UE: Situația serviciilor plătite de îngrijire a copiilor
Principalele cauze pentru nefolosirea acestor servicii de către gospodăriile din UE sunt: situaţia financiară (16%), lipsa locurilor disponibile (4%), orele de începere necorespunzătoare (3%), distanţa (2%) şi calitatea nesatisfăcătoare a serviciilor (1%).
La nivelul Uniunii Europene, 39% dintre copiii de 12 ani sau sub această vârstă au beneficiat în 2016 de servicii oficiale de îngrijire a copilului, pentru 29% dintre aceştia s-a plătit integral sau un preţ redus, iar pentru 10% serviciile au fost gratuite, arată datele publicate marţi de Eurostat.
Cel mai ridicat procentaj de copii de 12 ani sau sub această vârstă care au beneficiat în 2016 de servicii oficiale de îngrijire a copilului se înregistrează în Danemarca (86%), Suedia (70%), Marea Britanie (65%) şi Germania (64%), iar cel mai scăzut în Letonia (1%), Croaţia (2%), Slovacia (3%), Estonia şi Spania (ambele cu 4%), Cehia (5%), Lituania (6%), Italia (8%) şi Bulgaria (9%). România, Ungaria, Slovenia, Malta şi Grecia sunt în grupul ţărilor cu un procent între 10% şi 20% de copii care beneficiază de servicii oficiale de îngrijire a copilului, potrivit Agerpres.
În majoritatea statelor membre, procentajul de servicii plătite este mai ridicat decât pentru cele gratuite, cu excepţia Marii Britanii (28% plătite, 13% gratuite), Grecia (10% plătite, 13% gratuite), Malta (5% plătite, 10% gratuite), România (1% plătite, 13% gratuite) şi Estonia (1% plătite, 4% gratuite)