relaţiei contractuale şi a detaliilor punctuale ale desfăşurării acesteia.
CE CRED ROMÂNII DESPRE MUNCA REMOTE?
În perioada 21–25 martie 2016 a fost efectuată o cercetare online prin metoda CAWI. Eșantionul studiului a fost compus din 3.145 de respondenți și reproduce, din punctul de vedere al principalelor caracteristici, structura sociodemografică a populației utilizatorilor de internet din România, aşa cum decurge din cercetarea Gallup „Piața serviciilor de acces la internet”, (Gallup, aprilie 2010) realizată la cererea ANCOM (Autoritatea pentru Administrare și Reglementare în Comunicații). Prin urmare, rezultatele acestui sondaj pot fi extrapolate, cu o minimă marjă de eroare, populației utilizatorilor de internet din România, cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban. Graficele extrase din raport indică domeniul de activitate și sectorul din care provin respondenții.
Roxana Tănase este HR Director, Microsoft