Adevărul despre somn şi productivitate
Huffington menţionează adesea în discursul său faptul că somnul este cheia productivităţii sale. Primele studii legate de productivitate au fost făcute de Ernst Abbe în cadrul laboratoarelor în care se produceau lentilele Zeiss, prin anii 1880. Acestea indicau cam aceleaşi lucruri pe care le-au arătat mai toate studiile de productivitate care au urmat: faptul că a lucra 40 de ore pe săptămână ne face pe toţi destul de productivi dar că, după acest efort unii dintre noi devin mai puţin capabili să livreze o muncă eficientă din punct de vedere costuri. De ce?
,,Pentru că atunci când devenim obosiţi, facem greşeli, iar orele de muncă pe care le adăugăm sunt absorbite apoi de orele în care stăm să corectăm greşelile. Acest lucru este uşor de demonstrat în industrii precum cele în care se codează software, unde greşelile pot costa mult timp pentru a fi corectate. Dar este la fel de adevărat şi pentru industriile manufacturiere unde mai multe unităţi de producţie înseamnă şi mai multe erori şi pierderi,” mai spune Margaret.
Cu toate că datele în ce priveşte productivitatea sunt cât se poate de clare, oamenilor le vine totuşi greu să accepte acest mesaj. Pare logic ca dublarea volumului de muncă să ducă la un volum de producţie dublu. Logic dar greşit. Nu contează atât numărul orelor pe care le munceşte echipa ta, cât mai ales calitatea muncii sale.