Ars Amandi – Iubirea în arta europeană a secolelor XVI-XIX
Deschisă la parterul Galeriei Naţionale, expoziţia „Ars Amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI–XIX” cuprinde o selecţie de şaptezeci şi trei de lucrări (pictură, desen şi gravură) din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi al Bibliotecii Academiei Române – Cabinetul de Stampe. Cu această ocazie sunt prezentate publicului iubitor de artă opere foarte puţin sau deloc cunoscute, multe dintre ele în premieră absolută, după ce au fost recent restaurate.
Expoziţia ilustrează o temă recurentă în arta europeană, abordată în diverse maniere de pictori şi graficieni italieni, olandezi, francezi şi germani. Printre aceştia, Francesco Maineri, Abraham van der Schoor, Marco Liberi, Marcantonio Raimondi, Hendrik Goltzius, Aegidius Sadeler sau Albrecht Dürer.
Structurată în patru secţiuni, expoziţia este un periplu cu tema iubirii în arta europeană. Prima secţiune, Mitologia iubirii, ilustrează diferite reprezentări ale zeiţei Venus, individualizată sau inserată în varii compoziţii narative, de la intrigi amoroase la ipostaza maternităţii. O portretizare iconică a zeiţei Venus în arta europeană, începând din Renaştere până în secolul al XIX-lea, este alături de fiul său, Amor.
Cea de-a doua secţiune, Amorul în lumea literelor, analizează modalitatea în care este tratată tema iubirii în literatura antică, renascentistă şi postrenascentistă. Pasiuni, drame, tragedii, personaje şi iubiri celebre devin subiect de inspiraţie pentru artiştii secolelor XVI-XIX. Continuând secţiunea precedentă, Iubirea (de)sacralizată tematizează sacralitatea iubirii în cultura europeană, dintr-o perspectivă preponderent creştină, prin reprezentări ale deturnării iubirii dinspre profan către sacru (Maria Magdalena penitentă, Caritatea, Fecioara cu Pruncul). Ultima secţiune a expoziţiei, Alegorii şi simboluri, cuprinde imagini aluzive sau încifrate, complementare temei iubirii.
Sâmbătă, 21 martie, în cadrul acestei expoziţii va avea loc conferinţa „Muzică şi erotism în pictura olandeză a secolului al XVII-lea”, susţinută de Cosmin Ungureanu.