Me-myself balance, înainte de work-life balance
Dedicată oamenilor obişnuiţi, prinşi în hăţişul existenţei sociale, această carte ne invită să folosim în mod practic marile idei filosofice, rezultatul a mii de ani de cugetare – de la filosofiile tibetane, la şcoala antică ateniană, de la modernismul timpuriu, la raţionalismul kantian etc. Le putem aplica în viaţa de zi cu zi, ajutaţi de un consilier (nu terapeut) care, prin dialog (nu diagnostic sau pastile), ne poate conduce spre descoperirea propriul nostru răspuns cu privire la etică, relaţii, echilibru între carieră şi viaţa personală.
Cartea lui Lou Marinoff mi se pare potrivită epocii noastre, în care „o prăpastie în continuă creştere s-a căscat la picioarele noastre, pe măsură ce religia s-a retras, ştiinţa a avansat, iar sensul [vieţii] s-a risipit”. Dacă problema ta are o cauză spirituală, „nimic de pe raftul farmacistului nu-ţi va aduce o alinare de durată”.
Marinoff utilizează renumitul model PEACE, un acronim care cuprinde etapele procesului: problema (corect identificată), emoţiile (constructiv canalizate), analiza (opţiuni de rezolvare a problemei), contemplaţia (perspectiva filosofică potrivită problemei şi valorilor tale) şi echilibrul (între esenţa problemei şi acţiunea ta).
Cazuri reale ne arată cum au găsit oamenii, prin filosofie, o cale particulară de a gestiona diverse tipuri de situaţii: căutarea, menţinerea şi încheierea unei relaţii; viaţa şi conflictul de familie; gestionarea problemelor de serviciu; traversarea cu succes a vârstei de mijloc; moralitatea şi etica; descoperirea sensului şi a scopului; obţinerea avantajelor din pierderi.
Iată două cazuri relevante pentru relaţia dintre colegii de serviciu, competiţia profesională, echilibrul muncă / viaţă personală şi etica profesională:
Citiți articolul integral pe hrmanageronline.ro