Studiu KPMG: Cum a schimbat criza mondiala agenda directorilor IT
Conform studiului “De la costuri la valoare”, mutarea din nou a atentiei catre externalizare indica dorinta directorilor IT de a considera obtinerea de un plus valoare din IT ca aflandu-se in topul prioritatilor. 81% dintre respondenti cred ca obtinerea de valoare din IT trebuie sa fie prioritatea lor de top.
“Optimizarea de costuri se mentine la distanta pe un loc secund (58% dintre respondenti), inainte de managementul portofoliului (51%) – cu toate ca poate fi argumentat ca ambele pot fi vazute ca sub-grupuri ale tematicii generale referitoare la extragerea valorii din investitiile IT”, se arata in studiu.
Raportul sugereaza ca noua agenda a Directorilor IT, ulterioara crizei financiare, este dominata de asigurarea recuperarii investitiei, dar include si intentia de a utiliza IT-ul pentru a ajuta la transformarea afacerii prin inovatie si cresterea productivitatii.
Oamenii valoreaza mai mult ca tehnologia
Studiul demonstreaza ca valoarea din IT nu se refera doar la tehnologie, ci in special la oameni: aproximativ 90 la suta dintre respondentii au mentionat oamenii ca fiind cea mai importanta componenta a ecuatiei privind generarea de valoare, se arata in cercetare.
“Directorii IT realizeaza in mod clar ca valoarea nu este creata pur si simplu din tehnologie ci prin intermediul oamenilor care ii exploateaza potentialul la maxim. Aplicatiile si procesele s-au situat pe locurile 2 si 3 cu 75 respectiv 69%, cu mult in fata zonei de echipamente hardware care a obtinut numai 21 de procente.
“Una dintre potentialele capcane pentru numeroase companii o reprezinta imposibilitatea de a gasi oameni cu calificarea adecvata care sa poate duce mai departe acest proces. Deseori, se pierde mult timp deoarece organizatiile incep proiecte ambitioase alaturi de oameni nepotriviti”, este de parere Aurelia Costache, Partner in cadrul KPMG Advisory din Romania.
Tendinte
Directorii IT care opereaza intr-un mediu dinamic sunt mai inclinati sa incerce noi concepte si tehnologii. Prin urmare, se asteapta o crestere semnificativa a gradului de utilizare a intrumentelor de colaborare si a serviciilor de tip “cloud computing” in anii imediat urmatori, in primul rand pentru sistemele care nu sunt critice si ulterior pentru sistemele esentiale.
"Zilele in care IT-ul era considerat ca fiind doar o modalitate de a imbunatati eficienta par sa fi ramas in urma. Acum se asteapta ca IT-ul sa contribuie direct la realizarea strategiei de afaceri si sa aiba un rol central in management" – Aurelia Costache (foto)
Datele arata ca numerosi directori IT sunt optimisti cu privire la viitor, peste 80% dintre ei asteptandu-se la o crestere atat a ratei de succes a proiectelor, cat si a randamentului investitiilor (peste 70%).
Studiul referitor la agenda directorilor IT a fost realizat de catre KPMG la nivel global, ca parte a Congresului Mondial IT din 2010 care a avut loc in Amsterdam. Aproximativ 450 de Directori IT (inclusiv din Romania) au raspuns la acest studiu furnizand opinii referitoare la provocarile cu care se confrunta in diferite tari.