Aglomeraţia şi lipsa locurilor de parcare dau cele mai mari bătăi de cap şoferilor din Bucureşti
În București sunt aproximativ 200.000 de locuri de parcare la peste 1 milion de mașini. Asta înseamnă un loc de parcare pentru cinci mașini.
Conform TomTom Index, capitala României se regăsește pe locul 5 în topul celor mai aglomerate orașe din lume și este cel mai congestionat oraș din Europa.
Mai exact, durează cu 50% mai mult să ajungem din punctul A în punctul B decât în condiţii de trafic normal.
Dimineaţa şi seara, bucureştenii trec printr-un adevărat coşmar: gradul de congestionare este de 90% în primele ore ale zilei, iar după ora 18:00 ajunge chiar până la 98%.
Adică petrecem în maşină de două ori mai mult timp decât în condiţii normale de trafic.
În aceste condiţii, nu e de mirare că 62% dintre șoferii din București se confruntă zilnic cu problema găsirii unui loc de parcare, în centru, la serviciu sau în zona unde locuiesc. De asemenea, 47% au fost implicați cel puțin o dată într-un conflict verbal sau fizic legat de un loc de parcare, în timp ce peste jumătate spun că întârzie frecvent la serviciu, la întâlniri sau la evenimente pentru că pierd mult timp căutând parcare.
Întrebați ce fac atunci când știu că trebuie să meargă într-o zonă cu puține locuri, 52% dintre respondenți au spus că aleg să meargă cu transportul în comun sau cu serviciile de ridesharing, care oferă o alternativă la mașina personală.
La capitolul soluții, cei mai multi respondenți susțin investițiile în infrastructură (82% dintre respondenți), urmate de încurajarea alternativelor la mașina personală – transport în comun, piste pentru biciclete, servicii de ridesharing (60% dintre respondenți).
Studiul a fost comandat de Uber.