A venit prima oară în România cu bicicleta, dar pleacă în costum de CEO

Pe cheiul Dâmboviţei, la câteva minute de Piaţa Unirii, se află sediul KRUK România. Am mers să stau la poveşti cu Tomasz Ignaczak într-o vineri însorită de toamnă şi mă aşteptam să găsesc un finanţist scorţos. Am nimerit însă on a casual Friday, uşa biroului directorului general era deschisă, Tomasz era îmbrăcat relaxat, iar conversaţia chiar a fost de poveste. Am înţeles apoi că uşa lui “Tomasz al nostru”, aşa cum îi spun angajaţii, este mereu deschisă. Şi nu doar uşa, ci şi sufletul. Pe alocuri, jurnaliştii mai spun ce reacţii au surpins la interlocutorii lor. Eu am surprins la Tomasz un zâmbet larg, de-a lungul întregii conversaţii.

Tomasz Ignaczak a hotărât să facă un tur cu bicicleta în România în 2001, atras de munţii de la noi din ţară. "Pentru noi, pentru că am fost cu prietenii, în 2001, a fost foarte interesant. Şi amuzant. Am venit cu un autobuz, prin Ucraina, care era plin cu oameni care transportau diferite bunuri, mici comercianţi. Zona este minunată. Bucovina, mănăstirile şi natura sunt minunate. Mie îmi plac mult munţii, iar din punctul ăsta de vedere România e minunată. Şi în Polonia sunt munţi, dar nu într-o proporţie atât de mare, aici aveţi 70% din ţară dealuri şi munţi", ne povesteşte tânărul manager polonez.
În 2007, când lui Tomasz i s-a propus să vină în România să ajute la dezvoltarea filialei Kruk, nu a stat prea mult pe gânduri.

“A fost amuzant pentru că atunci când mi s-a cerut, în 2007, să vin să ajut în România, nu eram foarte convins. Şi am spus că aş putea veni, dar nu vorbesc chiar aşa de bine engleza. Şeful meu mi-a spus să vin totuşi, dacă eu cred că mă pot descurca să comunic. Am fost unul dintre puţinii care au acceptat, pentru că majoritatea colegilor mei nu au vrut. S-au temut, le-a fost ruşine… Curajul a fost acel lucru mic care a făcut diferenţa. Aşa a început. România a fost şansa, pentru un manager tânăr ca mine, să văd o altă cultură, să acumulez noi cunoştinţe, să învăt şi eu, dar şi să văd cât de bine îi pot învăţa pe alţii, să mă evaluez pe mine însumi. Este tipul de şansă pe care niciun tânăr nu ar trebui să o refuze", ne-a povestit tânărul, ajuns director general în 2011, la 32 de ani.

Din 2007 până în 2011, Tomasz Ignaczak a făcut drumuri dese între România şi Polonia. În 2011, când i s-a propus să vină ca manager general la Bucureşti, Tomasz nu a mai luat decizia de unul singur, ci împreună cu soţia.

"Soţia mea e o persoană minunată şi e foarte deschisă. Am venit aici, pentru că şi ea a vrut. Lucrează şi la ea Kruk, însă decizia de a ne muta a venit odată cu numirea mea în funcţie. A fost curajoasă şi a spus: hai să plecăm, să ne schimbăm complet viaţa, să mergem la Bucureşti. S-a adaptat foarte bine, cu o singură excepţie. Când a văzut traficul a zis că nu o să conducă în nebunia asta niciodată. Acum conduce fără probleme”, ne spune zâmbind.

Situaţia a fost puţin mai dificilă pentru fiul ce mare al familiei, care în momentul mutării avea doar doi ani şi jumătate.

“El vorbea poloneză şi a mers la o grădiniţă în limba engleză la Bucureşti, aşa că a trebuit să înveţe rapid şi simţeam că este stresat. Nu a mai avut familia, nu a mai avut bunicile alături … Ambele bunici lucrau şi nu au putut să vină să stea cu noi. Acum vorbeşte poloneză, engleză, dar şi română, pentru că a învăţat de la colegi. Fiul nostru cel mic s-a născut în Bucureşti, acum doi ani şi jumătate, deci familia noastră va fi mereu legată de România, iar el nu va uita niciodată asta", ne mai spune Tomasz Ignaczak, dar adaugă şi că bunicile vin în vizită la nepoţi destul de des şi încearcă să menţină legăturile de familie calde.

