Unde ti-ar placea sa lucrezi?
Preferinte
Potrivit sondajului realizat de eJobs, derulat in perioada 12 – 17 noiembrie 2008, tarile in care romanii si-ar dori cel mai mult sa lucreze sunt si cele unde exista o oferta mai mare de locuri de munca.
Astfel, romanii prefera sa munceasca in Anglia (26,2%), SUA (21,2%) si Germania (13,2%). Aceste tari au fost alese dintr-un numar de sapte posibile destinatii pentru forta de munca, lista care a mai inclus, in afara celor mentionate, tari precum Australia, Franta, Italia si Spania.
Conform datelor detinute de eJobs, Anglia si Germania se numara printre tarile pentru care sunt publicate cele mai multe joburi, acestea fiind urmate de Cehia, Spania, Grecia, Ungaria, Polonia, Canada si Belgia.
De ce prefera romanii sa lucreze in Anglia si Germania aflam de la Laura Chilom, HR Consultant in cadrul eJobs. "Unul dintre motive este ca ofertele publicate pe site-ul eJobs pentru aceste tari au fost intotdeauna foarte serioase. Clauzele contractuale au fost mereu respectate, iar conditiile stabilite in cadrul interviului de angajare au fost indeplinite". In plus, se pare ca nici aspectul salarial nu este deloc de neglijat. Ofertele pentru Anglia si SUA existente pe site se numara printre cel mai bine platite locuri de munca.
"In egala masura, aceasta preferinta este sustinuta si de imaginea buna pe care cele doua tari o au in randul romanilor. Majoritatea respondentilor considera ca Anglia si SUA pot oferi perspective mai bune de viitor decat alte state", explica specialistul de la eJobs.
In opinia lui Stefan Arzner, Integration & HR Manager in cadrul GE Money, motivul alegerii este acela ca romanii, care au facut parte din sistemul comunist timp de zeci de ani, au avut dintotdeauna o afinitate pentru cultura companiilor anglo-americane si pentru stilul de viata din Vest. Toate aceste aspecte fac din Statele Unite si Anglia locuri atractive de munca.
Pentru ca majoritatea profesionistilor romani vorbesc limba engleza la un nivel avansat, adaptarea in tarile enumerate mai sus devine mult mai usoara. Asadar, alegerea unei anumite tari este influentata, in cazul de fata, de mentalitatea romanilor, care de zeci de ani au fost fascinati de America, dar si de calitatea vietii si a muncii de acolo.
Companiile straine
Salariul este doar unul dintre motivele pentru care multi romani prefera un loc de munca in strainatate. "Pachetele salariale medii se pot incadra intre 600 si 1.000 de euro", spune Laura Chilom.
Pe langa toate acestea, ofertele pentru asemenea joburi includ si beneficii suplimentare deloc de neglijat. Multe dintre ele fac mai usoara adaptarea si integrarea in noua tara, asigurand si un succes mai mare la locul de munca. Dintre cele mai intalnite beneficii pot fi mentionate cazarea si masa gratuita pe toata durata contractului, cursurile gratuite pentru invatarea limbii, transportul asigurat sau instruirea profesionala.
De aceeasi parere este si Stefan Arzner care considera ca salariile reprezinta un factor important pentru romani cand vine vorba sa plece la munca peste granita. Costul ridicat al vietii in marile orase, precum Londra sau New York echilibreaza totusi perceptia in ceea ce priveste puterea de cumparare.
Obtinerea experientei de lucru intr-o tara straina este valoroasa pentru oricine, chiar daca acest lucru inseamna parasirea zonei de confort si adaptarea la un mediu cu totul nou.
Acest lucru combinat cu faptul ca multe dintre companiile internationale ofera oportunitati de invatare consolidata, reprezinta un alt stimulent important pentru romanii care intentioneaza sa se orienteze catre piata muncii din alte state.
"Un lucru interesant este ca, in timp ce romanii prefera sa lucreze, in principal, in tari din Europa de Vest, un numar tot mai mare de profesionisti din aceste tari migreaza catre Europa Centrala si de Est si catre pietele emergente. In general, acestia pleaca pentru oportunitati profesionale care sunt oferite tot mai rar in tarile lor de origine", explica Stefan Arzner.
