Metoda investigației ajută la formarea gândirii critice a copiilor
Când termină liceul, aproape toți elevii din liceele bune pleacă la studii în străinătate. Pleacă însă și destui elevi de nivel mediu și fac acest pas încă din timpul școlii. Pleacă împreună cu familia. Multe familii nu-și doresc să se mai întoarcă pentru că nu mai speră să se întâmple ceva bun în această țară.
De ce se întâmplă aceste lucruri? Una dintre principalele cauze este calitatea foarte slabă a sistemului de educație, tot mai mulți părinți temându-se pentru viitorul copiilor lor. Există și studii care arată că, dacă sistemul de educație nu va deveni unul de calitate, peste 20-30 de ani nu va mai avea cine să ne plătească pensiile.
Ce-i însă de făcut pentru a crește calitatea școlii?
Fără a intra în detalii tehnice, un prim pas ar fi ca profesorii să-și schimbe modul în care lucrează la clasă. Altfel spus, cum ar fi mai eficient să procedeze profesorii astfel încât să le mențină elevilor vie curiozitatea și să-i facă să înțeleagă mai bine fenomenele despre care discută la clasă?
O variantă este ca între elev și realitate să se interpună profesorul, ca mijlocitor, oferindu-i acestuia de-a gata explicațiile fenomenelor pe care le vede, așa cum întâmplă atunci când se utilizează metodele clasice de predare. În acest caz, elevul își va folosi mult memoria, dar fără a înțelege întotdeauna explicațiile. Or, cum scria și Eminescu, „copiii români nu învață nimic pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol.“
O a doua variantă este ca profesorul să facă un pas în spate, punându-l pe elev în contact direct cu realitatea, lăsându-l să-și bată singur capul pentru a înțelege fenomenul pe care-l are în față. În această variantă, elevii reiau, de fapt, pașii pe care îi fac cercetătorii când au descoperă o lege. Asta se întâmplă când profesorii folosesc la științe exacte metoda investigației.
Centrul de Evaluare și Analize Educaționale a pregătit 2500 de profesori de fizică și chimie care să poată lucra în acest mod la clasă (a se vedea programele „Fizica altfel“ și „Chimia altfel“).
O primă consecință a fost că acestea au de-venit materiile preferate ale elevilor. O alta este că elevii realizează încet-încet că lumea fizică și, mai general, lumea din jur, are o logică, iar logica aceasta ei o pot desluși singuri. Altfel spus, elevii învață să gândească structurat sau, cum spun angajatorii, dobândesc abilitatea denumită „gândire critică“.
Metoda investigației mai are un avantaj important: îi ajută pe profesori să scoată la suprafață potențialul din fiecare elev, nu doar al celor care sunt peste medie. Un alt argument important în favoarea ei este că a început să fie introdusă în predarea științelor încă de acum 10-15 ani în țările UE, acum fiind folosită în peste 20 de țări.
Pentru o imagine sugestivă, putem compara sistemul de educație cu o casă. La noi, acesta arată ca o casă destul de șubredă, cu structura de rezistență afectată. Din păcate, de mulți ani, la noi cele mai mari eforturi se fac pentru a astupa crăpăturile din pereți, nu pentru a repara structura de rezistență. Utilizarea metodei investigației la orele de științe ține de refacerea structurii de rezistență.
Articol scris de Cristian Hatu, președinte și membru fondator al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 254/februarie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!