Cum se vede România după 14 ani ? „Chiar şi din 2001 până în 2007 diferenţa a fost imensă. Faţă de acum 14 ani, diferenţele sunt impresionante. România este încă puţin în spatele Poloniei, dar dezvoltarea ţării are loc foarte repede. Chiar şi în Bucureşti, comparativ cu 2007, s-au schimbat multe lucruri. Este vizibil că se dezvoltă Capitala, vezi mereu cum se înalţă clădiri şi parcă s-a mai îmbunătăţit şi traficul. Mi s-a întâmplat să fac mai mult de două ore de la Aeroportul Otopeni până în centru. Acum e mai mult mai bine”.

Tomasz este un om foarte atent la detalii, aşa că apreciază chiar şi schimbările de fineţe, cum ar fi amenjarea spaţiilor verzi sau pavajul, amenajarea Căii Victoriei sau fluidizarea traficului. Pentru că este tată, apreciază şi calitatea parcurilor şi a spaţiilor de joacă. Dar nu poate să uite cât de mult l-au impresionat, când a ajuns aici, cablurile care atârnau peste tot şi stâlpii care stăteau să cadă sub greutatea lor. Şi întreaga familie apreciază România.

"Calitatea vieţii mele acum este mai bună decât în Polonia. Bucureştiul este capitala ţării. În Polonia trăiam într-un oraş mai mic. Diferenţele sunt mari. Eu locuiesc în partea de nord a oraşului, în Floreasca, un cartier cu multă verdeaţă. Oamenii din Bucureşti nu ar trebui să se ruşineze de oraşul lor. E drept că este un oraş scump, chiar şi pentru mine. Trebuie să fiu rezonabil. Sunt mari preţurile în Bucureşti. Singurele lucruri care sunt mai ieftine în Bucureşti decât în alte părţi ale ţării sau decât în Polonia sunt taxiurile, transportul public sau serviciile. Dar chiar şi dacă ieşi din Bucureşti, la 70 de kilometri, preţurile la restaurant de exemplu sunt cu 40-50% mai mici. Este aceeaşi calitate, dar preţurile sunt mai mari", ne mai spune Tomasz Ignaczak.

Managerul nu are însă prea mult timp să iasă, iar atunci când o face este pentru afaceri. Altfel, preferă să stea cu soţia şi copiii acasă şi ne mai spune, tot zâmbind, că nu are un club preferat, pentru ca nu merge să danseze. Îi place însă să iasă la masă la 18 Lounge, mai merge la Snagov în familie să mănânce ceva dulce şi atunci când are oaspeţi din străinătate îi duce la Caru cu Bere. Dar de atâtea ori a fost, încât a învăţat pe de rost programul artistic.

Pe cât de mult poate, Tomas Ignaczak vizitează, în familie, România. Profită de munţi, care îi plac atât de mult şi a fost şi pe Transfăgărăşan, pe Transalpina, pe Transbucegi. I s-a părut uimitor în salină, la Slănic Prahova şi la Vulcanii noroioşi, dar şi în Deltă. Următoarea destinaţie este însă vestul ţării. Din periplurile în ţară are şi poveşti dulci-amare.

“Am fost în nordul României cu soţia şi prietenii. Când venim din Polonia e în drumul nostru. Ne-am oprit în Maramureş, în Satu Mare. Am mers şi în Transilvania, la Sibiu, la Sighişoara, la Braşov, la bisericile fortificate… Pe lista Unesco erau şapte biserici pe care voiam să le vizităm. Le-am găsit pe toate şi asta nu a fost uşor, pentru că nu erau marcate drept atracţii turistice. Dar doar două erau deschise. Şi dintre astea două, una era deschisă pentru că am ajuns în acelasi timp cu un grup de elevi, care erau în excursie", ne-a povestit Tomasz Ignaczak.

Polonezii au fost impresionaţi de faptul că au văzut, în nordul ţării, oamenii îmbrăcaţi în costume populare şi nu pentru vreo manifestare artistică, ci ca să meargă la biserică. Iar diferenţele dintre zonele ţării, cum ar fi cele arhitecturale, i-au făcut să aprecieze compexitatea culturală în România.

