O echipă de antreprenori români a creat un hub care reuneşte specialişti în Inteligenţă Artificială şi Computer Vision
Bogdan Bocșe şi alți antreprenori din domeniul computer vision și al inteligenței artificiale au lansat DeepVISS – primul hub românesc și standard tehnic care promite să dea un boost inovării și interoperabilității în toate ramurile Computer Vision, la nivel internațional.
Este o comunitate non-profit preocupată cu agregarea informațiilor despre capabilitățile și cerințele din zona de computer vision, dar și cu realizarea unui standard deschis, care poate fi preluat sau folosit de orice dezvoltator, furnizor sau client.
„Concret, treaba noastră e sa fim la curent cu ultimele inovații din domeniul computer vision și să ne asigurăm că sunt specificate în standard. Ca activități conexe, putem menționa consultanța oferita partenerilor pentru îmbunătățirea, extinderea și eficientizarea soluțiilor lor”, lămurește Bogdan Bocșe.
„Prin aderarea mai multor dezvoltatori la un singur standard de comunicație și reprezentare a informațiilor văzute de Computer Vision se poate realiza o integrare mai eficientă și se poate evita dezvoltarea acelor module comune mai multor aplicații (căutare în baza de date, interfața cu utilizatorul, interfața de integrare cu alte soluții)”, explică Bogdan.
De asemenea, prin standardizarea felului în care un calculator descrie ceea ce vede, se deschide un orizont larg de aplicații noi care pot corela informații despre obiecte și evenimente de mai multe tipuri. Spre exemplu, folosind DeepVISS, o aplicație ar putea analiza simultan traficul pietonal și rutier, dar și dependențele dintre cele două.
Înscrierile în comunitatea DeepVISS se pot face de pe site-ul https://deepviss.org.
La nivelul comunității, hub-ul pune la dispoziție un forum pentru dialoguri legate de inovații în toate ramurile Computer Vision, stimulează inovarea prin schimburi de idei sau experiențe între comunitatea de cercetare și liderii din industrie care implementează soluții AI și de Computer Vision și susține o viziune etică în domeniu.
„Considerăm că este o parte a misiunii noastre fundamentală de a educa comunitatea cu privire la utilizarea etică și preocupările generale ale AI: corectitudinea (lipsa prejudecăților), protecția datelor și transparența”, mai spune Bogdan.