Anul sabatic – calatoria spre interior

Cand se intampla anul sabatic, coincide aproape de fiecare data cu o criza de identitate. Nu le mai place cine sunt, cum sunt sau nici macar nu mai stiu cine sunt, pentru ca in goana pentru eficienta de la job oamenii au uitat sa se mai intrebe. Asadar, oricat de departe ar pleca oamenii care decid sa intre in sabatic de fapt ei pleaca spre ei insisi.

Echilibrul

O pozitie de top-management in domeniul IT, un salariu la care unii doar viseaza in Romania, doi copii mici si sanatosi, o casnicie buna… Ce altceva sa-ti mai doresti? Irina raspunde la aceasta intrebare prin: o pauza ca sa realizez toate aceste lucruri si sa ma bucur de ele.

Irina lucra aproximativ 20 de ore pe zi de multe ori si pana la momentul declicului nu a avut o problema cu asta. Momentul a venit la o sesiune de coaching, program pe care chiar ea il adusese pentru angajatii din companie, si pe care l-a aplicat pe ea insasi.

Am avut o discutie cu coach-ul, am vorbit despre acest echilibru job-viata profesionala si mi-a zis o chestie care m-a dat peste cap. Eu am realizat ca sunt alt om acasa si alt om la birou: mai exact, eram mult mai atenta la nevoile colegilor decat la nevoile familiei mele. Coach-ul mi-a spus: „Cine are doua personalitati diferite se numeste schizofrenic. Am constientizat atunci ca e o problema”, spune Irina.

„Cand esti intr-o pozitie de top-management, ajungi sa te iei foarte in serios. Nu te mai lasi sa fii tu insuti, sa te mai joci, devii functia pe care o reprezinti mai mult decat omul care esti”, spune Irina.

Mai fusesera ocazii sa se deconecteze de la functie – Irina are doi copii mici, dar la nici trei luni de la nastere era inapoi pe baricade. Totusi, incepuse sa nu se mai identifice cu valorile companiei, desi muncea la fel de mult si era la fel de implicata. Asa ca a luat decizia ca este momentul pentru o pauza.

A iesit din companie cu un exit package excelent, si primul pas a fost sa-si cumpere o noua casa.

„Mi-am dat demisia si m-am apucat de acest proiect de suflet: renovarea casei pe care tocmai o cumparasem. Au fost cateva luni in care am fost absorbita de asta, stateam inclusiv pe santier sa vad cum decurg lucrurile. Ma simteam excelent, simteam ca imi indrept energia intr-o directie buna. Ce poate fi mai frumos decat sa lucrezi pentru caminul familiei tale? Cu toate astea, am intrat intr-o criza existentiala.”

I se intampla pentru prima oara sa mearga la intalniri cu alti oameni si sa nu aiba ce functie sa ataseze numelui. Se bloca imediat dupa Irina Arsene…

Toti cei opt ani in acelasi mediu o facusera sa-i fie greu sa se rupa de tot ceea ce fusese ea acolo. Se identificase total cu compania unde lucrase si avea nevoie sa se detaseze emotional.

„Am schimbat rolurile destul de des acolo – am intrat ca support engeneer si am ajuns director in compania-mama, dar, mergand opt ani in acelasi mediu, totul se traducea intr-o lista de 20 de chestii pe zi, despre cum sa cresti business-ul. Tot era o cutiuta. Mi se formasera niste automatisme si trebuia sa scap de ele.“

A stiut ca s-a intamplat asta intr-o seara, la cateva luni de sabatic, cand le citea povesti baieteilor ei. „Intr-una dintre seri am realizat ca am inceput sa inventez povesti cu ei. Nu mai citeam, ci le cream impreuna. A fost momentul cand am realizat ca sunt OK. In companie eu obisnuiam sa deleg de fapt taskurile de creativitate – imi puneam limite, imi spuneam ca eu sunt buna pe strategie si executie si nu sunt creativa. Acum insa ma relaxasem si imi dadeam voie sa fiu eu.”

Pentru Irina schimbarea s-a petrecut la nivel de perceptie, de focus, de reconstientizare a ceea ce conteaza cu adevarat in viata. Si-a dat seama de tot ceea ce construise pana la 32 de ani: o familie frumoasa, o casa pentru ea si un confort financiar, si si-a dat voie, pentru prima data, sa se bucure pentru asta. In aceeasi perioada, Irina a decis ca nu se intoarce la un job de angajat, ci ca va pune pe picioare propria companie. A facut o schimbare majora in cariera, devenind antreprenor in domeniul resurselor umane, cu proiectul Mindit, prima companie romaneasca de background screening profesionist.

Anul sabatic = o noua viata

Pentru Liliana Ogun, anul sabatic a venit nu dintr-o criza existentiala, ci pentru ca s-a indragostit. Mai mult decat atat, si-a gasit jumatatea. Era consultant in comunicare la una dintre cele mai prestigioase companii de consultanta in comunicare din Romania, in paralel era coach si sustinea sesiuni de training. Viata ei profesionala arata excelent, dar ceva avea sa se schimbe.

