Ford angajează 500 de oameni pentru uzina de la Craiova
“Ford România va demara un proces de angajare, în această săptămână, a 500 de muncitori pentru fabrica noastră din Craiova. Ford va recruta în principal operatori de bază pentru liniile de producţie, dar suntem interesaţi şi de extinderea forţei de muncă prin aducerea unor specialişti de întreţinere”, a anunţat directorul de resurse umane al Ford România, Angela Alexander, într-o declaraţie de presă.
Numărul de angajaţi la momentul preluării Automobile Craiova de către Ford era de 3.900 oameni, iar acum este de 3.500 de salariaţi. Prin recrutările anunţate, numărul angajaţilor va ajunge la 4.000.
Compania va lansa în acest an producţia motorului de 1,0 litri EcoBoost, cât şi construcţia noului Ford B-MAX. Uzina de la Craiova va produce în acest an 60.000 de unităţi din noul monovolum B-Max, dorind să ajungă în cinci ani la o medie de 162.000 de unităţi anual, aproape jumătate din volumul promis la privatizare.
Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 milioane euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 de unităţi.