Cum am învăţat să-i iubesc din nou pe români

15 decembrie 2014. Ora 16.30. Librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român. Ştiam de ceva vreme că Lucian lucrează la o carte, ba chiar la recent-încheiatul târg de carte Gaudeamus a avut o-ntâlnire cu cititorii, la care şi-a anunţat apariţia volumului, chiar pe 22 noiembrie, când mi-am lansat eu cea mai recentă carte, „Mamifer”. Şi iată că la mai puţin de o lună, Lucian Mîndruţă a lansat „Share!“, o carte cu un foarte explicit subtitlu: „Cum am învăţat din social media să-i iubesc din nou pe români”. Herg Benet Publishers este editura care a publicat această apariţie unică: un „compendiu“ de postări de Facebook, scrise chiar aşa cum au fost postate de autor: fără diacritice. Pentru autenticitate.

„De fapt, despre ce este social media? Despre prietenie? Nu sunt un om sociabil. Daca ma pui la masa cu doi necunoscuti, o sa fiu foarte fericit sa-i las sa vorbeasca intre ei. N-am fost niciodata cel mai popular baiat din clasa. Stateam in penultima banca. Ridicam mana fortat de imprejurari. Pe scena, la serbarea scolara? Nici vorba! Si-atunci ce-am cautat si ce-am gasit in facebook? Pai, s-o luam pe rand. Ce face facebook-ul din noi? Ne tine ca la cinematograf. Ne ajuta sa traim vietile altora, oricat de neverosimile ar fi ele. Ne da gratuit acces la relatii pasagere (nu neaparat de amor), fara riscuri si fara sa fim nevoiti ca a doua zi de dimineata sa mai dam buna ziua. Dar ne tine si ca pe animalele dresate de circ: pe un taburet, pe canapea, in baie sau in metrou, in asteptarea bucatii de zahar a like-ului.”

În perioada elegerilor care tocmai s-au încheiat, Lucian a fost extrem de activ pe reţeaua de socializare, cele mai multe dintre postările lui fiind distribuite de zeci, sute sau chiar mii de oameni. Pentru că Lucian s-a implicat sufleteşte zi de zi, oră de oră, ba chiar la minut. Într-un fel, a fost vârful de lance al reţelei în tot acest timp. Şi spune că totul a pornit odată cu momentul aniversării pe stadionul arhiplin a unuia dintre candidaţi, chestiune care l-a-ntors brusc şi amar la adolescentul care era în 1985.

„Pentru mine, asta a fost declicul. Momentul in care mi-am lasat, vorba lui Toparceanu, toate interesele. Ar fi trebuit sa fiu un jurnalist obiectiv, sa-mi caut un job sau macar cativa clienti pentru business-ul meu de media training. Ar fi trebuit sa mai scriu niste copy-uri pentru vreo brosura, ceva… N-am putut. N-am putut pentru ca mi-am adus aminte de acel an sinistru, 1985, si stadioanele sale, de vorbele goale care mi-au decorat adolescenta si de cei doi baieti ai mei: Mihai si Matei. Pentru ei m-am enervat. Pentru ca ei sa nu ajunga sa se roage de o slujba, la oameni ca astia, ajunsi la putere incet-incet, cu un atelaj cu doi boi-putere: boul care rabda. Si boul care colaboreaza. Am decis in acea zi sa nu mai fiu nici unul.”

Pe 15 noiembrie, la invitaţia a doi tineri cărora le-a şi dedicat cartea, Lucian a plecat la Paris, să voteze şi să filmeze. De votat n-a putut, dar a filmat şi-a transmis în ţară tot ce-a văzut acolo. A fost un fel de ambassador onorific al românilor care voiau să voteze. Şi corespondent, că l-am văzut eu pe un post de televiziune, chiar pe 16 noiembrie, după ce se-nchiseseră deja urnele.