Studiul
Rezultatele anchetei au aratat ca tinerii sub 25 de ani sunt cei mai interesati de munca in strainatate. Aproape 40% dintre respondentii sondajului fac parte din aceasta grupa de varsta. Persoanele intre 30 si 40 de ani se afla pe locul doi in topul celor care ar alege sa lucreze in afara tarii (aproximativ 22%), in timp ce locul al treilea este ocupat de respondentii cu varste de peste 40 de ani (aproape 20%). Fata de acestia, doar 19% dintre tinerii intre 25 si 30 de ani s-au aratat dornici sa lucreze intr-o tara straina.
Potrivit datelor eJobs, locurile de munca cele mai cautate in strainatate sunt in domeniul turismului, serviciilor (hoteluri, restaurante), transporturilor si cel al distributiei.
Sondajul arata ca 25,5% dintre femei si-ar dori sa lucreze in Anglia, peste 20% dintre ele ar lucra in Statele Unite, iar 11,7% ar prefera sa munceasca in Franta.
26,8% dintre barbati au ales Anglia ca tara preferata de lucru, 21,8% dintre ei au ales Statele Unite si peste 15% dintre ei au preferat Germania.
La intrebarea "In ce tara ti-ar placea sa lucrezi?" adresata de eJobs au raspuns, in mod voluntar, aproape 3.900 de respondenti, reprezentanti ai populatiei active. Din acest total, circa 51,8% au fost barbati, iar restul de 48,1% au fost femei.
Efectele crizei
In contextul actualei crize financiare, previziunile arata ca organizatiile care si-au calculat bugetele pe 2009 nu au inclus cresteri salariale prea mari. In aceste conditii, romanii ar mai fi tentati sa lucreze in afara tarii?
"In ciuda contextului economic interna-tional, aplicatiile pentru locurile de munca in strainatate depasesc inca oferta venita din partea angajatorilor. In plus, multi romani considera ca tarile pentru care opteaza au economii solide si tot mai multe posibilitati de dezvoltare", spune Laura Chilom, HR Consultant in cadrul eJobs.
In Romania, ritmul de crestere a sala- riilor este tras in jos de incetinirea cresterii economice, acest lucru fiind un proces foarte normal. "Adevarul este ca multe economii occidentale fie au intrat deja in recesiune, fie vor inregistra o crestere mai mica a PIB-ului in anul 2009. Asta inseamna ca oportunitatile de angajare vor fi comparabil mai putine, iar bugetele vor fi reduse pentru urmatoarele 12-14 luni", a declarat Stefan Arzner, GE Money.
Cum e si normal, intr-o economie in crestere, exista oferte diferite si mai multe oportunitati profesionale decat s-ar putea gasi intr-o economie contractata.
Dar, indiferent de contextul economic, companiile ar trebui sa se concentreze pe lucruri mult mai valoroase care depasesc baza salariala. Motivarea angajatului are mai multe aspecte de implicare, iar salariul nu este principalul factor motivator pentru ca oamenii sa fie devotati muncii. Practic, recunoasterea si respectul profesional, invatarea si oportunitatile de dezvoltare, sarcinile de lucru competitive si semnificative tind sa fie in topul piramidei in motivarea angajatului.
"In cadrul propunerilor, putem distinge intre compensatiile tranzactionale, precum salariile, beneficiile sau stimulentele pe termen lung, si compensatiile relationale, cum ar fi performanta managementului si dezvoltarea carierei, flexibilitatea jobului, climatul si cultura companiei", completeaza specialistul de la GE Money.
Cat despre piata muncii din Romania din ultimii doi-trei ani, Stefan Arzner spune ca a fost tumultoasa, fiind marcata si de o crestere abrupta a salariilor. Cu siguranta ca incetinirea economiei va avea un efect de inghetare a pietei. Cu toate acestea, Romania ramane un punct de atractie al pietei pentru multe companii internationale, iar cererea de munca calificata va ramane, de asemenea, in crestere.
Asadar, in ciuda actualei crize, piata fortei de munca din strainatate ramane totusi in preferintele romanilor. De ce? Pentru ca salariile sunt net superioare celor din Romania, conditiile de lucru sunt mai bune, iar beneficiile suplimentare mai atractive.