2010, un an dificil si pentru munca temporara
Cresterea veniturilor salariale ale angajatilor pe perioade determinate a inregistrat o stagnare la jumatatea anului, din cauze macroeconomice, dupa ce in primul trimestru al anului avansul ajunsese la 12%, dupa cum a comunicat compania la mijlocul lunii iunie.
„Angajatorii s-au repliat imediat ce au aparut primele zvonuri legate de cresterea TVA, prioritatile fiind mentinerea costurilor de productie, respectiv functionare, la acelasi nivel. Crescand nivelul taxarii, al fiscalitatii, fondul de salarii a fost mentinut la acelasi nivel ca inainte de cresterea TVA. Cel mai important insa este ca angajarile au continuat in acelasi ritm frenetic pe tot parcursul anului”, a explicat Bogdan Florea, directorul general al companiei Trenkwalder.
Cele mai mari cresteri salariale inregistrate pe segmentul angajarilor pe perioade determinate au fost inregistrate in domeniile IT, administrativ si banking, in timp ce in productie s-au inregistrat cele mai mici cresteri si chiar stagnari. Niciun domeniu, dintre cele in care activeaza compania Trenkwalder, nu a inregistrat scaderi fata de 2009, in privinta salarizarii pe contracte de munca pe perioade de timp determinate.
Cresterea din vara a valorii TVA continua sa produca noi efecte, in special in recompensarea eforturilor angajatilor cu prime de final de an. „Stim deja ca valoarea primelor de final de an va fi considerabil mai mica decat in 2009, insa vestea cea buna este ca vor fi prime. Angajatorii continua sa faca eforturi pentru a-si recompensa angajatii performanti”, a precizat Bogdan Florea. „Angajatii pe perioade de timp determinate, adica in sistem leasing de personal, sunt deosebit de eficienti pentru ca aceasta eficienta depinde fie prelungirea contractului, fie un nou contract la alt angajator”, a explicat oficialul.
Dupa evolutia din 2010, compania si-a propus o crestere pe segmentul de leasing de personal de 25% in 2011. O evolutie apropiata ca spectaculozitate a avut Trenkwalder si pe segmentul recrutarilor, inregistrand o crestere de 30% a numarului de solicitari din partea clientilor companiei. Angajatorii au plusat punctual cu oferte peste nivelul mediu al anului trecut, dupa cum explica Bogdan Florea: „Cred ca se poate spune ca s-a observat o usoara crestere a valorilor ofertelor de angajare, comparativ cu anul anterior, insa aceste modificari variaza mult in functie de nivelul pozitiilor, domeniul de activitate precum si in functie de alte aspecte luate in calcul de angajatori”. In 2010, pe langa recrutarile pentru pozitii de specialisti, derulate in mod obisnuit de Trenkwalder, compania a furnizat clientilor sai servicii de recrutare la nivel de top-management, precum directori executivi, directori financiari etc.