“Accept acest joc”. Majestatea Sa, prințul Henrik al Danemarcei s-a stins din viață, dar povestea vieții a rămas

"Majestatea Sa prinţul Henrik a decedat în somn, marţi 13 februarie, la ora 11.18 pm, la Palatul Fredensborg. Majestatea Sa Regina şi cei doi fii i-au fost alături", arată comunicatul publicat de Casa Regală a Danemarcei.

Născut Henri Marie Jean André de Laborde de Monpezat, Henrik s-a stins din viata avându-i alături pe soţia şi pe cei doi fii ai sai, a anunţat miercuri palatul regal. Aflat in vacanta in Egipt, Henrik a revenit de urgenta in ţară la sfârşitul lunii ianuarie şi internat la Rigshospitalet pentru o infecţie pulmonară.
La 9 februarie, fiul său cel mare Frederick, prinţul moştenitor, şi-a întrerupt călătoria în Coreea de Sud efectuată cu prilejul Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă pentru a se afla la căpătâiul tatălui său, a cărui stare de sănătate se agravase.
Prinţul Henrik s-a căsătorit cu Margrethe în 1967, convertindu-se la literanism. Aceştia au doi fii, pe Federik, născut în 1968 şi pe Joachim, născut în 1969.
În anul 2000, cuplul regal danez a efectuat o vizită de stat de trei zile în România, la invitaţia preşedintelui Emil Constantinescu, fiind primiţi la Palatul Cotroceni de liderul român de la vremea respectivă şi soţia sa, Nadia Constantinescu, în cadrul unui ceremonial oficial.

Născut la 11 iunie 1934 la Talence, în apropiere de Bordeaux (sud-vestul Franţei), tânărul şi elegantul conte s-a căsătorit în iunie 1967 cu Margrethe, încoronată în ianuarie 1972. Henri de Laborde de Monpezat şi-a petrecut primii săi ani din viaţă în Indochina, unde tatăl său administra plantaţiile familiile. Izbucnirea războiului l-a alungat definitiv din Vietnam, unde va reveni, totusi, pentru a-şi da examenul de Bacalaureat la Hanoi. După studii de ştiinţe politice, vietnameză şi chineză, el a urmat o carieră diplomatică. În timp ce se afla în post, la Londra, a întâlnit-o pe Margrethe, pe atunci moştenitoarea coroanei daneze. După căsătorie, el şi-a schimbat prenumele, a renunţat la cetăţenia franceză in favoarea celei daneze şi a abjurat credinţa sa catolică pentru a deveni protestant. În plus, s-a resemnat, de bine de rău, să accepte rolul de prim-plan al lui Margrethe, pe care supuşii o adorau.

"Accept acest joc. Dar este foarte dificil pentru un bărbat să nu fie considerat pe acelaşi plan cu soţia sa", recunoaşte el în memoriile sale, "Destin forţat", publicate în 1997. Cu atât mai greu cu cât "Francezul" amator de rime, de vinuri scumpe şi mâncăruri alese, o întruchipare a aroganţei meridionale pe pământ luteran, avea nevoie de timp pentru a fi acceptat. "Tot ce făceam era criticat. Daneza mea era precară. Preferam vinul berii, şosetele de mătase celor tricotate, Citroen-ul Volvo-ului, tenisul fotbalului. Eram diferit", scria el. Abia în 1984, la 12 ani după accederea la tron a soţiei sale el a obţinut propriile prerogative, desprinse din cele ale reginei. Circa 13 ani mai târziu, el a înlocuit-o pentru prima dată pe suverană, bolnavă, cu prilejul unei vizite în Groenlanda.
Ca un fapt inedit, Henrik, care a fost şi sculptor, a publicat mai multe volume de poezie, dintre care unele au fost ilustrate de Margrethe, pictoriţă şi plasticiană respectată.