Actorul clujean care se află în distribuţia filmului câştigător la Cannes
Fiul lui Saul/ Son of Saul, o coproducție Ungaria-Franța, descrie două zile din viața lui Saul Auslander (Geza Rohrig), un prizonier evreu din Ungaria forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare de la Auschwitz, spre finalul celui de-al doilea Război Mondial. Levente Molnar are un rol cheie în acest film – el îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.
„E un subiect care mă interesează personal. Respect și admir enorm capacitatea acestui popor (evreu) de a rezista prin cultură, educație, comunitate. Duc lipsa amalgamului, cândva mult mai accentuat, specific României, dat de conviețuirea pașnică – și mutual benefică – a diverselor comunități (evrei, germani, unguri, armeni, greci, etc.). Îmi imaginez cum ar arăta România cu aceste comunități. Cred în puterea pe care o poate avea acest "pestriț" de popoare, nații, etnii și îi duc dorul. Nu pot percepe și înțelege nici pana în ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii, capabili de asemenea fapte”, declară Levente Molnár.
Levente Molnár s-a născut la Baia Mare, dar a absolvit liceul Liceul Pedagogic „Ioan Slavici” din Satu-Mare. A urmat cursurile facultății de teatru a Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca. A fost angajat al Teatrului Figura Studio din Gheorgheni între anii 1997–1998, iar din septembrie 2002 este actor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. În film a mai apărut în The Fixer (r. Adrian Sitaru), Chuck Norris vs Communism (r. Ilinca Calugăreanu), Morgen (d. Marian Crișan) și Un alt Crăciun (scurtmetraj, r. Tudor Giurgiu).
De câțiva ani, Levente face parte din echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, cu un proiect curajos, pe care și l-a asumat și care s-a dovedit de mare succes – cinematograful în aer liber din cartierul Mănăștur. Pentru prima dată, festivalul pășea dincolo de cinematografele traditionale și locurile în aer liber din zona centrală, propunând filme de artă unui alt tip de public. În câțiva ani, acest proiect a devenit un punct de atracție pentru locuitorii fostului cartier muncitoresc Mânăștur.
Despre prezența la Cannes, Levente Molnar a adăugat: „Recunosc, nici măcar nu am visat vreodată să mi se întample asta. Este o onoare. Aș vrea să le mulțumesc celor fără de care nu s-ar fi împlinit visul de a ajunge la Cannes. În primul rând, mulțumesc pentru sprijin Institutului Cultural Român, apoi celor de la Tudor. Personal Tailor pentru ținuta de pe covorul roșu și, nu în ultimul rând, firmei Jolly și domnului Ferencz Koos. Încerc să savurez fiecare moment, după care să-mi văd de viață și să mă reîntorc la TIFF și la cinema-ul din Mânăștur, pe care anul trecut am fost nevoit să-l părăsesc pentru filmări”.