Agilitate emoțională în 4 pași
Într-o lume aflată în atât de mare creștere și schimbare, omul și-a modernizat toate infrastructurile, în afară de cele psiho-emoționale. Pentru a gestiona evoluția și schimbarea avem nevoie de agilitate. Agilitatea este o mentalitate. Dacă suntem agili, învățăm repede, gestionăm schimbarea bine și mergem mai departe adăugând valoare. Așadar, agilitatea este importantă și când e vorba de emoții, nu numai de business.
În cartea sa, „Omul în căutarea sensului vieții”, Viktor Frankl scrie: „Între stimul și reacție există un spațiu. În acel spațiu se află puterea ta de a-ți alege reacția. În această reacție se află creșterea ta și libertatea ta.”
Agilitatea emoțională îți eliberează resursele interioare și te aliniază la valorile tale, pentru ca tu să poți trăi așa cum dorești și cum e bine pentru tine.
EMOȚIILE SE ÎNȚELEG, NU SE CONTROLEAZĂ
Întotdeauna m-a uimit neîncrederea în emoții și preocuparea pentru controlarea emoțiilor. Emoțiile sunt întotdeauna un indicator de realitate – că este vorba de realitatea ta interioară și/sau de realitatea exterioară și/sau de contextul pe care aceste două realități îl creează în viața ta. Oricum ar fi, emoțiile sunt relevante și revelatoare. Niciuna dintre emoțiile noastre nu este greșită sau nepotrivită pentru că fiecare emoție, fiecare trăire ne transmite un adevăr – despre noi înșine sau despre viață – chiar dacă acel adevăr nu este absolut.
De exemplu, pentru a nu depăși o limită, ce ai de făcut este nu să-ți impui să nu depășești limita respectivă, ci să ai grijă să faci reglajul necesar ca să nu-ți mai vină să depășești acea limită. Înainte să faci acest reglaj interior, nu ai de unde să știi cum e bine să funcționezi, prin urmare nu-ți poți stabili obiectivul – ce emoții ai de simțit, cum ai de trăit. Numai atunci când te afli în contact cu adevărul tău interior poți vedea clar cine ești, unde ești și încotro ai de mers.
Astfel, emoțiile nu se gestionează prin reprimare, ci prin cunoaștere. Iar pentru a-ți cunoaște emoțiile este important să nu le reprimi și să nu le confunzi cu identitatea ta și nici cu adevărul absolut despre viață.
AGILITATEA EMOȚIONALĂ
„Ce avem de făcut și care sunt resursele necesare, la nivel interior, pentru a ne gestiona pe noi înșine, emoțiile și poveștile noastre, în așa fel încât nu doar să reușim, ci mai ales să prosperăm în viață?”. Aceasta este întrebarea sub egida căreia Susan David a scris cartea „Emotional Agility: Get Unstuck, Embrace Change and Thrive in Work and Life”.
Pentru a ne moderniza infrastructura psiho-emoțională avem nevoie de agilitate emoțională.
Susan David semnalează că, indiferent cât am fi de inteligenți, de rezilienți sau de creativi, atunci când ignorăm cum ne simțim în anumite ipostaze, vom pierde oportunitatea de a înțelege situațiile respective și vom fi prinși în capcană de gândurile, emoțiile și obiceiurile care ne împiedică să ne atingem potențialul real. Oamenii care au agilitate emoțională trec prin aceleași dificultăți și se confruntă cu aceleași obstacole ca și ceilalți, numai că le înțeleg și le gestionează mai bine și acționează în conformitate cu valorile lor personale, iar asta le permite să facă schimbările necesare pentru a crește, a se dezvolta și a prospera.
Frumusețea și fragilitatea vieții nu pot fi separate una de cealaltă, ne amintește Susan David. Însă, dat fiind cât de complexă devine lumea și viața, putem ceda ușor tentației de a ne subevalua unele emoții și de a ni le supraevalua pe altele. Dar buna gestionare a emoțiilor nu se face prin desensibilizare, prin negarea sau suprimarea emoțiilor negative sau prin suprastimularea celor pozitive.
