Educație: Robotul, cel mai bun prieten al copilului japonez
Vorbim despre educație, care capătă noi valențe în mijlocul tuturor lucrurilor pro sau contra AI – Inteligența Artificială: guvernul japonez a decis să apeleze la noile tehnologii pentru a încerca să le trezească interesul elevilor pentru limbile străine într-o ţară cu puţini oameni poligloţi, după cum notează AFP. Mai precis, roboţii îi vor învăţa engleză pe copii. Ba chiar unele școli japoneze au furat startul şi au început să achiziţioneze roboţi, în perspectiva intrării în vigoare în 2020 a unor noi reguli care impun predarea limbii engleze începând de la 10 ani, faţă de 12 ani în prezent.
Proiectul pilot se va desfăşura în 500 de şcoli începând cu startul viitorului an şcolar, în aprilie 2019, având un buget de circa 250 de milioane de yeni (aproape 200.000 de euro), a explicat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei. “Roboţii care sunt deja pe piaţă dispun de mai multe funcţii, de exemplu ei pot verifica pronunţia fiecărui student”, a subliniat el. (https://www.afp.com/en/news/2265/must-do-better-japan-eyes-ai-robots-class-boost-english-doc-18i0kg1)
Deși această metodă este considerată discutabilă de către unele voci, adevărul este următorul: instituţiile din Japonia întâmpină dificultăţi în a găsi profesori competenţi de engleză şi nu au suficienţi bani pentru a recruta asistenţi dedicaţi acestei materii…