Fiecare dintre noi poate fi un changemaker
Cine sunt inovatorii sociali de top ai lumii și ai României și cum au reușit să scaleze inovații sociale care au generat schimbări sociale ce au transformat lumea în bine? Am invitat în această dezbatere inovatori sociali autohtoni care identifică probleme românești în domeniul educației, sănătății, mediului, agriculturii, incluziunii sociale și contribuie la integrarea lor în antreprenoriate sociale de succes. Dar și antreprenori sociali excepționali, înzestrați cu mentalitate antreprenorială, care reușesc să raspundă celor mai mari preocupări sociale ale momentului prin soluții inovatoare și practice. Exemplele lor personale pot reda speranța și încuraja acțiunea.
Într-o țară în care voluntariatul a fost asociat decenii la rând cu munca patriotică „la impuse”, iar simțul civic a fost atribuit cu dispreț „fraierilor”, există oameni care vor să redea activismului civic românesc demnitatea inițială și sensurile deturnate de anii comunismului și ai tranziției haotice. Cu ei, putem reactiva simțul civic atrofiat al românilor fiindcă ei înșiși sunt agenți ai schimbării în comunitățile în care trăiesc. Agenți credibili care încep pe cont propriu și ulterior se organizează în asociații sau antreprenoriate sociale. Atitudini de viață care ulterior se transformă în profesii. Cu care nu am fost obișnuiți, dar care sunt pe harta meseriilor viitorului. Inovatori sociali, formatori sociali, manageri sociali, antreprenori sociali. Care creează ecosisteme pentru schimbare socială. Un fel de „industrie a binelui” care suplinește ceea ce nu funcționează acum în România. Și care ar putea fi salvarea din actualul haos.
Cu ei am vorbit despre trăsăturile de bază ale unui agent al schimbării, despre aptitudini înnăscute și calități cultivate ale acestuia, despre diferențele de nuanță dintre activismul civic, inovația socială și CSR, despre educația civică în școală ca mod de cultivare a simțului civic și felul în care un inovator social poate să schimbe destinul unei comunități, la nivel micro, și implicit, al unei țări, la nivel macro.
OANA ȚOIU – fondator Social Innovation Solutions
ACUM, ROMÂNIA ESTE LOCUL IDEAL SĂ FII AGENT AL SCHIMBĂRII
Fraza de mai sus poate ridica sprâncene, așa că mă explic. Dacă știi să faci pantofi, locul ideal este acela unde cei mai mulți oameni au nevoie de pantofi și unde, în același timp, există resursele cu care să faci asta: piele, ciocan, ață, o formă de răsplată pentru munca ta. Cu cea mai mare creștere economică, procentual, din UE, dar și cea mai mare rată de sărăcie relativă, de mame minore, de abandon școlar și de analfabetism funcțional, acasă e un asemenea loc. Pe de o parte, are nevoie uriașă de „schimbătorii de lume”, pe de alta, ar avea resurse pentru a rezolva problemele astea, dacă resursele ar fi în mâinile potrivite, investite în soluțiile corecte.
Cred că cea mai mare minciună pe care am ajuns să o internalizăm este că nu avem cu ce și că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, d-apăi cetățeanul. Asta ne-a făcut să tolerăm mult prea ușor lipsa de medicamente în spitale, lipsa de cizme de cauciuc pentru ca un copil să ajungă prin noroi doi kilometri la școală, lipsa serviciilor publice de calitate. România nu este o țară săracă, este o țară cu mulți oameni săraci și insuficiențe nenecesare.
PIB/cap de locuitor în București-Ilfov este mai mare ca media europeană și mai mare decât, de exemplu, în Budapesta sau în Madrid, numărul de funcționari și angajați ai Primăriei e de patru ori mai mare ca în Berlin, dar autobuzele nu au aer condiționat.
CUM ARATĂ CÂTEVA INIȚIATIVE?
Lucrurile astea se schimbă. Ideea că nu se poate e „ciobită” zilnic de câțiva oameni nerezonabili care s-au apucat, de capul lor, să le repare. Oana și Carmen fac un spital din donații private, Valeriu și 100 de voluntari fac în fiecare weekend teme cu tot atâția copii, ca să îi țină în școală și să le întrețină ambiția de a deveni oameni de succes, Claudia duce haine, cizme, sobe și mai ales iubire într-o comunitate care trăiește în barăci de carton, dar își trimite copiii la școală cu temele făcute, chiar dacă șobolanii i-au mușcat de mână, pentru că cineva crede zilnic în ei. Mihai și echipa lui au inventat și construit o casă bazată pe energie solară, care, chiar zilele astea, câștigă premii globale de sustenabilitate, Luca a inventat în liceu o vestă luminoasă de semnalizare pentru bicicliștii vulnerabili în trafic, Alina și Daniela bat satele pietruite cu o dubiță să ducă gratuit tratament stomatologic unor copii care, altfel, ca să le treacă durerea de dinți, ar trebui să îi scoată, Vlad a făcut o rețea de români care, cu avionul, cărau din străinătate nu parfumuri din dutyfree, ci medicamentele pentru tratamentul cancerului care lipseau acasă. Iulian, cu banii din firmă, a luat în grijă câteva școli din sate cărora le dă ani în șir ce au nevoie. Warga, cu banii din businessul vândut, a făcut și policlinici sociale, Florin își folosește capacitatea antreprenorială nu doar în firma lui, deja globală, de IT, ci și în strategia de a dezvolta pentru viitor satul din care vine. Când școala, așa cum e, nu a avut sens pentru ei, studenții Traian, Cristina și Vlad s-au apucat să facă o universitate alternativă care a ajuns în lume exemplu de guvernare democratică.
