Recrutarea intră într-o nouă era? Poţi aplica la anunţurile de angajare direct de pe Facebook
Prin această mişcare, Facebook încearcă să devină (şi) o platformă de recrutare, devenind un concurent direct pentru LinkedIn, potrivit TechCrunch.
Dar ce presupune mai exact nouă funcţie?
Pe de o parte, va există un nou tip de postare care le va permite companiilor ce au pagini de Facebook să publice joburile disponibile într-un format creat special pentru anunţurile de angajare.
Mai mult, companiile care listează un număr mai mare de job-uri vor beneficia de un tab special în cadrul propriei pagini de Facebook, unde vor se vor regăsi toate slujbele disponibile.
Pe de altă parte, utilizatorii vor putea aplica direct la un job distribuit astfel pe Facebook doar apăsând un buton. Legătură dintre cele două părţi va fi făcută prin aplicaţia Messenger, iar Facebook va completa în mod automat datele personale ale celui care aplică.
Noua funcţie are un mare avantaj: peste un miliard de oameni din lumea întreagă au cont pe Facebook, iar procesul de aplicare pare a fi unul simplu.
Dar ce beneficii va avea reţeaua de socializare graţie noii funcţii?
În primul rând, va fi o nouă sursă de venituri pentru Facebook, pentru că firmele vor da bani pentru a promova că reclamă postările legate de joburi. În plus, utilizatorii ar putea fi impulsionaţi să completeze mai multe informaţii personale pe profilul lor.
Momentan, funcţia e disponibilă doar în SUA şi Canada, aşa că rămâne de văzut când va fi implementată în alte ţări.