„In 2013 mi s-a intamplat ceva frumos, care urma sa imi rescrie cursul vietii. M-am indragostit. Cel care avea sa-mi devina sot este turc si adevarul este ca, inca din prima saptamana de cand l-am cunoscut, in interiorul meu am stiut ca voi face o schimbare si o voi lua de la capat, personal si profesional, in Turcia”, povesteste Liliana.

Si-a socat familia si colegii cand i-a anuntat ca pleaca din Romania, dar ea a plecat cu inima impacata. A plecat cu gandul sa-si dea voie sa experimenteze, sa cunoasca Turcia, sa se adapteze, timp de un an. Fara sa caute oportunitati profesionale pe piata din Turcia, dar, continuand proiectele de coaching, lucrul cu clientii din Romania si activitatea cu colegii din reteaua de Coaching HART.

„In primele doua luni am calatorit foarte mult si am incercat sa cunosc cat mai bine Ankara, orasul in care locuim. Am vazut regiunea Marii Egee – cu incredibilul Izmir, regiunea Marii Meditarane, Adana sau Mersin, regiunea Marmara si Istanbulul; am facut lucruri inedite pentru mine: am mers la un meci de fotbal! L-am insotit pe sotul meu pe stadion, la meciurile Altai, formatie pe care o sustine, pentru ca in trecut tatal lui a antrenat-o”, spune Liliana.

S-a apucat sa invete limba turca, a continuat sa lucreze pentru clientii din Romania, a calatorit, s-a relaxat. Liliana spune ca in timpul acesta a avut de lucrat mai ales cu ea insasi, cu dificultatile ei interioare, printre care, spune ea, tendinta spre perfectionism.

„Nu a fost o perioada chiar usoara, dar a fost plina de lectii. Asa ca as mai trece de zece ori prin ce am trecut. Acum vad mai in perspectiva lucrurile, ceea ce e un castig enorm. Cand opt luni petreci patru ore pe zi la curs cu colegi care vin din culturi diferite, tari cum ar fi Siria, Palestina, Irak, unde sunt probleme sociale grave, razboi, si le asculti povestile, ii vezi tristi in unele zile si afli ca le-a murit cineva drag in razboi, ti se shimba perspectiva. Apreciezi mai mult faptul ca ai avut sansa sa te nasti intr-o zona fara conflicte, te simti norocos si faci mai multe eforturi sa te bucuri.”

Cand un pas inapoi e, de fapt, unul inainte

Pentru Iulia Bratfalean, ideea de a-si lua un an sabatic i-a venit pe neasteptate, in fata unui tabel Excel: avea alaturi o lista foarte lunga, si acest Excel stufos, plin de termene-limita, semne de exclamare si adnotari cu marker rosu. Era prima saptamana la job dupa sarbatorile de iarna si isi facea, ca in fiecare an, evaluarea si reevaluarea activitatilor din anul precedent si, mai ales, isi organiza munca pentru urmatorul an.

„Mi-am dat seama ca este vorba despre inca un an de petrecut exact in stilul ultimilor cinci. Traseul de urmat era unul singur si identic: dezvoltare de business, cu toate aspectele sale – clienti deja existenti, clienti noi, echipa, vanzari, promovare si asa mai departe. In acel moment am stiut ca este nevoie sa fac ceva radical. Era singura cale de a realiza ceea ce-mi propusesem in tabel. Lucrurile mergeau intr-o directie buna in business-ul meu, insa ciclicitatea muncii ma speria. Si atunci am decis ca este neaparat nevoie de o schimbare, de o reimprospatare de forte si de o viziune personala noua”, spune Iulia.

Iar aceasta viziune noua a decis ca ar putea aparea daca s-ar concentra mai mult pe ea, si mai putin pe business. Facea un pas inapoi, ca sa poata merge mai departe.

A calatorit prin toata tara si s-a incarcat cu energia locurilor si a oamenilor. Si-a cumparat o locuinta si a amenajat-o pe indelete, impreuna cu partenerul de viata.

A fost o jumatate de an care a transformat-o pe Iulia intr-un om mai energic, mai optimist si, in cele din urma, mai fericit.

„Daca la nivel personal esti sau poti deveni impacat, relaxat si fericit, atunci, cu siguranta, aceste aspecte se vor reflecta si la nivel de munca, indiferent daca esti simplu angajat, manager, antreprenor. Familia chiar este pe primul loc, iar munca – desi atat de relevanta – vine pe un glorios loc doi. Cred ca unul dintre cele mai frumoase si in acelasi timp dificile lucruri pe care le poti face in viata aceasta este sa reusesti sa creezi o relatie armonioasa cu partenerul de cuplu”, spune Iulia.

Asta nu inseamna ca acel Excel a disparut din viata ei. Dar, cand s-a intors, l-a abordat altfel.