25-27 noiembrie: Festivalul DaKINO, Gaudeamus, spectacole de balet şi concerte
De vineri, 25 noiembrie şi până duminică, 27 noiembrie, la cinema Studio se vor organiza Zilele Filmului Rus, unde vor fi proiectate în jur de şase filme ruseşti.
Continuăm în aceeaşi notă şi vă trimitem la cea de-a 21 ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKINO a debutat pe 21 noiembrie. Iubitorii de scurtmetraje şi animaţie vor avea ocazia să vadă în premieră la acest festival şi o secţiune de lungmetraje în afara competiţiei. La festival va fi proiectat în premieră în România filmul „Afraid of the dark (bruises)”, în care joacă actriţa de origine română Alexandra Pirici.
Filmele vor putea fi vizionate până pe 26 noiembrie la cinematografele Scala, Noul Cinematograf al Regizorului Român şi Patria.
Dacă v-aţi săturat de atâtea filme şi aveţi un chef nebun să citiţi o carte, atunci Târgul de Carte Gaudeamus este cea mai potrivită alegere. Cea de-a a 18-a ediţie, care se desfăşoară în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, se va încheia pe 27 noiembrie. Italia va fi ţara invitată de onoare a târgului: personalităţi culturale, scriitori, critici literari, dar şi specialişti în artă, arhitectură sau muzică vor participa la evenimentele propuse de ţara.
Nu uităm nici de concerte. Pasărea Colibri aniversează 19 ani de la apariţia sa printr-un concert ce va avea loc vineri, 25 noiembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19:30. Concertul este şi un motiv de a lansa albumul aniversar – 19 ani. Discul, în ediţie limitată, reprezintă o selecţie de piese din repertoriul formatiei în formula care-l include şi pe Florian Pittiş. Preţul biletelor variază între 50 şi 200 de lei.
Spectacole
În această seară, de la ora 19.30 la Sala Studio, într-un cadru restrâns, intim, foarte aproape de public, astfel încât spectatorii se pot simţi implicaţi direct în acţiune, Studioul Experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess” (SEOB) prezintă în premieră spectacolul “Nijinski – cealaltă faţă a geniului”, dedicat marelui balerin şi coregraf Vaslav Nijinski. Spectacolul se bucură de susţinerea unei echipe de excepţie şi de o distribuţie pe măsură. Protagonişti sunt Filip Ristovski şi Monica Petrică, în regia şi coregrafia semnată de Mălina Andrei, personalitate a lumii teatrale româneşti. Scenografia este semnată de Viorica Petrovici, iar imaginile video au fost realizate de Cinty Ionescu.
La UNTEATRU, situat în spatele CEC de pe calea Victoriei, va avea loc tot sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 19.00, spectacolul Frumoasa călătorie a urşilor Panda. Celebrul dramaturg Matei Vişniec va fi prezent la reprezentaţia spectacolului care anima textul domniei sale: "Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt " semnat Cătălina Buzoianu. Din distribuţie fac parte: Iolanda Covaci şi Marius Călugăriţa.
Târguri şi expoziţii
O expoziţie interesantă, Tradiţie în modă, s-a deschis din 24 noiembrie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Vizitatorii pot vedea cămăşi cusute cu fire, fuste creţe, veste de postav decorate cu panglici… toate lucrate de Simó Júlia. Atelierul de creaţie Casa Rustika a fost înfiinţat de Simó Júlia în anul 1993, în satul Ilieni, din judeţul Covasna. Expoziţia este o ocazie unică de prezentare a modei în tradiţie, implicit bogăţia şi varietatea porturilor tradiţionale româneşti ca sursă de inspiraţie. Creatoarea crede că poate să ofere tuturor celor care se interesează de cultura populară o vestimentaţie adecvată, modernă, dar şi tradiţională, pentru evenimente deosebite, dar şi pentru toate zilele. Produsele sale au fost şi sunt prezentate în cadrul târgurilor şi expoziţiilor din România, Ungaria, Slovacia, Serbia, Austria şi Elveţia. Intrarea este liberă până la 29 noiembrie.
Târguri tradiţionale
Tot la Muzeul Ţăranului Român va avea loc “Piaţa Ţărănească”, o nouă ediţie a târgului de produse tradiţionale şi meşteşugăreşti, zeci de producători tradiţionali şi meşteşugari iscusiţi. Dacă vreţi să luaţi parte la acest târg unde veţi putea degusta bunătăţi atât de dulce, cât şi de post, curtea interioară a muzeului vă aşteaptă între orele 10,00 şi 18,00. Intrarea este liberă. Nu vor lipsi meşteşugarii care împletesc şi olăresc cu atâta măiestrie lucruri de trebuinţă caselor de gospodari, căciuli, fulare şi alte împletituri pentru sezonul rece, căciuli de blană din Moldova şi alte obiecte meşterite cu drag şi pricepere.
Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, ora 11.00, la conferinţa Istoria parfumului: parfumuri celebre şi mari creatori, o incursiune în istoria parfumului şi a parfumurilor, din antichitate şi până în zilele noastre. Evenimentul are loc la Grand Hotel Continental din Capitală. Veţi afla poveşti despre parfumurile purtate de personalităţi istorice marcante, despre cum au fost create parfumuri de către mari parfumeuri ai secolelor trecute şi despre ce se poartă în zilele noastre. Parfumul este o alegere, sau este definiţia stării emoţionale pe care o trăim la un anumit moment şi pe care dorim să o prelungim în adierile de arome şi esenţe? Dacă subiectul vi se pare fascinant, sunteţi aşteptaţi la Grand Hotel Continental, deci lăsaţi-vă învăluiţi de parfumul toamnei şi nu numai.