Câștigătorii Social Impact Award România 2019
Concursul Social Impact Award, programul educațional în inovare socială și, totodată, o competiție de idei pentru tinerii care vor să producă o schimbare în societate într-un mod constructiv, și-a desemnat câștigătorii. În urma pitch-urilor celor 12 echipe finaliste, juriul a selectat trei echipe care au câștigat premii în valoare de câte 1500 de euro și ocazia de a merge în Kiev în luna decembrie, pentru a cunoaște echipele câștigătoare din celelalte 16 țări SIA, în cadrul SIA International Summit.
Precizăm că misiunea proiectului este promovarea antreprenoriatului social în rândul tinerilor din lumea întreagă. În 2019, proiectul se derulează în 17 țări din Europa, Africa și Asia.
”Anul acesta, ediția cu numărul 8, competiția desfășurată în România și organizată de Social Innovation Solutions, Global Shapers Bucharest Hub și Universitatea Alternativă, a atras în cadrul evenimentelor peste 800 de tineri interesați să contribuie la o schimbare în bine în domenii foarte variate: educație, tehnologie, mediu, sănătate, drepturile omului etc. Pe baza deciziilor luate de juriu, echipele finaliste selectate au avut acces la mentoring și o serie de workshopuri, ca parte a programului de incubare pe parcursul verii, cu scopul de a-și modela mai bine ideile de afaceri alături de partenerii competiției”, a precizat Andreea Nedu, coordonatorul proiectului Social Impact Award România.
Cele 3 echipe care au câștigat competiția Social Impact Award România 2019
Parentool este o platformă online adresată părinților ce are drept scop schimbarea pattern-urilor comportamentale și oferă conținut personalizat și acces la o serie de specialiști pregătiți să răspundă întrebărilor și provocărilor părinților în educarea copiilor. ”A avea un copil este un rol care schimbă complet viața părinților, provocându-le perspectiva și viața în sine, experimentând constant anxietate, lipsă de somn și incertitudine. Aplicatia Parentool le sare în ajutor”, a dat câteva detalii Andreea Nedu.
Øko este un eco-streetwear brand ce produce tricouri din material upcycled și care are la bază sticle de plastic reciclat, cât și resturi de material textil. Design-urile imprimate pe tricouri sunt realizate de artiști locali, având direcții către streetwear și minimalism. Pentru a putea crea o experiență unică, vor folosi augmented reality ca să aducă design-urile la viață și să atragă atenția asupra unor probleme de interes social. De asemenea, vor avea parteneriate cu ONG-uri din domeniul colectării și reciclării plasticului, pentru a asigura impactul dorit, cât și pentru a-și mobiliza și educa clienții.
Olarsons este un spațiu de artă și muzeu al viitorului localizat în Suseni (Gyergyóújfalu), Harghita. Acest spațiu operează laboratoare de arte, științe postumaniste, care (re)conectează și proiectează inovații, cercetări, spații, comunități și noi structuri sociale. Olarsons a fost inițiat de cei doi frați, Marius și Bogdan, care și-au unit forțele pentru a crea un mediu propice gândirii transdiciplinare. Platforma lor susține în primul rând procesele colaborative între artiști, filozofi, scriitori, profesori, studenți, copii, cât și cercetători din diferite discipline.
Pe lângă cele 3 premii în valoare de 1500 de euro, finaliștii au avut ocazia să câștige încă un premiu, de 500 de euro, acordat în baza Voturilor Comunității. Această etapă a adunat 4.476 de voturi, iar echipa care a obținut cel mai mare număr de voturi a fost Mentee. Echipa creează o platformă unde procesul de dezvoltare să fie realizat sub îndrumarea și colaborarea unui mentor. Acesta este desemnat cu scopul de a îndruma în carieră pe baza unui algoritm, fiind folosite și metode de evaluare a profilelor pentru potrivirea cât mai exactă, atât din punct de vedere al caracterului cât și al relevanței profesionale.