Femeia in pozitie de lider
Studii internationale
Potrivit unui studiu al organizatiei Corporate Women Directors International (CWDI), femeile sunt in continuare discriminate cand se pune problema sa faca parte din conducerea unor mari companii din lume. Astfel, femeile reprezentau anul trecut doar 11,2% din consiliile de administratie ale primelor 200 de companii din lume, cu mai putin de un procent in plus fata de situatia inregistrata acum doi ani. De exemplu, in primele companii din lume, procentul femeilor prezente in conducerea firmelor scade chiar la 6,6%, ceea ce inseamna ca ele ocupa doar 73 de posturi din cele 1.113 existente. Practic, 57% dintre cele mai mari companii ale lumii nu au nici o femeie intr-un post de conducere.
Nu exista discriminare
Cristina Nitescu, Director Omniasig Pensii, considera ca ipoteza discriminarii "nu mai este valabila", mai ales ca "lucrurile au evoluat in mediul profesional din Romania si nu conteaza prea mult daca esti barbat sau femeie, ci daca esti un bun profesionist".
Cristina Pasat, General Manager la Professional, nu crede ca in Romania femeile sunt discriminate. Mai mult, "experienta destul de vasta in intervievarea managerilor" ii confirma nu numai faptul ca femeile nu sunt discriminate in a obtine un post de conducere, ci si ideea ca nu castiga mai putin decat barbatii.
Motivul pentru care exista un dezechilibru numeric al barbatilor fata de femei in pozitii decizionale este legat de intreruperea activitatii pentru concediul maternal, dar si politicile de pe piata muncii si din sfera familiei in privinta impartirii sarcinilor domestice. "Ca in majoritatea tarilor foste comuniste, exista un suport ridicat pentru prezenta femeii pe piata muncii, mult ridicat peste cel din Sudul si Centrul Europei, si similar ca nivel cu cel din tarile nordice", explica sociologul Bogdan Voicu. Totodata, sociologul considera ca nu exista vreo atitudine discriminatorie indreptata impotriva femeii in ceea ce priveste functiile de conducere.
Minerva Cernea, Senior Consultant si Country Manager pentru Canada la Pedersen & Partners spune ca femeile, "prin educatie si presiune sociala, au indoiala ca nu sunt la fel de bune ca si barbatii". Ea mai crede ca nu exista diferente de pregatire intre barbati si femei, ci doar de atitudine.
Comunitatea Statelor Independente
Potrivit unui studiu realizat de Pedersen & Partners "Femeile in pozitii de conducere in Europa Centrala si de Est", piata din Rusia ofera un set de exemple interesante privind realizarile femeilor in sectorul afacerilor. Astfel, Olga Dergunova ocupa functia de Presedinte al Microsoft CIS Rusia, Elena Batulina, singura femeie milionara de origine rusa, este Presedintele companiei de constructii Inteco. De nationalitate kazaha, Golzhan Moldazhanova este CEO-ul celui mai mare concern de aluminiu din Rusia, si din regiune, CIS.
Ingrida Bluma a condus una dintre cele mai mari banci din Letonia pentru mai bine de un deceniu. Anna Rubess conduce Statoil din Letonia, iar Inguna Dzene este actualul CEO al Stora Enso din Letonia. Pentru o tara ca Letonia, cu o economie foarte deschisa si orientata spre cea din Vest, nu este o surpriza foarte mare, dar chiar si o cultura dominata de-a lungul istoriei de barbati, precum cea din Kazakhstan ne ofera cateva exemple interesante. Elvira Mossessyants este Directorul General al Pfizer Kazakhstan, Asel Kozhakova este Director de Marketing al General Motors si Natalya Kim ocupa functia de Presedinte al KazkommertsBank.
Potrivit unui studiu realizat de Catalyst, cel mai mare procentaj al femeilor in posturi de conducere, 50%, ii revin companiei Avon Products, urmata de Estee Lauder si Pepsi Bottling Group, cu 42%, respectiv 40%. La polul opus se afla companiile Plains All American Pipeline, News Corp. sau Delphi care nu au nici o femeie in posturi de conducere.
Conform unor statistici realizate de UNDP in Raportul de Dezvoltare Umana pe 2006, tara cu cel mai scazut procentaj al plasarii femeilor in functii de conducere din Europa Centrala si de Est este Turcia cu 7%.
De cealalta parte se afla Ucraina si Letonia cu 42%, respectiv 43%.
Societatile din Europa Centrala si de Est
Formarea societatilor in Europa Centrala si de Est reflecta si o alta tendinta. Din ce in ce mai multe femei talentate decid sa ramana in afara campului de munca in favoarea vietii familiale si aleg sa traiasca in concordanta cu valorile traditionale. In multe societati din Europa Centrala si de Est, intreprinzatorii de succes si oamenii bogati dezvolta un model de viata mai degraba patriarhal.
In majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est, statisticile demografice arata ca femeile sunt mai numeroase decat barbatii, totusi procentul de numire al femeilor in astfel de pozitii de decizie este sub 40% in toate cazurile.
In Romania, potrivit unui studiu realizat de Stanton Chase International pe anul 2007, femeile ocupa 65% dintre functiile de conducere si 35% dintre pozitiile de varf ale companiilor, multe fiind tinere. Cele mai multe nume provin din top management (34), fiind urmate de femeile de afaceri, care au un business propriu, cu 26 de nume.
La noi…
In "Top 100 de femei de succes" realizat de Capital, aproape jumatate dintre femei detin pozitii de top management. In top se afla Camelia Sucu, General Manager la Class Mob, Georgiana Pogonaru, General Manager Romcolor 2000 sau directorul general Pasmatex, Maria Grapini.
Forbes si Fortune
Revistele Forbes si Fortune au publicat pe anul 2007 topuri cu cele mai puternice femei de business din lume. Astfel, pe locul cinci in Forbes si pe primul loc in Fortune se afla Indra K. Nooyi, director executiv al companiei PepsiCo SUA. Conform celor doua clasamente, alte femei in pozitii de conducere se regasesc in marile companii precum Xerox SUA, unde Director Executiv este Anne M. Mulcahy, Procter & Gamble, unde Susan Arnold este Presedinte Global Business Units, Avon, unde Presedinte si CEO este Andrea Jung sau Irene Rosenfeld, care este Director General al Kraft Foods.