Românii care schimbă lumea cu ajutorul dispozitivelor high-tech

Profesorul universitar care tratează fobiile românilor cu ajutorul realităţii virtuale

Daniel David a plecat din România pentru a studia la prestigioasa instituţie Mount Sinai School of Medicine din New York, în domeniul medicinei comportamentale, iar între anii 2000 şi 2007 a locuit mai mult în SUA decât în ţară. S-a întors însă în Cluj-Napoca, iar de ceva vreme este profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) –, dar şi coordonatorul unui proiect unic în România.

„M-am întors în ţară deoarece rectorul de atunci al UBB mi-a spus că voi putea construi o şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie (care nu exista în România, aceste specialități fiind atunci cuprinse în domeniul mai general al psihologiei). Aveam aşadar şansa să lucrez în şcoli deja consacrate în SUA sau să construiesc una nouă în România. Am ales varianta a doua", mărturiseşte profesorul universitar, care este şi prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice.

Însă nu a renunţat de tot la legăturile sale cu SUA, unde mai merge din când în când. Este ancorat şi în mediul academic american, fiind profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA şi directorul pentru cercetare al prestigiosului Albert Ellis Institute, New York, SUA.

Afecțiunile psihologice ale românilor, tratate în laboratorul de realitate virtuală

Însă Cluj-Napoca a fost locul în care şi-a îndeplinit visul. Daniel David a deschis, în cadrul Universității Babeș-Bolyai, un laborator de realitate virtuală, prin intermediul căruia tratează afecțiunile psihologice ale românilor. E vorba despre un Institut Internaţional de Psihoterapie, primul în România şi chiar printre primele la nivel internaţional, care a implementat pe scară largă tehnologia în cadrul psihologiei clinice, consilierii şi psihoterapiei.

El consideră că tehnologia reprezintă doar o dezvoltare instrumentală în cadrul psihoterapiilor clasice, mai ales al celei de tip cognitiv-comportamental. Un exemplu poate fi cel al copiilor cu tulburări de spectru autist. Aceştia nu învaţă, precum ceilalţi copii neafectaţi de această condiţie clinică, de la adulţi prin imitaţie/modelare abilităţile sociale/de comunicare de bază. Ei sunt însă foarte deschiși spre instrumente şi agenţi artificiali. „Atunci a apărut ideea că, dacă aceşti copii nu învaţă abilităţile sociale de la adulţi, s-ar putea să le înveţe de la roboţi", spune profesorul.

Laboratorul din Cluj este o combinaţie interesantă între tehnologie şi psihologie, realitatea virtuală şi robotică, unde sunt tratate diverse fobii. „La fel ca în alte ţări, cele mai frecvente fobii ale românilor sunt cele legate de frica de animale (de exemplu, câini sau păianjeni). Pe lângă fobiile specifice, există fobia socială (de pildă, frica de a vorbi în public) şi agorafobia (frica de reacţii anxioase în spaţii unde omul nu are controlul acestora). Toate sunt însă tratabile”, susţine Daniel David.

Daniel David studiază domeniul medicinei comportamentale la Mount Sinai School of Medicine din New York.

Pe lângă activităţile de tratament şi cercetare, proiectul profesorului mai are o latură de dezvoltare. Studenţii au acces la acest laborator, iar foarte multe teze de master şi de doctorat sunt realizate cu ajutorul infrastructurii Institutului. E clar că acolo se înfăptuiesc lucruri extraordinare, iar proiectul reprezintă dovada că se poate face cercetare la nivel înalt şi în România. Numai că trebuie să muncești foarte mult şi să te bați cu morile de vânt ca să creezi un proiect inovator la noi.

„Trebuie să lucrezi dublu decât ai face-o în SUA, spre exemplu, şi să fii foarte rezistent la frustrarea derivată din întâlnirea aproape sigură cu birocraţia, prostia, invidia/răutatea şi debandada. Sigur, aceste lucruri există peste tot, dar la noi sunt cronice, accentuate şi au cangrenat sistemul de educaţie, şi prin el toată ţara, – doar sistemul de educaţie produce specialiștii din diverse domenii şi profesorii care ne învaţă apoi noile generaţii –, condamnându-ne astfel la sărăcie şi înapoiere", mai spune profesorul.

Imprimantele 3D vin în ajutorul persoanelor cu deficienţe de vedere

Imprimarea 3D este un proces folosit deja de câteva decenii, fiind utilizată iniţial de companiile cu bugete masive, precum cele din industria aerospaţială, sau de echipele de Formula 1. Acestea funcţionează într-un mod similar imprimantelor obişnuite, numai că folosesc alte materiale în loc de cerneală (plastic, argint, titaniu etc.), pe care le „imprimă” în straturi succesive, construind astfel un obiect. La început, imprimantele 3D au fost folosite pentru crearea unui prototip într-un timp foarte scurt.

În afară de micșorarea timpului de execuţie, un alt avantaj îl reprezintă capacitatea de a produce forme imposibil de creat cu ajutorul tehnicilor de producţie în masă. Acest lucru permite companiilor să apeleze la biomimetism, copiind formele prezente în natură pentru a obţine produse mai eficiente, cu costuri mai mici.

Astăzi, tehnologia e folosită pentru a produce diverse lucruri, ca: aparate de ras, elemente pentru smartphone-uri sau chiar componente complexe ale avioanelor, inclusiv motoare. De asemenea, imprimantele 3D pot produce obiecte de dimensiuni mari, chiar şi fundaţia unei case.

Tehnologia a evoluat enorm în ultimii 20 de ani, astăzi fiind posibilă imprimarea de modele 3D din zeci de tipuri de materiale. Ca urmare a acestui progres, ele nu mai sunt folosite doar pentru crearea de prototipuri, ci inclusiv pentru produsele finite. Unele sunt capabile să realizeze chiar şi ţesuturi pentru organe umane.

Eugen Guţiu face imprimante 3D in-house, în cadrul firmei sale, Control 3D din Cluj, până în prezent fiind realizate 15 astfel de dispozitive pentru vânzare. Alte şase imprimante sunt folosite pentru proiectele interne.

Antreprenorul nu foloseşte tehnologia numai în scop comercial, ci vrea să facă şi un bine comunităţii. El îşi doreşte să ajute persoanele cu deficienţe de vedere, aşa că a demarat proiectul „Cetatea 3D” şi are o abordare bilaterală. Pe de o parte, el realizează machete 3D pentru clădiri, statuete, operă de artă etc., care sunt amplasate în faţa obiectivului turistic.

„Aceste machete ar ajuta persoanele cu dizabilități de vedere să-şi creeze o imagine virtuală, prin atingerea lor. Am făcut deocamdată două-trei machete, care au ajuns la o şcoală pentru persoane cu dizabilități de vedere din Cluj pentru feedback, iar acum suntem în căutare de sponsori pentru a putea duce acest proiect mai departe. Mai avem nevoie de o dronă performantă, pentru scanare exterioară, de un scanner 3D pentru interioare şi de o staţie PC de ultimă generaţie”, spune antreprenorul.

Pe de altă parte, colegul său Vlad Rădoescu lucrează la un sistem inteligent pentru ghidarea în timp real a persoanelor cu dizabilităţi de vedere în oraşe. Sistemul le va anunţa unde sunt treceri de pietoni, daca au obiecte în faţa lor, în jurul lor sau dacă lipseşte un capac de canal ori când urmează scări. Așadar, dacă e folosită cum trebuie, tehnologia poate îmbunătăţi semnificativ vieţile tuturor.

Articol preluat din numărul 242/noiembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.