Hack The Zone Conference & Challenges
Hack The Zone Conference & Challenges îmbină două zile în care se vor discuta subiecte de interes din zona securității cibernetice cu o competiție complexă, la finalul căreia va fi desemnat un singur câștigător.
Scopul evenimentului este acela de a crea o comunitate a celor pasionați de Ethical Hacking și, în același timp, de a-i ajuta pe cei mai buni să se facă remarcați. Luna Octombrie a fost special aleasă, aceasta fiind declarată de către Uniunea Europeană ‘Cyber Security Month’.
Evenimentul cuprinde un concurs de tip Capture the flag (CTF). O competiție specială, ce se adresează celor din domeniul cyber securității, și provoacă participanții să rezolve anumite challenge-uri, de grade de dificultate diferite.
De regulă, competițiile de tip CTF sunt de trei tipuri: jeopardy CTF, attack-defense CTF și mixed CTF, cel din urmă fiind o combinație între primele două tipuri. În timp ce competițiile de tip jeopardy testează abilitățile și cunoștințele din diverse categorii ale securității cibernetice într-un mod inovator și creativ, cele de tip attack-defense se axează mai mult pe apărarea sistemelor informatice vulnerabile, participantul încercând să îngreuneze calea către succes a celorlalți adversari. Competiția Hack The Zone face parte mai mult din prima categorie de CTF, însă, dacă în mod normal se lucrează în echipe, în aceasta este vorba de lucru individual. În fond, scopul este de a fi desemnat un singur câștigător!
Prima parte a evenimentului este reprezentată de Challenge-uri. Acestea încep în data de 12-13 Octombrie și îi invită pe concurenți să se deplaseze în diverse Geo Locations din București, unde vor găsi fie rezolvările, fie hinturile necesare. Pe parcurs vor fi puse mici sau mari «capcane», iar pentru a le depăși cu succes este nevoie atât de abilitățile mai sus menționate, cât și de o bună cunoaștere a regulamentului, disponibil pe site-ul celor de la Hack The Zone.
Premiul cel mare constă în suma de 3000 de Euro.
Câștigătorul va fi anunțat în cadrul conferinței ce la avea loc în 17-18 Octombrie, în Crystal Palace Ballrooms, sector 5, București, loc în care specialiști din diverse domenii IT vor dezbate subiecte diverse din domeniu. La finalul Conferinței, echipa HTZ va prezenta pas cu pas cum trebuiau rezolvate probele (walkthrough scenarios), iar apoi va desemna câștigătorul.
Accesați hackthezone.com pentru mai multe detalii despre eveniment. Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro până pe 9 Octombrie.