Așa arată o clădire ruptă din basmele hi-tech
Clădirile, numite Photon Space, sunt construite dintr-o formă de sticlă care nu doar că blochează razele UV nocive și devine opacă la nevoie, dar ajută la refacerea organismului după expunerea la diverși factori dăunători.
Lumina naturală ne face mai productivi, mai puţin stresaţi şi dacă avem parte de ea suficient în timpul zilei, ne ajută să dormim mai bine noaptea. Problema, bineînţeles, este că majoritatea dintre noi nu ne petrecem zilele în aer liber. Lucrăm în încăperi lipsite de lumina naturală, iar majoritatea apartamentelor nu se bucură de “invazia” razelor de soare aşa cum ar trebui.
Însă un nou design ne arată un nou mod de a trăi: Această clădire realizată în totalitate din sticlă, practic dintr-un singur segment de geam, fără nicio sudură, permite pătrunderea luminii exact aşa cum ar fi fost dacă ai fi în aer liber, scrie Daily Business.
Între două straturi de sticlă se află particule de dimensiuni nano care pot fi setate prin aplicaţie astfel încât să controleze cantitatea de luminozitate. Sticlă poate fi programată şi pentru situaţii speciale, precum recuperarea după o călătorie lungă sau după schimbarea de fus orar.
Producătorul, o companie din Marea Britanie specializată în ingineria sticlei numită Cantifix, proiectează clădirile astfel încât să fie potrivite că apartamente de zi în curţile din spate ale hotelurilor, birouri sau chiar case – locuri unde oamenii pot petrece timp pentru a scapă de stres şi a dormi mai bine.
“Nu ne aşteptăm la vânzări masive, oamenii încă nu sunt pregătiţi să locuiască în permanentă în clădiri din sticlă 100%, ar fi încă ciudat în lumea contemporană, unde densitatea oraşelor este mult prea mare. Ar trebui însă să începem să proiectăm case cu mult mai mult acces pentru lumina naturală, cam 40%, ceea ce ar avea un efect major asupra stării generale de sănătate a celor care locuiesc în ele”, spune Fayza Nawara, oficial al Cantifix.
Compania plănuieşte să colaboreze pe termen lung cu cercetători de la Universitatea Oxford, în cadrul unui studiu care va testa impactul petrecerii timpului într-o clădire Photon Space. 300 de persoane vor stă câte 3 săptămâni într-o clădire de acest tip, în timp ce cercetătorii vor măsură efectele pe care clădirea le are asupra dispoziţiei, productivităţii şi sănătăţii fiecărui individ în parte. Tulburarea bioritmului este deja asociată cu diverse boli, precum diabet şi unele forme de cancer.
Cea mai simplă versiune a unui Photon Space costă momentan 330.000 de dolari.