O aventură cu Sean K.O. Penn

Penn e un rebel care la vârsta adolescenţei a vrut să vadă Romeo şi Julietta al lui Zeffirelli doar pentru sânii Oliviei Hussey dar, odată ajuns în sala de cinematograf, s-a trezit fascinat de modul în care lucra zoomul. S-a apucat de tenis pentru că fata pe care o plăcea juca şi avea şi el nevoie de un motiv să fie pe terenul de alături. Bineînţeles că s-a trezit mai îndrăgostit de tenis şi nu oricum, ci atât de tare încât multă vreme cei din jur credeau că va face carieră în acest sport. Mai apoi şi-a convins colegii de clasă că ia lecţii de pilotaj iar elicopterele pe care le văd ei zburând deasupra plajei din Malibu sunt pilotate de el. Pare genul „fluieră-mi-l şi ţi-l cânt“, însă are genealogie, studiază cu partitură şi face parte din Liga mare. A contat părerea părinţilor despre el? Penn spune că da, doar atunci când era una pozitivă. Vorbim totuşi despre încă doi titani ai cinematografiei, Leo şi Eilyeen Ryan Penn.

Biografia lui e a doua carte după Millenium pe care nu o pot lăsa din mână: mănânc cu farfuria în poală şi cu mâna şi genunchiul stâng sprijin cartea. Uit să mestec, dar citesc pe nerăsuflate. Are exact 638 de pagini şi mă simt de parcă sunt împreună cu ei acolo, cu Bob De Niro, cu Jack Nicholson, cu Charles Bukowski, cu Madonna,– în trecere doar, cât a durat mariajul lor, – Leo şi Eilyeen Penn parcă patronează întreaga atmosferă, e o lume plină de personaje care te fură după primele 20 de pagini. Nu ştiu dacă citesc, ascult, văd, dar orice aş face, sunt aici, prezentă cu totul. Când te trezeşti cu atâta lume bună în jur, nu te lasă inima să pleci. Nu e o poveste, ci e o lume care îţi vorbeşte, e un melanj savuros de aduceri aminte şi de trăiri prezente, mai ales că aproape toţi invitaţii din carte ne sunt contemporani. Jurnalistul şi biograful lui Penn, Richard T Kelly, ne înfăţişează o lume a filmului aparent la îndemână. Aşa cum noi povestim despre vecinii şi prietenii de la blocul unde am crescut, aşa povesteşte şi el despre casa în care Penn a copilărit şi care este acum casa Barbarei Straisand, despre casa în care au locuit Penn şi Madonna şi care fusese casa Oliviei Newton-John, e o lume mică din care, atât timp cât ţii cartea în mână faci parte, stai cu ei la taclale, mergi cu ei la filmări şi la petreceri.

Te mai apucă şi furia când îl simţi deopotrivă seducător şi înfiorător, dar când iese din închisoare şi-ţi spune că până la urmă alţii păţesc mult mai rău deşi fac mult mai mult bine, iar te înduioşezi. Despre asta e vorba. E o carte vorbită şi fiecare simte ce aude şi îşi construieşte propriile fantasme. Cât despre mine, pot doar să spun că da, am avut o aventură de un weekend şi 600 de pagini cu Sean „K.O.“ Penn.

Articol preluat din Revista Cariere de aprilie. Pentru detalii legate de abonare, click aici