Aventură și provocare la mișcare în natură!
18-19 aprilie a fost un weekend sportiv frumos și plin de provocări, care a avut parte și de toate capriciile vremii. Luna lui „Prier”, așa cum mai este numită luna aprilie în tradiția populară, s-a prezentat cu arsenalul complet pe parcusul celor două zile de primăvară: soare, nori, vânt și ploaie.
La maratonul ZIUA B și la ediția de primăvară a crosului RUNFEST din acest weekend s-au înscris în total aproximativ 2.100 de amatori de sport. Aventura a început de la primele ore ale dimineții pe malul lacului, când razele de soare dar și prospețimea naturii au trezit zâmbete pe fețele concurenților dar și ale susținătorilor lor. Peste 500 de spectatori, membri ai familiilor participanților, colegi sau prieteni au venit să-i sprijine și să se relaxeze în aer liber într-un cadru frumos și ofertant în servicii, pus la dispoziție de partenerul evenimentelor Extreme Park, de lângă complexul Cernica.
La ZIUA B, pe 18 aprilie, participanții s-au bucurat de două trasee noi și atractive puse la punct de Răzvan Jugănaru, campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom: Scurt, de 17 km, pentru cicliștii începători, juniori dar și pentru copiii cu vârste pornind de la 6 ani; Standard, de 41 km, care a provocat riderii cu antrenament și vechime în MTB să își etaleze forța și talentul. La finalul competiției, în jur de 100 de cicliști au urcat pe podium și s-au bucurat de premii și de aplauzele publicului.
Ediția de primăvară a RUNFEST, un eveniment inedit în calendarul de alergare oferit de MPG, a atras mulți pasionați de sport în pădurea Cernica. Deși ploaia a înmuiat puțin traseul în noaptea dinaintea cursei, soarele s-a arătat de la primele ore ale dimineții pe 19 aprilie. Iubitorii de mișcare, mari dar și mici, nu s-au lăsat speriați de vremea capricioasă fiind obișnuiți să facă sport indiferent de condițiile meteo. Copiii, juniorii, dar și alergătorii de la categoriile Individual Open și Ștafetă au evoluat în 6 curse ce au fost apreciate ca atractive și pline de provocări.
În cadrul celor două evenimente sportivii amatori au mers cu bicicleta și au alergat atât pentru bucuria, sănătatea și relaxarea lor, cât și pentru libertatea de mișcare a copiilor cu dizabilități motorii susținuți prin proiectul de responsabilitate socială SPRINTEN.
Detalii despre competitii, rezultate, clasamente si premii pot fi gasite pe paginile oficiale: www.ridersclub.ro și www.runfest.ro.