Dacă ne abordăm emoțiile cu rigiditate și dacă le judecăm, împărțindu-le în bune și rele, această rigiditate ne va diminua compasiunea față de noi înșine și față de ceilalți și ne va scădea capacitatea de reziliență. Când îți judeci emoțiile, te pierzi în emoțiile pe care le ai despre emoțiile tale – ești trist din cauză că ești trist.
Agilitatea emoțională înseamnă a avea capacitatea de a naviga printre emoțiile tale cu curiozitate, compasiune, înțelegere și acceptare și a te comporta în modul care exprimă cel mai bine cine ești și ce îți dorești pentru tine, în viața ta. Astfel, emoțiile nu sunt directive, ci sunt date și informații care te ajută să afli unde ești și să decizi ce ai de făcut mai departe – de exemplu tristețea este semn că ești în căutarea a ceea ce îți face bine, anxietatea socială exprimă nevoia ta a te conecta mai bine la cei din jur, plictiseala este semn că ai nevoie de provocare și de creștere.
Agilitatea emoțională este vitală pentru asigurarea siguranței psihologice, care generează condițiile necesare pentru manifestarea de bunătate și compasiune, iar acestea, la rândul lor, creează condițiile necesare pentru autenticitatea care conduce la îmbunătățire și dezvoltare.
CUM AJUNGI LA AGILITATE EMOȚIONALĂ
În patru pași, pe care ni-i prezintă Susan David:
Showing up / Fii prezent. În loc să ignori gândurile și emoțiile dificile și să pui un accent exagerat pe „gândirea pozitivă”, privește-ți emoțiile, trăirile, gândurile și comportamentele cu curiozitate, cu bunătate, cu disponibilitate.
Stepping out / Detașează-te. Creează o distanță între tine și emoțiile tale, pentru a le putea observa din afară și a vedea că sunt doar gânduri și emoții, nu sunt identitatea ta. De exemplu, în loc să spui „sunt trist”, spune „observ că simt tristețe”. Încearcă să-ți denumești emoțiile cât mai exact, pentru că atunci mintea ta va începe să caute soluțiile aferente. Tot atunci vei vedea și că ai mai multe opțiuni și că tu ești la cârmă, tu ești regizorul vieții tale.
Walking your Why / Trăiește-ți valorile. Valorile tale sunt busola care nu dă greș, îți vor arăta și te vor ține mereu pe calea ta. Valorile sunt sursa ta de putere și inspirație, pentru că sunt cheia identității tale și îți determină conștiința de sine, prezența de spirit, încrederea, energia, voința, capacitatea de a lua decizii, reziliența.
Moving on / Fă pasul următor. Schimbările mari se fac cu pași mici – Susan David îi numește tiny tweaks. Micile modificări de mentalitate, de motivație, de obiceiuri, de comportamente pot avea avea un impact foarte mare și, ce este mai important, te conduc la pasul următor – pentru că te aduc într-o stare și într-o situație unde deja ai mai multă claritate, mai multă putere, mai multă inspirație și încredere. „Important este să găsești echilibrul dintre provocare și competență, în așa fel încât să nu fii nici resemnat, nici copleșit, ci entuziasmat și însuflețit”, spune Susan.
În numărul 259 – iulie/august 2019 al Revistei CARIERE, Chris Nel – cofondator al Quest Leadership Ltd, Master Facilitator și Coach Kouzes & Posner – declară: „Frica este limitativă, așadar orbește. Trebuie să-ți testezi și să-și ajustezi afirmațiile, ca să te asiguri că acestea sunt o reprezentare corectă a realității. Busola interioară care te ajută să-ți găsești calea este întrebarea „Ce alte opțiuni mai am?”. Cred că avem un cuvânt mai mare de spus în viața noastră, decât ne îngăduim să credem, de cele mai multe ori. Pentru mine, coaching-ul înseamnă, într-o mare măsură, să-i ajut pe oamenii care se simt blocați sau care se simt victime ale circumstanțelor să vadă mai multe dintre opțiunile pe care le au.”
Acești patru pași te ajută să treci prin viață și să-i gestionezi provocările, schimbările, căderile, ridicările, reușitele, durerile și fericirile cu mintea clară și cu inima deschisă, acceptându-te pe tine și pe ceilalți cu bunătate, compasiune, înțelegere. Pentru că liniștea ți-o găsești atunci când te găsești și când îți dai voie să fii cine ești.