Ce este, de fapt, Hybrid Work?
Hybrid work sau sistemul de lucru hibrid le oferă oamenilor posibilitatea de a alege unde și cum lucrează. În acest sistem, angajații unei organizații pot schimba frecvent locul de unde lucrează, în funcție de nevoile lor, ceea ce presupune o mai mare capacitate de adaptare a organizațiilor, fiind mai dificil de implementat. Este un concept diferit de situațiile în care întreaga organizație își desfășoară activitatea de la sediul fizic sau de la distanță și va arăta distinct pentru fiecare companie sau organizație în parte.
Indiferent, însă, de unde decid să lucreze, oamenii au nevoie să interacționeze și să colaboreze la fel de ușor și în siguranță, cu aplicațiile și terminalele pe care le folosesc în mod uzual. Posibilitatea de a lucra de oriunde a devenit ceva atât de comun, încât ne influențează în mod direct decizia de a accepta un job nou, de a rămâne la un anumit loc de muncă sau de a-l părăsi.
Flexibilitatea, așadar, reprezintă un aspect esențial al sistemului de lucru hibrid, iar angajații se așteaptă să o găsească indiferent de locul de unde lucrează sau de modul în care aleg să își desfășoare activitatea. Cât de des pot lucra angajații în acest sistem depinde, desigur, de fiecare organizație în parte și de natura muncii acestora și responsabilitățile pe care le au.
Ajută modul de lucru hibrid la productivitatea angajaților? Oportunități și provocări
Cu siguranță, da. Din cauza sau, mai degrabă, datorită pandemiei, am experimentat acest sistem cu succes. Multe organizații evoluează, în prezent, către un sistem de lucru hibrid, ceea ce înseamnă noi modele de business, noi proceduri de lucru și investiții în tehnologie. Înseamnă, în același timp, nevoi de colaborare și securitate diferite și mai multă atenție din partea organizației asupra angajaților și a experienței lor de lucru, a confortului acestora, armonizării stilurilor de lucru și supravegherea volumului de muncă. Angajații care lucrează de acasă sau de la distanță trebuie să beneficieze de aceleași condiții ca cei de la birou, pentru a se simți incluși, eficienți și productivi.
Conform celui mai recent raport dedicat modului de lucru hibrid publicat de Cisco, Hybrid Work Index, în 98% dintre întâlnirile din prezent, cel puțin o persoană participă de la distanță. Cu toate acestea, tehnologiile oferite angajaților care lucrează de la distanță nu țin pasul cu nevoile acestora. Chiar și acum, după foarte multe luni de lucru de acasă și în sistem hibrid, există în continuare foarte mulți angajați care se bazează pe echipamentele audio-video incluse în laptopuri sau pe camere web necorespunzătoare. Rezultatul? O calitate slabă a întâlnirilor, experiențe frustrante pentru utilizatori, care se traduc în cele din urmă prin timp și resurse pierdute.
Cum alegem tehnologiile potrivite?
Crearea unui mediu de lucru hibrid eficient implică multe schimbări structurale, inclusiv redefinirea și reorganizarea spațiilor pentru a reduce numărul de birouri fizice și pentru a include mai multe zone pentru întâlniri, birouri care pot fi folosite prin rotație și spații de lucru flexibile. În acest context, tehnologia devine fundamentală pentru stilul de lucru hibrid.
Prin intermediul suitei Webex, Cisco permite tuturor angajaților care lucrează în sistem hibrid să beneficieze de aceleași oportunități, indiferent de aplicațiile și terminalele folosite. Soluțiile inteligente de la Webex, pentru birou și pentru acasă, sunt ușor de gestionat, fiind dotate cu funcții care răspund nevoilor actuale și viitoare ale sistemului de lucru hibrid. În același timp, deoarece angajații lucrează de oriunde, cresc riscurile de securitate și provocările pentru organizații. Utilizatorii Webex beneficiază de securitate integrată și de criptare end-to-end datorită opțiunii de verificare a identității.
Seria Webex Desk include mai multe dispozitive inovatoare care îmbunătățesc experiența de colaborare, cresc productivitatea și pot fi adaptate în medii de lucru diferite, conform preferințelor și bugetelor utilizatorilor.
Cu Webex Desk Hub, este foarte simplu să transformați orice birou disponibil într-un spațiu personal. Are un panou de control tactil și oferă întâlniri video și apeluri telefonice la o calitate remarcabilă, dar permite și conectarea tuturor echipamentelor de colaborare, cum ar fi cameră video, căști, monitor, laptop și telefon mobil. În plus, Webex Desk Hub permite rezervarea unui birou prin intermediul laptopului, legitimației de serviciu sau a telefonului mobil, validând, în același timp, identitatea utilizatorilor.
Webex Desk Mini permite utilizatorilor să creeze cu ușurință un spațiu de lucru de oriunde. Dispune de un display interactiv de 1080p și 39,6 cm, cameră HD de 64 de grade, difuzor și microfoane pentru eliminarea zgomotului de fundal. Este portabil și ideal pentru a fi utilizat acasă.