„Cartea asta strange povestea a doua-trei saptamani de alegeri, asa cum le-am vazut eu, pe wall-ul meu de facebook, unul dintre cele cateva mii din care oamenii si-au luat informatii, sentimente si porniri. N-am dreptul sa-mi arog in nici un fel mai multa influenta decat am primit din partea prietenilor mei si followers-ilor mei. Ei sunt 80.000, eu sunt unul singur. Si cu totii traim deja intr-o lume in care individul are exact cata putere isi poate lua din jur, prin propriile abilitati de convingere. Dincolo de asta, veti gasi aici texte pe care le-am scris in ultima vreme si care au starnit comentarii, contestari si mai ales dezbateri. Pana la urma, asta a fost si cheia descoperirii noastre de catre noi toti: faptul ca ne-am asezat la calculator decisi sa nu mai fim de acord. Culmea, asta n-a dus la discordie, ci la descoperire. Iar pentru mine, binecuvantat cu mii de oameni care imi scriu zilnic cate ceva, chiar si doua vorbe, a dus la reimpacarea cu statutul meu de est-european, roman si, foarte de curand, teribil de indragostit de tara mea. Mai e ceva de iubit in tara asta, chiar si cand nu-ti plac traficul, saracia, coruptia, prostia, incapatanarea de a refuza idei noi si abilitatea de a te minti singur. Mai e ceva de iubit: pe romanii care refuza toate astea de mai sus. Asta am descoperit in patru ani de social media: ca poti sa-ti iubesti din nou poporul si ca poti sa spui exact de ce!”

Lucian Mîndruţă este cel mai urmărit român pe Facebook şi primul care semnează o carte în care şi-a strâns o parte din „spunerile” sale acolo. Pentru că Lucian este mereu la curent cu tehnologia, cu societatea, cu viaţa. Fiindcă acest „modus vivendi” al lui i-a adus acum dragostea de ai lui, de români adică, înapoi. E acelaşi, dar e altul. Acasă.

„Sunt un copil de walk-man: prima generatie extrasa din realitate. In anii 80, mergeam printr-un oras gri si comunist, colorandu-l cu sunetele din castile mele, conectate la masinaria portabila. Am gasit in facebook un alt fel de walkman. Post-iPod. Pre-cip-uri implantate in creier. Unul in care stirile si viata nu mai sunt ce se intampla, ci ce anume se spune despre ce se intampla. Asta si explica succesul facebook la generatia mea. Care a trecut de etapa "deja vu" si a depasit-o si pe cea deja fait. Suntem in cautare de greseli noi de facut. Dar suntem aici si cu speranta ca lumea pe care ne-am promis-o, aceea a solidaritatii pentru o cauza buna, se poate intampla. Fara sa fie un accident."

Citeşte şi Elvețianul care învață statul român să-și susțină oamenii

„Si mai suntem aici cu un mare gol de umplut. Romania e suma de indivizi in cautarea unui motiv sa-si spuna natiune. Pana la facebook, traiam cu tentativele noastre de institutii: o clasa politica mizera si cu intelect modest, instituțiile media ajunse la numitorul comun al prostului proprietar de telecomanda, structuri sociale dedicate promovarii mediocritatii, ca solutie care nu starneste scandal, desi nu multumeste pe nimeni. Am fost natiunea capului la fund. Am fost, inainte de facebook, o suma de taceri. Unele complice. Altele furioase. Am fost o masa de indivizi care credeau ca sunt singuri si ca numai ei sunt asa, in felul asta. Asa, adica refuzand mandria lozincarda de a fi roman si proclamand in schimb fericirea de a fi om. Cu bune si rele, dar mai ales cu convingeri autentice.”

„Share!" – un volum pe care dacă nu-l citeşti, nu ştii care-i mersul la zi al lucrurilor. O carte proaspătă, vie şi, pe alocuri, aspră şi amară. Ca istoria noastră recentă şi nu numai recentă. Un must. Aşa cum au spus şi cei care-au prezentat-o: Andreea Esca, Cristina Nemerovschi, Doina Ruşti şi Gabriel Liiceanu.

Foto: Alexandru Voicescu şi Ovidiu Moisin