Şi tu foloseşti Cloud-ul, doar că nu ştii
Datorită înmulţirii dispozitivelor mobile, o mare parte din activităţile pe care le făceam în trecut pe calculator la locul de muncă, sunt acum posibile oricând şi de oriunde. Citirea email-ului, cererile de concediu, documentarea unei întâlniri de afaceri sau consultarea cifrelor financiare se pot face de pe tabletă sau de pe telefon, din maşină, asteptând avionul sau în timp ce luăm micul dejun. Asta pentru că Oracle şi-a conceput aplicaţiile business în Cloud punând accent pe experienţa utilizatorilor si nevoilor lor in viata de zi cu zi.
„Vrem ca oamenii să se simtă minunat atunci când folosesc aplicaţiile noastre. Este vorba despre emoţii”, a declarat Ultan Ó Broin pentru Revista Cariere. Oamenii nu trebuie să resimtă drept o corvoadă folosirea unei aplicaţii, nu trebuie să instaleze şi să reinstaleze câteva CD-uri, nu mai pierd timp să înveţe cum să folosească aplicaţia, totul este ergonomic, uşor de folosit.
Care sunt criteriile pe care Oracle le ia în considerare atunci când concepe aplicaţiile în Cloud? Simplitate. Mobilitate. Adaptabilitate. Aplicaţiile trebuie să fie la fel de simple şi intuitive pentru orice utilizator, indiferent de experienţa sa în folosirea soluţiilor IT, astfel încât de la prima accesare utilizatorul să poată găsi informaţiile necesare şi efectua cu uşurinţă sarcinile corespunzătoare locului de muncă. Acestea trebuie să poată fi folosite pe orice dispozitiv, fie că vorbim despre smartphone, tableta, laptop sau desktop, si, de ce nu, smart-watch, pentru a se încadra în stilul de viaţă al utilizatorului. De asemenea, aplicaţiile Oracle sunt concepute astfel încât să se adapteze cu uşurintă nevoilor companiei pe care o deservesc.
„Vom avea cinci generaţii de oameni pe piaţa muncii şi ţinem cont de diferenţele dintre ele. Un tânăr nu foloseşte tehnologia sau aplicaţiile la fel cum o face cineva în pragul pensionării. Lucrurile avansează foarte repede. Datorita expunerii la telefoane mobile cu tehnologie „touch screen”, un copil se va aştepta să folosească televizorul in acelasi mod: să atinga ecranul pentru a schimba desenele animate”, a mai spus Ó Broin.
La fel de important este ca aplicaţiile de business să fie create pentru operaţiuni globale. O companie cu filiale în întreaga lume va folosi aceeaşi aplicaţie, customizabilă în funcţie de specificul fiecări ţări în parte.
„Oracle are cel mai complet portofoliu de soluţii Cloud. Oamenii le folosesc în toate colţurile lumii, de la bănci şi companii industriale prezente pe piaţa locală, până la organizaţii telco sau IT prezente la nivel multinaţional. Tehnologia pe care o folosim ca să dezvoltăm aplicaţiile este internaţionalizată. Asta înseamnă că dacă o companie are angajaţi în Franţa şi în China, ei vor putea folosi aplicaţia în limba lor. Cu echipa de User Experience mergem peste tot, de la Beijing la Londra, pentru a observa cum lucrează si operează oamenii. Vrem să facem aplicaţii care pot fi folosite indiferent de locul în care oamenii se află”, a explicat Ultan Ó Broin la Bucureşti.
Întrucât fiecare ţară poate avea constrângeri locale precum cele din domeniul legal sau financiar, Oracle construieşte aplicaţii ce corespund acestor practici locale. Un exemplu ar fi realizarea operatiunilor contabile ce diferă de la o ţară la alta.
În acelaşi timp, aplicaţiile sunt construite astfel încât să poată fi folosite atât de companii mari, cât şi de întreprinderi mici şi mijlocii din diferite sectoare de piaţă, private sau guvernamentale, reflectând procesele specifice fiecărui tip de afacere. Spre exemplu, procesele şi fluxul de date dintr-o fabrică vor fi foarte diferite de cele din cadrul unei companii de telecomunicaţii.
De asemenea, aplicaţiile sunt făcute astfel încât să satisfacă nevoile departamentale. Oracle are aplicaţii financiare, de gestionare a resurselor, angajaţilor sau clienţilor, a proceselor de vânzare şi facturare, de raportare şi multe altele.
O aplicaţie Oracle trebuie să fie uşor de folosit, să poată fi folosită oriunde şi să fie configurabilă, pentru a oferi cea mai bună experienţă utilizatorului. Astfel că, fără cunoştinţe de programare, un utilizator de business va putea face modificări pentru care, într-o aplicaţie non-Cloud, ar apela la consultanţi.
„Nu încercăm să vă transformăm în designeri, facem lucrurile în locul vostru”, a mai spus Ó Broin. "Odată ce avem datele în Cloud, putem crea o experienţă flexibilă de utilizare a aplicaţiilor", a mai spus acesta.
Şi tot pentru a crea o experienţă de utilizare cât mai plăcută si mai familiar[, aplicaţiile de business ale Oracle au preluat numeroase elemente de la indragitele reţele de socializare. Astfel că, prin intermediul Reţelei de Socializare Oracle (Oracle Social Network) disponibilă la nivelul aplicaţiei de business, unui angajat al unei companii îi pot fi urmărite noutăţile şi le poate urmări la rândul său pe cele ale colegilor, în acelaşi fel în care o face pe Facebook, LinkedIn sau Twitter. Mai mult, primeşte notificări în funcţie de opţiunile exprimate, de data aceasta strict legate de munca, spre exemplu, sosirea unui nou angajat, modificari la nivelul ciclului de vanzari sau conversatii in cadrul unei echipe. Prin aceeasi reţea, utilizatorii pot schimba filmulete, colabora la nivelul documentelor tehnice sau legale sau împărtaşi idei, făcând colaborarea mai facilă ca oricând!
„Asta aşteaptă oamenii. Aplicaţiile ar trebui să funcţioneze într-un anumit fel. Dacă foloseşti Facebook pe telefon, de ce nu ai vrea să ai aceleaşi funcţionalităţi şi la serviciu. Desigur, trebuie să avem grijă ca totul să fie foarte sigur, iar datele să fie protejate la maximum. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că 50.000 de oameni de exemplu, pot folosi sistemul în acelaşi timp. Sistemele nu trebuie să cedeze şi să fie tot timpul disponibile. Ne inspirăm din ceea ce oamenii folosesc şi acasă, în viaţa de zi cu zi. Avem chiar şi elemente preluate din jocurile video, stimuland angajatii prin diferite competitii: atingerea obiectivelor de vanzare, dezvoltarea profesionala etc.”, a adăugat Ultan Ó Broin .
„Este important ca informaţia să fie în Cloud şi apoi o putem folosi in cel mai bun mod posibil. Tehnologia Cloud facilitează accesul la soluţii IT şi face procesul de inovaţie mult mai rapid, astfel încât afacerea să fie imediat rentabilă. Înainte aveai o cutie cu CD-uri, acum te conectezi la browser şi ai informaţia. Cu toţii avem nevoie de informaţie. Imaginaţi-vă cum ar fi să trebuiască să mergem la birou de fiecare dată când avem nevoie să accesam email-ul! Acum însă îl putem consulta oricând, de oriunde, inclusiv de pe dispozitivele altora., Ai nevoie doar de un browser! Vrem să nu mai fie atât de greu să foloseşti tehnologia în business”, a concluzionat Ultan Ó Broin.