Internetul e forma digitală a străzii. Oare de ce?!?
Când spunem „online”, în momentul de față, vorbim inevitabil despre mobil, video și inteligență artificială…Internetul, în fond și la urma urmei, fiind o provocare atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, nu mereu pozitivă.
Cele menționate mai sus sunt lucrurile care unesc domenii diverse. Totul trebuie gândit și redesenat, la propriu și la figurat. Se spune că inteligența artificială automatizează procese și nu trebuie să elimine oameni, ci să-i elibereze, astfel încât să poată face alte lucruri.
Social media a acaparat miliarde de oameni, cu profiluri atât de diferite și nu ne referim numai la cele de Facebook… Fiecare om transmite mesaje în funcție de ceeea ce vrea să evidențieze. Se mai spune, de asemenea, că este bine să nu uităm că social media reprezintă doar un canal de comunicare și atât! Așadar, ar fi bine să jucăm sau să nu jucăm toate cărțile pe această mână? Suntem educați pentru online?
***
Am stat de vorbă cu francezul Lionel Hagege (foto), fondator și CEO al FacePinPoint – singura platformă de recunoaștere facială, dedicată identificării fotografiilor intime, publicate ilegal în mediul online. „După cum știm, dezvoltarea în general a ceea ce se întâmplă în mediul online, atât la nivel personal, cât și la nivel profesional, a produs consecințe. Evident că apariția platformelor de social media, cum sunt Facebook, Twitter, LinkedIn etc., ne-au facilitat comunicarea. Și evident că internetul la modul general vorbind a facilitat comunicarea.
În primul rând, mediul online este o «unealtă» de promovare a afacerii, sau a serviciului, ce nu presupune costuri uriașe; tot curentul social media ajută tineretul să se exprime, să creeze comunități sau să lege prietenii cu persoane ce împărtășesc aceleași interese și, de ce nu, să își promoveze micile afaceri; știm cu toții că ne este mai ușor să ținem legătura cu familiile și cu prietenii, mai ales în cazul în care aceștia sunt departe; mediul online a devenit foarte puternic, nu există subiect care să nu poată fi dezbătut; în cazul situațiilor de criză majoră sau al unor dezastre naturale, cei dragi nouă pot semnala statutul lor, platforma având disponibilă opțiunea «safety check» etc.”.
Internetul generează multe întrebări. Cea mai importantă: Suntem educați pentru online?
Potrivit lui Lionel Hagege, mediul online nu cunoaște limite, iar dependența creată poate avea efecte negative uriașe, poate schimba percepția față de mediul înconjurător și a felului în care interacționăm la nivel interuman.
Folosit foarte mult timp, mediul online afectează dezvoltarea armonioasă a tinerilor, a modului în care aceștia percep ceea ce se întâmplă, nefiltrând informațiile și luând ca fiind corect tot ceea ce este expus. „Se pierde contactul cu lumea reală.
„Eram CEO al propriei companii de publicitate, dar mi-am investit absolut toți banii în ceea ce fac acum – acest motor de căutare, prin intermediul căruia putem să localizăm orice imagine cu conținut care lezează (de asemenea, lucrăm cu o rețea foarte mare de avocați). Suntem primii care fac acest lucru, iar în 5-10 ani aș dori ca, precum Google, motorul nostru de căutare să acopere toate site-urile web.”
Ca să nu aducem în discuție pierderea timpului ”în spatele” ecranului, asta însemnând a nu face absolut nimic constructiv pentru tine, ca individ, la început de drum. Astăzi, absolut toate telefoanele au din construcție o cameră, deci, în orice moment, putem încărca o fotografie în mediul online și, fără să știm, să devenim victime sigure. Ținta celor care aleg o astfel de cale sunt, din păcate, femeile”, mai adaugă Lionel, referindu-se și la Cyberbullying. „Un termen des întâlnit, în ultime vreme, din nefericire. A ajuns o problemă la scară mare, riscul de a deveni victimă fiind inerent. Nu este o noutate faptul că mediul online – și mă refer la rețelele sociale – a distrus vieți, destine etc. Fie că vorbim despre gelozie, relații terminate traumatizant sau, pur și simplu, răutate gratuită, există posibilitatea ca, în orice moment, fotografiile cu un conținut sexual, mai mult sau mai puțin explicit, trimise de o persoană, la un moment dat, să devină publice”.
Un fenomen eradicat prin educație
Foarte mulți dintre cei afectați de această modalitate de bullying au suferit enorm, viața acestora fiind dată peste cap complet. După cum adaugă Lionel, probabil că termenii de „revenge porn” sau exploatare cibernetică nu vă sunt foarte familiari, însă constituie un „dezastru” actual. Aceștia reprezintă folosirea imaginii, fără acordul subiectului, în mediul online. Făptuitorul este, de cele mai multe ori, un fost partener, o persoană care, la un moment dat, a primit imagini sau filmulețe cu tentă sexuală și le folosește pentru a pedepsi/umili/distruge imaginea, viața persoanei în cauză. Nu trebuie să uităm și cazurile în care computerul sau telefonul au fost țintele unui hacker, iar acesta a avut acces la astfel de fișiere. În general, victimele trăiesc în teroare, nedorind ca astfel de imagini să ajungă la familie, prieteni, colegi etc.
„Acesta este motivul pentru care FacePinPoint apără drepturile și interesele fundamentale ale individului, victimă sau nu a segmentului de pornografie non-consensuală, eradicând fenomenul prin educație, legislație, reprezentare legală și tehnologie. Așa cum am menționat anterior, acest fenomen a devenit o problemă globală. Ceea ce trebuie înțeles și subliniat este că efectele nu sunt la nivel virtual, acestea se resimt în viața de zi cu zi, cea reală, cea în care se interacționează cu oamenii. Misiunea noastră este aceea de a pregăti și dota victimele cu «instrumentele» necesare, astfel încât aceste persoane să își poată recâștiga încrederea în sine, să poată avea control asupra imaginii și a vieților lor și să poată avea posibilitatea de a se apăra în instanță.
Până la urmă, victimele vor ceea ce toți ne dorim: un trai demn. De asemenea, prezența online 24 de ore pe zi pe site-urile de socializare afectează iremediabil comportamentul individului. Platformele media reprezintă o rețea deschisă ce oferă tuturor posibilitatea de a se exprima, inclusiv celor care nu au cele mai bune intenții sau nu sunt în deplinătatea facultăților mintale. Mediul online are și această față!”.
Concluzii
Orice progres tehnologic înseamnă un pas uriaș, însă vine și cu un pachet mare de probleme. Iar social media nu reprezintă o excepție. Când există echilibru, există și rezultate excepționale și oportunități de dezvoltare fabuloase, însă, când se pierde controlul, rezultatele sunt devastatoare, produc victime și distrug vieți. Mai ales atunci când la mijloc se află el, INTERNETUL.
„Oamenii trebuie să conștientizeze, să fie educați în ceea ce privește spațiul virtual și utilizarea în siguranță a internetului. În cele din urmă, putem spune că internetul reprezintă forma digitală a străzii. Asta înseamnă că același comportament pe care îl avem pe stradă, rezervat cu cei pe care nu îi cunoaștem, trebuie să îl aplicăm și în mediul virtual”, încheie Lionel.
Articol preluat din numărul 250/septembrie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.