Revenind însă la Bucureşti, familia Ignaczack se vede cu prietenii români, dar şi cu cei polonezi. Tomasz ne povesteşte că, din câte ştie el, sunt în jur de 800 de polonezi în capitala României, unii dintre ei manageri, expaţi, dar şi polonezii care sunt aici de zeci de ani. Iar numărul este în creştere, pentru că din ce în ce mai multe companii poloneze aleg să vină în România. Se văd la biserica poloneză, dar şi la întâlnirile şi evenimentele destul de frecvente organizate de Ambasada Poloniei de la Bucureşti.

Prietenii români ai lui Tomasz Ignaczack sunt şi cei 520 de angajaţi ai Kruk România. Au început prin a fi şase oameni, în martie 2007. Au ajuns la 34 la sfârşitul acelui an, iar în 2011, când Tomasz al nostru a preluat conducerea, erau 260. E uşor să lucrezi cu românii?

"Sunt câteva diferenţe între modul de a munci al polonezilor şi al românilor, dar eu aş vorbi despre asemănări. Şi polonezii şi românii sunt foarte muncitori. E drept, uneori lucrează altfel. Românii stau mai mult la birou decât polonezii. Polonezii sunt mai atenţi la detalii, dar românii sunt mai deschişi şi vorbesc mai bine limbi străine decât polonezii. Este o plăcere să lucrezi cu românii. Acum destul de des polonezii vin aici, românii merg în Polonia sau în Cehia, deci încercăm, la nivel de companie, să creăm o atmosferă de lucru internaţională", ne explică directorul general.

Trebuie să ştiţi şi că România a fost prima piaţă externă pe care a pariat compania poloneză. Pariul a fost unul câştigător, iar KRUK s-a extins în Republica Cehă, Slovacia, Germania, Luxemburg, Malta şi se pregăteşte să intre în Italia şi Spania. Tomasz Ignaczak a început prin a lipi plicuri în cadrul departamentului de corespondenţă al grupului KRUK, în Polonia. Apoi a lucrat la call-center, a fost team-lider, manager de filială, apoi a lucrat la diferite optimizări în companie. Aşa că observat, de-a lungul anilor, cum compania pentru care lucra s-a transformat într-o multinaţională.

"Totul s-a schimbat în companie, dacă stau să mă gândesc cum era KRUK în Polonia acum zece ani. Chiar şi managementul sau nivelul de limbă engleză, procedurile, comunicarea, dar şi perspectivele. Progresul este cu adevărat incredibil. Ne confruntăm încă cu provocarea pe care o are orice multinaţională, aceea de a lucra într-un mediu internaţional. Avem diferenţe culturale, bariere de limbă, chiar dacă suntem ţări destul de apropiate. Nu e vorba despre Mexic sau Noua Zeelandă, dar totuşi trebuie să ne adaptăm", ne-a explicat managerul.

De la operaţional, tânărul manager a ajuns în poziţia de CEO, iar asta nu a fost foarte confortabil. În primul rând pentru că este foarte atent la detalii, ne spune că el trebuie să ştie tot ca să poată dormi bine noaptea. Şi a trebuit să lucreze la asta.

“Mi-am dat seama că asta îi poate face pe oameni să creadă că nu am încredere în ei. Aşa că m-am străduit să las lucrurile mai uşor şi să las oamenii să îşi facă treaba, pentru că ştiu ce fac. Ca să lucreze bine, românilor trebuie doar să le dai o şansă şi să le acorzi încredere. Am o echipă grozavă cu oameni minunaţi şi trebuie să am grijă să nu o distrug, să comunicăm deschis. Desigur, trebuie ghidaţi, trebuie să fie făcută o strategie, dar eu cred că am atât de mulţi oameni talentaţi, încât eu trebuie doar să le dau câteva linii de urmat şi posibilitatea de a face lucruri, de a implementa proiecte. Desigur, ca CEO trebuie să ştiu ce se întâmplă în companie, dar am încredere în oamenii din jurul meu", a mai spus managerul.

V-am vorbit până acum despre un finanţist. Un finanţist fără studii economice. În 2001, când studentul Tomasz Ignaczak a venit cu bicicleta în România era student la geografie-turism. De altfel, tot în domeniu şi-a făcut şi masterul. Abia mai târziu a urmat studii postuniversitare de managment în cadrul Universităţii Bancare din Wroklaw şi nu se consideră nici acum un expert în domeniu, nu ar putea să facă, de exemplu, contabilitate. Dar crede că a învăţat cea mai importantă lege a finanţelor, trebuie să câştige mai mult decât cheltuie.

