Slabe sperante salariale in 2010
Potrivit raportului, cresterile salariale bugetate pentru anul 2009 se situeaza in jurul valorii de 6,3%, la jumatatea valorii inregistrate in cursul anului trecut, fiind determinate de performanta individuala si de cea a organizatiei. Acelasi studiu arata ca ponderea companiilor care continua sa faca angajari se situeaza la valoarea de 36%, mai ales in sectoarele retail, IT, agricultura si industria energetica.
Despre recrutarile din cadrul companiei in care lucreaza ne vorbeste Ramona Toma, Division Manager Recruitment, Training & Development la real,- Hypermarket. Pentru ca pana la sfarsitul anului curent se vor lansa inca trei magazine, in cadrul companiei, efortul de recrutare ramane concentrat mai ales in ultimul trimestru din acest an. Acest lucru se intampla pentru a asigura personalul necesar planurilor de extindere. In ceea ce priveste nevoia de recrutare la nivelul intregii companii, aceasta a scazut cu aproape 3%, odata cu scaderea fluctuatiei de personal, deoarece, datorita crizei, angajatii au devenit mai statornici.
Desi asteptarile au fost ca forta de munca disponibila pe piata sa faciliteze procesul de selectie, in retail, Ramona Toma constata cu surprindere ca este dificil sa gasesti oameni buni. Reducerile de personal si disponibilizarile pe care le-au facut companiile nu au garantat o crestere a calitatii in ceea ce priveste experienta si calificarea potentialilor angajati. Drept urmare, ea crede ca recrutarea in retail va continua sa fie o provocare.
Situatia economica are, cu siguranta, un impact semnificativ asupra nevoii de personal in 2009, e de parere Alice Anghelea, Business Development Director in cadrul WorkSolutions. Activitatea multor companii din Romania a inregistrat stagnari sau chiar regrese notabile fata de anul precedent, ceea ce a condus la reorganizari si reduceri de personal. Intrucat 2009 a fost un an al optimizarilor si acordarii unei atentii deosebite evaluarii performantei angajatilor, au existat companii care au decis ca angajarea unor oameni cu expertiza corespunzatoare, indisponibili pana anul acesta, e cea mai buna solutie pentru cresterea performantei sau cel putin mentinerea ei la un nivel apropiat de cel al anului trecut.
Datorita cresterii cererii de locuri de munca, multe recrutari s-au derulat intern, renuntandu-se la colaborarea cu agentii de recrutare. Cautarea angajatilor care sa indeplineasca cerintele companiilor a fost mult usurata. Totusi, recrutarea pentru pozitii de top management se realizeaza in continuare prin companii specializate datorita anvergurii si implicatiilor unor astfel de selectii si, mai ales, datorita faptului ca altii stiu sa faca acest lucru mult mai bine decat l-ar face o companie intern, angajand resurse proprii.
SALARII
Odata cu criza, oamenii au inceput sa se teama de faptul ca salariile vor stagna sau vor scadea. Salariile angajatilor au fost afectate de criza, ne confirma Ramona Toma, Division Manager Recruitment, Training & Development la real,- Hypermarket Romania, cel putin din perspectiva inflatiei, daca nu ca rezultat al regandirii businessului. Parerea generala in randul oamenilor "este ca perioadele de criza sunt nesanatoase pentru afaceri. Insa, provocarea este mai mare pentru ca trebuie sa gandesti diferit, sa-ti schimbi perspectiva si sa gasesti solutii la care nu te-ai fi gandit pana acum. Vremea de criza ar putea sa ne ajute sa intelegem ca angajatorii au si alte asteptari de la angajati decat simpla prezenta la serviciu: sa intelegem ce inseamna productivitatea si performanta".
Despre salarii vorbeste si Alice Anghelea, Business Development Manager in cadrul WorkSolutions. Aceasta a constatat ca nivelul salarial a stagnat cu preponderenta si a scazut in unele situatii, dar intr-o mica masura. Daniela Necefor, Managing Partner in cadrul Total Business Solutions (TBS), este de alta parere. Aceasta afirma ca fata de anul trecut, salariile si bonusurile au scazut cu 20%. Acest procent rezulta practic din analiza numarului celor care care si-au pierdut locul de munca si a organizatiilor care au falimentat. In general, in piata se poate observa o scadere a salariilor nete si a bonusurilor, asa cum se intampla, de exemplu, in cazul bancilor care nu mai acorda bonusuri de sarbatori.
In schimb, in compania WorkSolutions actuala situatie economica nu a adus modificari in structura politicii de bonusare fata de anii anteriori. Acest lucru depinde direct de performanta fiecarui angajat. In general, pachetele salariale care contin si o componenta variabila stimulativa sunt provocatoare si antreneaza cresterea performantei, fiind in avantajul ambelor tabere, spune reprezentantul organizatiei.
OPTIMISM
Studiul mai arata ca estimarile companiilor pentru anul 2010 sunt mai optimiste, atat in privinta intentiilor de angajare, cat si a procentului de crestere salariala bugetata. Romania este singura tara din regiune care estimeaza procente mai mari pentru anul urmator.
Totusi, specialistii sunt precauti in privinta previziunilor. In ceea ce priveste angajarile, companiile vor continua sa fie precaute, inclusiv in 2010, deoarece mediul economic nu va manifesta o stabilitate evidenta imediata, chiar in contextul unor semnale usor pozitive in perioada urmatoare. Pana la aparitia unor mesaje clare de redresare economica, derularea afacerilor se va realiza cu personalul existent, e de parere specialistul de la WorkSolutions. Pe viitor, se vor pregati actiuni de dezvoltare insa pasul efectiv catre cresterea numarului de salariati nu se va face atat de repede.
Totodata, performanta companiilor sau puterea acestora de a oferi servicii sau produse catre piata, de a fi inovative, nu trebuie sa se masoare prin numarul de salariati. Acestea pot deveni competitive si isi pot extinde prezenta aplicand masuri strategice si schimband unele concepte de organizare si derulare a proceselor interne. Prin urmare, Alice Anghelea considera ca organizatiile pot functiona foarte bine cu o echipa redusa care sa gandeasca si sa alimenteze businessul cu idei noi, iar pentru derularea tuturor celorlalte procese "non-core" vor apela din ce in ce mai mult la parteneri externi specializati. Tot despre intentiile de angajare vorbeste si Daniela Necefor, care constata ca in prezent, companiile se afla in stand-by, cel putin in cazul corporatiilor, care nu pot face angajari fara vreo aprobare de la sediul central. In opinia specialistului TBS, companiile sunt mai degraba pesimiste in ceea ce priveste intentiile de recrutare si asta din cauza schimbarilor legislative.
Printre sectoarele cele mai afectate se numara Real Estate, auto, bancar, avocatura si serviciile. Si industria alimentara si cea cosmetica sunt afectate deoarece tendinta oamenilor este de a cumpara produsele cele mai ieftine. Vanzarea produselor superioare, si deci mai scumpe, are de suferit, insa companiile din domeniu incearca sa supravietuiasca mai ales ca s-au investit mari sume de bani.
Singurul domeniu care a ramas constant si neafectat de criza este pharma. In acest sector nu s-au modificat salariile si beneficiile.