“Bucureştiul citeşte poezie”
Programul propune în acest an, în perioada septembrie – decembrie, o călătorie în universul marilor poeţi români: Nichita Stănescu, George Bacovia, Mihai Eminescu, Lucian Blaga. Voluntarii ARCEN încearcă să readucă în atenţia publicului poezia, ca stimulent al imaginaţiei, al sensibilităţii, oferindu-le şansa participanţilor la serile de poezie de a intra în contact cu idei noi, păreri îndrăzneţe, polemici literare, dezbateri ideatice, scriitori şi opere literare prezentate altfel decât la şcoală. "Bucureştiul citeşte poezie" face parte din programul de lecturi publice pentru tineret intitulat "Lectură la lumina felinarelor", aflat în această vară la cea de-a doua ediţie. "Bucureştiul citeşte poezie", proiect iniţiat de voluntarii ARCEN, constă în lecturarea şi recitarea unor poezii scrise de autori români consacraţi, acordarea de informaţii inedite privind viaţa şi opera acestora, dar şi o parte interactivă de discuţii cu publicul.