Cum să-ți faci timp și de job și de sală

Când ai un job solicitant, programul de la sală devine primul lucru sacrificat. Orele se lungesc, energia scade, iar ideea ridicării de greutăți sau a unui program de alergare după o zi obositoare pare aproape imposibilă.
Dar cum reușesc unii să le facă pe toate, fără să pară epuizați? Secretul nu e neapărat în voință de fier (nu că n-ar conta), ci în mici ajustări care fac sportul parte din viața ta, nu o corvoadă.
Nu te baza pe „când am timp”
Dacă aștepți momentul perfect, n-o să apară niciodată. Singura soluție e să-ți programezi antrenamentele ca pe orice altă întâlnire importantă.
Nu trebuie să fie zilnice, dar stabilește clar zilele și orele și tratează-le cu aceeași seriozitate ca pe un call de la muncă.
Unii preferă să se trezească mai devreme și să-și înceapă ziua la sală. Alții sunt mai activi seara, când scapă de stresul de peste zi. Dacă programul îți permite, chiar și o tură rapidă în pauza de prânz poate face minuni. Important e să testezi și să vezi ce funcționează pentru tine, nu ce spun alții că e „cel mai eficient”.
Antrenamente scurte, dar intense
Nu ai nevoie de două ore pe zi pentru a fi în formă. 30-45 de minute de exerciții bine structurate sunt mai eficiente decât un antrenament lung și lipsit de energie. Antrenamentele HIIT, circuitele sau exercițiile cu greutatea corpului sunt soluții rapide și eficiente.
În plus, dacă ai timp să derulezi fără scop pe telefon, ai timp și de sală. Îți verifici e-mailurile dimineața, apoi mai dai un scroll pe social media? Înlocuiește asta cu 20 de minute de mișcare. Seara, în loc să te uiți la încă un episod dintr-un serial, mergi la sală. Timp există, doar că trebuie să fii conștient pe ce-l consumi.
Pregătește-te din timp
Dacă ai hainele de sport la tine, scuzele scad la jumătate.
Ia-ți echipamentul cu tine la birou și mergi direct la sală după muncă, fără să te oprești acasă, unde canapeaua te poate prinde în capcană. Ai grijă să mănânci corespunzător, însă.
Și nu uita: motivația vine și pleacă, dar obiceiurile rămân. Transformă sala într-o rutină, nu într-o decizie pe care trebuie să o iei zilnic. Începe cu obiective mici și realiste, iar în timp, va deveni parte din programul tău, la fel ca mersul la muncă.
Și, ca sa răspund la întrebare: Nu trebuie să alegi între job și sală. Cu un pic de organizare și dacă renunți la ideea că trebuie să „ai timp” (și nu să ți-l faci), le poți avea pe ambele fără să simți că te sacrifici.
CITEȘTE ȘI: Cum te poate ajuta sportul să fii mai productiv la job. Sfaturile unui expert în fitness
Foto: ID 337120260 © Shofiyatun Shofiyatun | Dreamstime.com