Noul guvern vrea să majore veniturile populaţiei. O variantă avută în vedere e reducerea CAS
O variantă ar fi reducerea CAS-ului şi indexarea pensiilor, cea de-a doua fiind o uşoara majorare a veniturilor directe, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.
Informaţia a fost confirmată de ministrul Laszlo Borbely, acesta precizând totodată că programul de guvernare mai prevede şi acordarea de subvenţii firmelor care reîncadrează în muncă femei cu copii în vârstă mai mică de şase ani, îmbunătăţirea legislaţiei privind pensia de urmaş şi creşterea calităţii vieţii în zonele defavorizate.
Printre prioritaţile programului de guvernare se mai numără majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene de la 5,55%, cât a fost la finele lui 2011, până la 20% la sfârşitul anului în curs. Astfel, autorităţile speră sa atragă în acest an 6 miliarde de euro: 2,5 miliarde în agricultură şi 3,5 miliarde din fondurile de coeziune.