Clasa muncitoare merge într-un altfel de paradis
Așa începe CNN relatarea despre Silvertown, o interesantă zonă industrială abandonată. Situat la est de râul Lea, Silvertown se află în imediata apropiere a Tamisei. În secolul al XIX-lea, zona a devenit parte a Londrei, ca parte a parohiei Essex din West Ham.
Transformat în ultimele două secole într-un centru industrial, grație unui industriaș al textilelor – Samuel Winkworth Silver (după care a și fost redenumit), zona a devenit foarte căutată, în special pentru clasa muncitoare. Dar progresul nu a durat prea mult.
În 1917, o explozie care a avut loc la fabrica Brunner Mond, folosită pentru producția de TNT în timpul Primului Război Mondial, ucis 73 de persoane, a rănit mai mult de 400 și a distrus 900 de clădiri. Deși a supraviețuit atacurilor germane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a dat semne de revenire, declinul a fost iminent. În mare parte, din cauza industrializării și al fabricilor de tot soiul, care au umplut aerul cu un miros din ce în ce mai greu de suportat. La începutul anilor ‘80, acestea s-au închis, iar rata șomajului a crescut exponențial.
În present, acest loc înregistrează o renaștere spectaculoasă: în 2015, Consiliul Newham a aprobat o sumă de 3,5 miliarde lire sterline (5.3 miliarde dolari) pentru un plan de reabilitare condus de Silvertown Partnership, o coaliție formată din doi dezvoltatori de proprietăți și o bancă de investiții. În cazul de față “regenerarea” va însemna o serie de locuințe noi și o creștere a locurilor de muncă.