Cinci filme documentare care denunţă lăcomia corporaţiilor din industria energetică
Prin urmare, cererea este în continuă creştere, pe măsură ce populaţia planetei creşte. De fapt, numărul oamenilor de pe Pământ este strict legat de petrol şi energie. Dacă până la 1800 omenirea număra aproape un miliard de suflete, ascensiunea la peste şapte miliarde, câţi suntem acum, s-a realizat în numai două secole. Cu alte cuvinte, populaţia creşte datorită resurselor energetice, iar corporaţiile din energie fac orice ca să satisfacă aceste nevoi şi să se umple de bani. Când spun orice, mă refer mai ales la poluarea mediului înconjurător – care riscă inclusiv sănătatea oamenilor din zonele de exploatare -, sabotarea unor proiecte care le-ar pune în pericol câştigul şi campanii media agresive ce mizează pe comunicarea parţială a mesajului. Mulţi dintre noi au aflat de curând despre planurile de extracţie a gazelor naturale pe care ni le pregăteşte Chevron în România. Tot de curând în mediul online circulă filmul GasLand, un documentar foarte bun (nominalizat şi la premiile Oscar în 2010) care explică în detaliu ce înseamnă extracţia gazelor naturale prin fisurare hidraulică orizontală şi cât de poluantă este ea. În continuare vă propun o selecţie de filme documentare din care putem trage câteva concluzii: cât de departe a mers Chevron în Ecuador; de ce se simţea fostul preşedinte american George W. Bush ca acasă în Islanda; ce înseamnă petrolul în economia globală şi cum a sabotat industria petrolului automobilul elecric. Daţi clik pe titlul fiecărui film pentru trailer!
Crude (2009) – Chevron a extras petrol din Lago Agrio, Ecuador, încă din 1964, numai că atunci compania se numea Texaco. Documentarul “Crude”, în regia lui Joe Berlinger, urmăreşte procesul intentat companiei Chevron de către comunitatea de băştinaşi din Lago Arigo, pe parcursul anilor 2007 şi 2008. Dezastrul ecologic din inima pădurii tropicate lăsat în urmă de Chevron, cunoscut şi sub numele de Cernobâlul de pe Amazon, a costat compania americană 18 miliarde de dolari. Pe mulţi dintre băştinaşii din Lago Arigo i-a costat viaţa, pe alţii sănătatea.
GasLand (2010) – Filmul începe cu prezentarea poetică şi încă neatinsă de sonde a regiunii Marcellus, statul New York, locul de baştină al regizorului Josh Fox. Josh primeşte o ofertă de 100 000 de dolari din partea unei companii pentru a-şi lăsa domeniul de 19,5 acri pradă sondelor. Regizorul, care nu ştiuse mare lucru despre gazul natural, decide să investigheze situaţia din oraşul apropiat Dimock. Josh auzise că locuitorii din Dimock au probleme cu sănătatea, cu apa de la chiuvetă şi cu aerul pe care îl respiră. Documentarul este un fel de road movie care ne poartă din casă în casă prin Dimock, dar şi prin mici localităţi din Colorado şi Wyoming, unde forajul hidraulic se practică de câţiva ani. Ceea ce descoperă Josh este aproape de necrezut.
Dreamland (2009) – Producătorul american Alcoa are planuri mari în Islanda. Numai că un mare producător de aluminiu are nevoie de foarte multă energie electrică. Propaganda mediatică asaltează insulă nordică, cu micuţa ei populaţie uşor de convins, dar mai ales cu conducătorii ei lacomi şi uşor de mituit. Vă sună cunoscut, nu? E normal să fie sacrificate splendorile naturii islandeze de dragul banilor, al locurilor de muncă şi al progresului? Tot în acest film veţi vedea câteva imagini absolut antologice cu George W. Bush , „care se bate pe burtă “ cu autorităţile islandeze şi explică cât de mult ţine el la prietenii lui islandezi.
Who Killed the Electric Car? (2006) – Ar fi inutil să mă apuc să explic despre ce este acest documentar realizat de Chris Paine. Titlul spune totul, iar răspunsul la întrebare îl ştim. Totuşi, veţi afla că maşinile electrice, cu a lor pilă de combustie, nu sunt chiar o invenţii atât de recentă. Filmul merită vizionat şi pentru tupeul cu care o industrie foarte puternică a manipulat conştiinţa publică atâţia ani, deşi întreaga ecuaţie este de fapt o banalitate.
A Crude Awakening:The Oil Crash (2006) – „Petrolul este Dumnezeul nostru. Nu-mi pasă dacă cineva spune că îl venerează pe Iisus, Buda, Allah sau pe altcineva. De fapt, toţi venerează petrolul“, spune unul dintre protagoniştii acestui film. Cu toate că povestea resurselor de petrol începe să devină tot mai mainstrem în Statele Unite ale Americii în ultimii ani, nu la fel stau lucrurile şi la noi. A Crude Awakening este un documentar foarte bun, în care mai mulţi experţi din această industrie energetică au prilejul să ne explice importanţa petrolului în economia globală şi de ce preţul la baril va continua să crească, iar resursele vor continua să scadă.