Tot pentru că educaţia finaciară este foarte importantă, KRUK România a organizat un program educaţional împreună cu fundaţia Şcoala de valori. 1.915 tineri au terminat cursurile alternative ale programului GROW, în cadrul modulului Bani de buzunar, prin care au învăţat cum să îşi administreze veniturile. Programul a fost implementat în 15 oraşe din România, în 181 de licee, cu participarea a 75 de traineri internaţionali. Modulele de educaţie alternativă s-au adresat şi părinţilor elevilor participanţi, prin cele peste 5.000 de broşuri tipărite. Programul a primit distincţia Premiul European Charlemagne pentru Tineret, conferită de Parlamentul European şi de Fundaţia Premiului Internaţional Charlemagne din Aachen.

“Am făcut programul pentru ca tinerii să înveţe să îşi administreze finanţele. Liceenii au învăţat că banii nu ies pur şi simplu din perete şi trebuie să ştie să îşi planifice cheltuielile. Pentru că tinerii, de obicei, au o listă de venituri, care e mică, şi una de cheltuieli, care e mare. Nici în România şi nici în Polonia nu avem la şcoală Educaţie Financiară. Avem matematică, fizică sau biologie, dar nu ştim ce să facem cu banii", ne-a mai spus managerul.

Pentru ajuta la educaţia financiară, KRUK a lansat şi site-ul educaţional datoriamea.ro, unde există chiar şi un calculator pentru venituri şi cheltuieli, pentru cei care vor să îşi administreze mai bine finanţele. Tomasz Ignaczak conduce unul dintre liderii pieţei din România în recuperarea de creanţe. Cu toate astea, el nu crede că datoriile sunt un lucru rău şi, de altfel, aceasta este şi filosofia KRUK. E rău să nu faci nimic în privinţa asta.

“Cred că dacă ne uităm cu atenţie, cu toţii avem diferite datorii. Doar că pe unele le putem plăti, pe altele nu. Şi nu e nimic ciudat sau ruşinos în faptul că nu avem bani ca să ne plătim datoriile. Dar nu trebuie să evităm asta, ci să mergem mai departe, ca să ştim cum putem rezolva. Dacă nu rezolvi problema, datoria nu o să dispară de la sine şi o să fie permanent o apăsare. Aşa că e mai bine să faci ceva cu asta. Asta le şi spunem oamenilor în campaniile noastre, să acţioneze. Datoriile trebuie plătite. Nu te duci la magazin şi iei zahăr fără să îl plăteşti. E o regulă de bază a societăţii. Dar oamenii au probleme, trec prin prin diverse situaţii de viaţă. Desigur, nu sunt naiv, ştiu că sunt unii care vor să înşele, dar cei mai mulţi au probleme. Şi când au probleme, noi suntem ca doctorii. Dacă te doare ceva, te duci la doctor. Dacă nu poţi să-ţi plăteşti datoriile, vii la noi. Cred că avem un rol important şi în economie şi în societate, iar modul nostru de abordare, cel de a discuta cu oamenii este cel mai bun mod de a rezolva problemele financiare", ne-a mai spus directorul general al KRUK România.

Tomasz Ignaczak este în România pentru că nu i-a fost frică să accepte provocarea de a veni şi crede că ar trebui să răspundem provocărilor vieţii, desigur, rămânând rezonabili. Când ai o oportunitate, ar trebui să nu o ratezi: Aşa a început. „România a fost o şansă pentru un manager tânăr ca mine să văd o altă cultură, să acumulez noi cunoştinţe, să învăț şi eu, dar şi să văd cât de bine îi pot învăţa pe alţii, să mă evaluez pe mine însumi. Este tipul de şansă pe care niciun tânăr nu ar trebui să o refuze”.

Deşi prima experienţă în România a avut-o pe bicicletă, Tomasz Ignaczak a renunţat la ea pentru costumul de CEO, nu poate să ajungă transpirat la birou. Şi nici picioarele nu mai sunt la fel ca acum 14 ani. Aşa cum vă spuneam, va mai sta în România cel puţin câţiva ani, după care va pleca… "unde o să vrea boardul nostru să mă trimită". Cert este că experienţa românească este pentru tânărul manager polonez una de succes, atât profesional, cât şi personal.