Program naţional de depistare precoce a cancerului la sân
În cadrul programului, care se va afla în derulare până la 31 ianuarie 2013, Avon oferă 2.500 de mamografii gratuite femeilor trecute de 40 de ani, dar care au venituri sub 1.000 de lei. Este bine de ştiut faptul că înscrierea în program pentru accesul la mamografie se poate face doar până la 1 septembrie. Dacă doriţi acest lucru, tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi site-ul campaniei:
www.stopcancerlasan.ro şi să completaţi un formular.
Controalele se fac în cadrul Reţelei private de sănătate Regina Maria, iar beneficiarele trebuie să prezinte o adeverinţă de venit prin care să demonstreze ca au un salariu lunar mai mic de 1.000 de lei.
Pe lângă cele 2.500 de controale medicale, Avon va organiza o campanie de strângere de fonduri în cazul în care cererile vor trece de acest număr. În cadrul acesteia, banii vor fi strânşi prin vânzarea produselor “cu fundiţa roz” din cataloagele Avon, dar şi printr-o emisiune de tip teledon care va fi găzduită de un post TV în luna septembrie.
Programul a fost lansat de Avon România cu ocazia împlinirii a zece ani de luptă împotriva cancerului la sân prin „Campania pentru Sănătatea Sânilor. Avon a finanţat cu peste două milioane de dolari programe de informare şi educare a femeilor din România privind cancerul la sân, precum şi dotarea centrelor oncologice cu echipamente medicale moderne. De asemenea, compania de produse cosmetice a oferit acces la servicii medicale performante pentru peste 3,5 milioane de femei.