Concertele unora dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai lumii, de văzut în weekend, la cinema
Cunoscută de iubitorii muzicii de calitate pentru reprezentațiile oferite pe cele mai mari scene ale lumii, iar de către cinefili, pentru coloana sonoră a unor filme celebre, Orchestra Filarmonicii din Londra va concerta joi și vineri pe scena Ateneului Român, de unde va putea fi urmărită în timp real în sălile cinematografului. La București, orchestra va fi însoțită de dirijorul Vladimir Ashkenazy și violonistul Michael Barenboim, într-un spectacol dedicat compozitorilor ruși.
În programul cinematografului se adaugă și reprezentația Orchestrei Filarmonice della Scala, alături de unul dintre cei mai apreciați violoniști ai momentului, David Garrett, fost deținător al titlului de cel mai rapid violonist, și Orchestra Filarmonică din Israel, nelipsită de pe scena tuturor marilor festivaluri de muzică clasică ale lumii.
Duminică, puteți urmări concertul susţinut de Ansamblul Instrumental din Paris şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal", dar și recitalul susținut la Ateneul Român de către tenorul Jonas Kaufmann și pianistul Helmut Deutsch.
Întregul program al transmisiunilor poate fi accesat pe www.grandentertainment.ro. Biletele pot fi achiziționate online sau direct din cinematograf, la prețul standard de 25 de lei sau 30 de lei pentru locurile premium. În plus, fiecare șase bilete aduc încă unul bonus, iar, la 10 bilete achiziționate, cumpărătorul primește încă două.
În țară, concertele vor putea fi urmărite în timp real în cinematografele partenere dn Oradea, Pitești, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara.