Ce cărți au citit românii în aprilie
Cartea Anei Dragu, care a fost lansată la începutul lunii aprilie, perioadă în care are loc și Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, spune povestea femeii singure, care crește doi copii, dintre care unul are nevoi speciale. Face toate astea muncind pe rupte în timpul zilei și studiind boala în timpul nopții, fără a o lua razna.
Citește și 5 cărți care te vor schimba pentru totdeauna
În format fizic, scrise de autori români, se află titluri cunoscute precum „40 de zile”, de Chris Simion, urmată de „Pas cu Pas”, autobiografia semnată de președintele Klaus Iohannis, și de „Exerciții de echilibru”, a lui Tudor Chirilă.
Alți autori români preferați sunt Irina Binder, cu cele două volume din seria „Fluturi”, și Mircea Cărtărescu, cu „De ce iubim femeile”.
Citește și 9 cărţi care îţi vor da un restart la job şi în viaţa de zi cu zi
În topul cărților scrise de autori străini, primul loc este ocupat de E. L. James, cu „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, urmată de Markus Zusak, cu „Hoțul de cărți”, și de Veronica Roth, cu „Divergent. Insurgent.”, Volumul II.