Cum să învingi stresul la locul de muncă
Cel mai bine este sa găsești partea bună din toate task-urile tale zilnice. Chiar dacă sună patetic, dar trebuie să știi cum să te auto-motivezi și să te montezi ca să treci cu bine peste o zi de muncă. Întotdeauna trebuie să îți aduci aminte de ce ești acolo și ce te motivează cel mai mult: nevoia de bani, aspirațiile profesionale sau colectivul.
Un alt sfat este să îți reduci puțin așteptările pe care le ai față de locul de muncă, sau de colectiv. Ia lucrurile așa cum sunt. Schimbările de colectiv, problemele financiare prin care trece o companie, schimbarea managementului, orele de muncă suplimentare și perioada de criză economică ce se reflectă și în instabilitatea locurilor de muncă sunt câteva dintre principalele surse de stres pentru angajați. E bine să știi să accepți situația și să încerci să privești totul dintr-o altă perspectivă. Un rol important îl au aici și managerii, care ar fi ok daca ar discuta tot timpul cu angajații și i-ar motiva.
Privește problemele ca pe niște încercări de a le depăși. Decât să te lași doborât de ele, mai bine ai încerca să găsești soluții ca să le rezolvi. Cei care încearcă să privească activitatea lor ca pe un loc de unde au ceva de învățat (nu numai profesional, dar și social, comportamental) au mai mult de câștigat și au un randament mai bun. Atâta timp cât ai un plan și un țel de atins, poți avea și sentimentul că ai obținut ceva prin atitudinea ta. Ai învins stresul, rutina și ai mers mai departe.