Webex Desk este un dispozitiv de colaborare all-in-one, conceput pentru a fi utilizat atât la serviciu, cât și acasă. Este disponibil la un preț competitiv pentru un dispozitiv multifuncțional dotat cu funcții inteligente precum anularea zgomotului, fundaluri virtuale și recunoaștere facială. Poate fi folosit ca echipament principal, cu care utilizatorii se pot conecta la orice serviciu de întâlniri. Este dotat cu o cameră performantă, microfon și difuzoare, fiind foarte simplu de configurat, nefiind nevoie de cunoștințe IT sau tehnice. Utilizatorii își pot începe activitatea în câteva minute.
Webex Desk Pro este cel mai avansat dispozitiv de colaborare cu inteligență artificială, atât pentru lucrul de la birou, cât și de acasă. O singură apăsare de buton vă conectează imediat cu colegii aflați deja într-o întâlnire. Cu ajutorul unui singur cablu, Desk Pro devine cea mai performantă cameră web. Webex Desk Pro dispune de un ecran 4K, de 27 inch, o cameră de 12 MP, sistem de sunet 3.1 și microfoane cu funcție de anulare a zgomotului, oferind o experiență audio și video excepțională. Webex Desk Pro este un echipament de birou dedicat persoanelor care comunică intens prin aplicațiile de video conferință și integrează funcții inteligente care detectează și elimină automat zgomotele. Camera integrată în Desk Pro este dotată cu funcție de recunoaștere facială și poate fi utilizată pentru numărarea participanților dintr-o sală, dar și pentru autentificare facială. Cu ajutorul funcției Intelligent Framing, participanții la întâlnire sunt detectați automat, fiind încadrați perfect, chiar și atunci când se deplasează.
Dacă aceste caracteristici erau disponibile anterior doar pentru sălile dedicate de video conferințe, acum orice încăpere se poate transforma într-o mini-sală de conferințe și orice echipă se poate bucura de o experiență de colaborare mult îmbunătățită.
Mai mult decât atât, Cisco oferă cea mai extinsă platformă nu doar pentru întâlnirile de business zilnice, ci și pentru orice eveniment fizic, virtual sau hibrid – de la webinarii, la evenimente și conferințe cu mai multe sesiuni. Datorită integrării cu tehnologia Slido, care permite crearea de sondaje, chestionare și Q&A în Webex Events, cresc semnificativ interactivitatea și implicarea participanților.
Interviuri online securizate. Funcții pentru combaterea oboselii și burnout-ului. Integrări cu aplicații multiple
Un sistem de lucru hibrid înseamnă și un acces mai mare la talente, permițând companiilor să recruteze cei mai buni candidați, indiferent de locație. Interviurile online prin intermediul platformei Webex sunt securizate, atât în interiorul organizației, cât și cu partenerii externi.
Funcțiile Webex Collaboration Insights și People Insights ajută echipele să combată oboseala și oferă un grad mai mare de confort. Platforma poate livra o serie de statistici legate de modul și gradul de utilizare al platformei, iar pe baza lor sistemul poate face recomandări, precum reducerea timpului petrecut în conferințe sau necesitatea introducerii unor schimbări asupra tiparelor de lucru, pentru a evita burnout-ul.
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor care comută între aplicații atunci când utilizează Webex, au fost integrate sute de aplicații de business. Acestea includ Smartsheet, Hacker Rank, Thrive Reset, Miro, Mural și multe altele, care sunt disponibile în prezent direct în Webex.
Cisco – locul I în topul Fortune al celor mai bune 100 de companii pentru care să lucrezi în 2022
Pandemia a schimbat pentru totdeauna modul în care lucrăm, însă pentru Cisco modul de lucru hibrid nu a reprezentat o noutate. O bună parte dintre angajații la nivel global lucrau deja în acest sistem de mai mulți ani. Cu toate acestea, trecerea bruscă la modelul de lucru de acasă pentru aproape 140.000 de angajați și contractori a reprezentat o provocare la începutul pandemiei, dar Cisco a reușit să facă această migrare în doar 10 zile. Eforturile făcute de companie pentru a-și sprijini angajații în acești doi ani foarte complicați au fost recunoscute de revista Fortune și Great Place to Work, care au plasat compania Cisco pe primul loc în topul celor mai bune 100 de companii pentru care să lucrezi în 2022, pentru al doilea an consecutiv.
La obținerea acestui rezultat au contribuit și platforma și echipamentele de colaborare Webex, folosite intern la nivel global, și care oferă angajaților flexibilitatea și ușurința în utilizare de care au nevoie pentru a-și rezolva cu succes sarcinile zilnice.
Demonstrații live cu echipamentele și soluțiile de colaborare Webex
Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre cum puteți transforma, cu ajutorul tehnologiei, spațiul de lucru și experiența echipelor din organizația dvs., puteți participa la demonstrațiile live susținute de specialiștii Cisco, în fiecare joi, începând cu ora 16, accesând acest link. Participarea este gratuită, fiind necesară înscrierea.