Unii sunt antreprenori, alții ONG-iști, alții pur și simplu cetățeni puși pe treabă, care au făcut bine fără o organizație în spate. Ca ei sunt sute, poate mai mult. I-am ales pentru că îi știu personal, i-am văzut bucuroși de rezultatul muncii lor și uneori i-am văzut greșind. Sunt foarte diferiți și, probabil, aduși în aceeași echipă, nu ar funcționa bine împreună, dar cred că aproape de munca lor poți observa caracteristici comune:
Au o preferință față de acțiune. Fac ce pot, cu ce au, construind constant mai mult. Este opusul a ceea ce se cheamă în engleză „paralasys by analasys”, paralizie prin analiză, riscul de a încerca să înțelegi și să definești perfect o problemă și o soluție înainte să te apuci de treabă. Asta se manifestă prin replici ca: „Nu pot începe fiindcă nu am o organizație” – rețeaua citostaticelor a funcționat ani întregi fără niciun ONG. Asta nu înseamnă că nu își analizează impactul, că nu se opresc din acțiunea de azi ca să contruiască pentru mâine, înseamnă doar că nu așteaptă după toate astea dacă pot deja începe cu ce au.
Nu e despre a fi original, ci despre a fi eficient. E nevoie de inovații sociale, dar succesul se măsoară în cât de mult te apropii de rezolvarea problemei, nu în gradul de nou, original, al propunerii tale. Asta, adesea, înseamnă un grad de imitare și preluare a ce s-a făcut înaintea ta sau ce se face în lume, înseamnă să te așezi la aceeași masă cu alții care fac bine complementar cu tine. Miza e să rezolvi problema, nu să îți hrănești orgoliul cu ștampila numelui tău pe soluție. Când studenții de care scriam mai devreme că au făcut o universitate proprie s-au unit apoi cu antreprenori români să facă prima universitate de antreprenoriat din Europa Centrală și de Est, nu s-au bazat doar pe ei, deși la masă erau antreprenori de succes care ar fi putut să creadă că mai bine o fac de capul lor, ci au mers în Olanda. De acolo au preluat și îmbogățit poate cea mai bună metodologie din lume pe educație antreprenorială universitară.
Aduc oameni alături de ei. Revistele au unul sau doi oameni pe copertă, dar inovația socială e mai degrabă meritul eroului colectiv, adesea anonim. Orice care funcționează funcționează pentru că zeci, sute, mii de oameni dau din energia, banii și timpul lor. Fiecare co-fondator, membru în echipă, donator sau voluntar este vital.
Se îndrăgostesc de problemă, nu de soluție. Nu sunt înghețați în titlul de „expert”, ci de „explorator”, cum bine spunea de curând o amică. Pentru că nu merge niciodată ușor, trebuie să învețe constant de la oamenii cu care lucrează în teren, de la piedici și de la ce dovedește practica, de la cercetarea științifică. Adesea erau de-a binelea ignoranți la început față de subiectul pe care s-au apucat să îl rezolve și chiar dacă credeau că sunt experți, își dădeau seama după ani cât de puține știau de fapt la început. Inovația socială are mereu școală pe teren, chiar dacă trebuie să fii cu lecturile la tine ca să știi deja ce au învățat alții din alte terenuri de lucru. Petrică, după ce a văzut că anteprenorilor din comunitățile de romi li se refuză, de fiecare dată, împrumuturile, s-a apucat să discute cu ei și cu băncile, că apoi să facă un fond de investiții pentru ei, deși el are un doctorat în chimie, unde nu asta a învățat.
Sunt nerezonabili. Pentru majoritatea era rezonabil să își pună ambiții mai mici, să-și investească mintea, timpul și banii în altceva, să renunțe la al zecelea NU. E nerezonabil să construiești un spital, să ceri voluntariat de la mii de oameni, să alegi să îți petreci ani în șir weekendurile în ghetou, când ai putea fii pe plajă. Adesea, deși resursele există, sunt fie irosite pe altceva, fie greu de accesat, așa că își fac treaba, în majoritatea cazurilor, cu mult mai puțin decât ar fi nevoie, într-un fel aproape miraculos.
Lucrează cu statul și/sau îl provoacă. Oricât de buni sunt agenții schimbării, ei și cei ca ei, oricât de mulți susținători are fiecare soluție, nu e și nu va fi suficient, dacă nu se schimbă și sistemul întreg. Fiecare soluție sau fiecare agent al schimbării este, direct sau implicit, un partener de dialog și know-how, căci și sistemul public are oameni buni. Este însă, mai ales, o presiune pentru administrație, fiindcă vine în contrast cu soluțiile lor și se vede întotdeauna mai bine ce nu merge. Așadar, devine, treptat, inacceptabil. Activismul civic devine astfel esențial pentru inovare socială.
Acesta este primul dintr-o serie de opt articole pe tema inovației sociale.
Citește și:
Inovația socială poate să schimbe destinul unei comunități (II)
Ce poate rezolva antreprenoriatul social în România (III)
Un agent al schimbării iese din rând și își creează propriul rând (IV)
Agentul schimbării este un fel de James Bond al vremurilor noastre (V)
Să fii un agent al schimbării se învață, se cultivă (VI)
Inovația socială în era AI (VII)
Changemakerii împărtășesc aceleași valori: solidaritate și binele comun (VIII)
Articol preluat din numărul 253/decembrie 2018 – ianuarie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.