Tarom a numit interimar un director din mediul privat
„Consiliul de Administraţie al companiei Tarom l-a numit luni în funcţia de director general interimar pe Wolff Werner Wilhelm. În temeiul Legii 31/1990 a societăţilor comerciale, Wolff Werner Wilhelm are contract de mandat pe 4 luni. Decizia vine ca urmare a evaluării mai multor candidaturi înaintate către Consiliul de Administraţie”, informează compania Tarom într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Wolff Werner-Wilhelm este al cincilea director general interimar care se va afla la cârma companiei de stat în 2017, el înlocuind-o pe Ileana Daniela Dragne, care a demisionat din funcție după numai o lună de la numire, invocând "probleme personale".
TAROM se află într-un proces de reevaluare și reorganizare, după mai multe incidente cu aeronavele companiei. Pierderile estimate pentru anul în curs se ridică la 207 milioane de lei. Numărul de salariați preconizat la finele anului este de 1.903 persoane (2.067 anterior), iar câștigul mediu net lunar pe salariat, determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, se ridică la 6.529,44 lei (5.979,25 lei anterior).